Distractia = lucrul care ne distrage atentia

Termenul „distractie” ne duce cu gandul la relaxare, la amuzament, destindere, astfel incat ca suntem tentati sa il asociem mai tot timpul cu un lucru pozitiv, pe care ni-l dorim ca si activitate cat de des cu putinta.

 

Mai exista totusi un inteles pe care tindem sa il trecem cu vederea… distractia ne distrage atentia. Ne provoaca sa ne relaxam, pierzandu-ne atentia, concentrarea pe care ar trebui sa le investim in atingerea obiectivelor noastre. Nereusind sa le atingem, vom experimenta nereusita, care va genera frustrare, care ne va face suparati pe viata pe care am lasat-o sa treaca fara sa o valorificam… sau pe societate, sau pe guvern sau pe mai stiu eu ce…

 

Nu spun ca distractia este un lucru rau, pe care trebuie sa il evitam, dar spun ca trebuie sa fim constienti de puterea pe care o poate exercita asupra noastra. De multe ori tindem sa amanam lucruri importante pe care le avem de facut, pentru ca este cu mult mai tentant sa facem alte 1000 de lucruri care implica relaxarea noastra…de multe ori preferam sa amanam efortul in favoarea lucrurilor de o secunda, pentru ca sunt mai usoare, implica amuzamentul si nu concentrarea… si totusi, asa reusim sa pierdem oportunitati importante, entuziasm, dorinta de a  face ceva concret.

 

Distractia prelungita ne garanteaza ca nu vom reusi sa ajungem acolo unde ne-am propus. Scopul nostru, avantul initial, daca nu sunt valorificate, ci amanate si daca nu vom lupta pentru a le atinge, putem fi siguri ca se vor diminua incet, incet… sau poate foarte repede.

 

Cel mai grav lucru pe care il face distractia este ca reuseste de multe ori sa ne tina departe de Dumnezeu. Societatea, conceptiile despre succes si esec, pana si distractia  asa cum am perceput-o pana acum ne distrag atentia de la a-L cunoaste pe Dumnezeu, care ne promite vesnicia (si nu exista promisiune pe care sa nu o fi dus la bun sfarsit), la ceea ce viata asta de 80-90 de ani are de oferit…

 

Distractia este  un lucru care ne poate pacali foarte usor. In momentul in care devenim constienti de efectul pe care il are asupra noastra, vom putea sa o controlam noi, si nu sa o lasam sa ne controleze ea.



Despre cum judecam noi…

De multe ori cadem in capcana de a-i judeca pe altii pentru ca gandesc diferit fata de noi, pentru ca le consideram opiniile ca fiind gresite, pentru reusitele sau caderile lor. Se intampla ca uneori sa confundam discernamantul pe care este normal sa il facem intre bine si rau cu o judecata nemiloasa cu privire la altii si care ne impiedica de multe ori sa vedem „barna” din proprii ochi, pentru ca suntem prea ocupati cu „paiul” din ochii lor. (Matei, 7:3)

 

Oamenii gresesc, iar unii oameni, intentionat sau nu, la un moment dat ne vor rani sau ne vor face rau intr-un fel sau altul. In acele momente ne vom simti indreptatiti din toate punctele de vedere sa ii judecam, sa ii invinuim, sa ii condamnam cu toata inima. Calitatile lor probabil vor pali in comparatie cu defectele pe care le vom considera majore, pe care ne vom concentra cu toata puterea.  Iar noi vom trage dupa noi aceasta judecata, ne vom aminti mereu de raul pe care l-au facut, ne vom ocupa mintile si inimile cu acest rau… vom deveni prizonierii unui cerc vicios de judecata care nu ne va da liniste pana cand vom considera ca „s-a facut dreptate.”

 

Mai mult decat atat, nu ne vom opri la faptele propriu zise, ci vom continua sa construim scenarii, sa facem presupuneri cu vedere la scopurile si motivatiile ascunse pe care le-au avut persoanele respective. Le vom privi de sus, pentru ca ne vom simti mai buni decat ele.

 

Totusi, tindem sa aplicam tratamentul acesta si celor care nu ne-au gresit, ci prietenilor, cunostrintelor, rudelor sau poate chiar necunoscutilor. Judecandu-i pe ceilalti tindem sa ne vedem pe noi intr-o lumina buna, sa ne ridicam rangul si sa inchidem ochii la defectele noastre. De multe ori ne raportam la oameni nu obiectiv, ci tinand cont de propriile opinii, pe care le consideram indreptatile, corecte si de neclintit. Toate lucrurile astea nu fac decat sa ne mareasca orgoliul si sa ne alimenteze stima de sine, sa ne umfle in pene si sa ne indeparteze de la omul care ne-a chemat Dumnezeu sa fim si spre care ar trebui sa ne indreptam.

 

Sunt convinsa ca de multe ori ceea ce consideram noi a fi corect ne va impinge sa judecam pe altii, dar adevarul este ca nu suntem in masura sa facem lucrul acesta. Dumnezeu este unicul judecator si ar trebui sa ii incredintam Lui aceasta sarcina. Sunt sigura ca nu va parea corect ca noi sa trecem prin anumite situatii grele fara sa ii judecam pe altii sau fara sa ne razbunam sau fara sa cerem  niste lucruri care par a ne apartine, in timp ce altii vor fura sau vor face alte lucruri grave si vor sta bine-mersi si lipsiti de probleme  (aparent), dar avem un model la care trebuie sa ne raportam in permanenta in legatura cu acest lucru: Iisus Hristos, care a fost rastignit, care a suportat batjocuri, care a murit. Din punct de vedere moral, si chiar uman, adevarul e ca nu a fost cinstit fata de El sa treaca prin atata chin si suferinta… si totusi, a facut-o pentru noi, a facut-o pentru ca noi astazi sa avem un model de cum trebuie sa ne raportam la semenii nostri: sa ii punem pe ei mai presus de noi si sa ii iubim.

 

Stiu ca e dificil si stiu ca multi nu vor fi de acord cu acest articol, dar stiu sigur ca acesta este adevarul pe care ni l-a lasat Dumnezeu si orice argument am incerca sa aducem contrar acestui adevar nu va avea valoare decat cat sa ne indreptatim noua constiinta. Avem un model in Iisus care ne intareste si in care vom gasi toata libertatea si dreptatea pe care le aclamam si cu ajutorul Lui vom putea sa trecem si prin perioadele grele ale vietii noastre.



Avem nevoie de cateva secunde pentru a ne gasi scuze pentru orice!

Este cu mult mai usor sa iti gasesti scuze pentru lucrurile pe care nu vrei sau nu ai chef sa le faci decat sa depui efort si sa faci, practic, ceva. Mai precis, sunt necesare aproximativ 5 secunde sa gasim scuze pentru orice…. Ceea ce inseamna ca rareori se intampla sa ne asumam vina pentru greselile noastre, ci o aruncam cu prima ocazie pe altcineva sau altceva.

 

Ca sa avem si un exemplu concret, am putea sa ne gandim la o situatie in care nu ajungem la timp undeva. In momentul in care ne cerem scuze, sunt aproape sigura ca majoritatea dintre noi vor folosi o scuza de genul „A fost aglomerat/ trafic etc”. Putini sunt aceia care isi vor asuma intarzierea si vor promite ca data viitoare nu se va mai intampla, iar data viitoare chiar vor lua traficul in considerare si vor ajunge la timp.  ( Recunosc, am luat exemplul de aici si consider ca daca ascultati pana la capat, veti avea multe de castigat: https://www.youtube.com/watch?v=wiPddKhgdGY)

 

Faptul ca ne gasim scuze anuleaza posibilitatea ca noi sa depunem un efort pentru a gasi o solutie astfel incat sa rezolvam problema pe care o avem. Scuzele sunt un paravan pentru lenea pe care o simtim… asa ne linistim constiinta in loc sa facem, literalmente, ceva pentru a progresa: indiferent daca este vorba despre cariera sau relatiile cu cei din jur. Scuzele aduc dupa ele lipsuri, care ar putea disparea in momentul in care ne-am interesa de probleme… si care mai tarziu poate vor produce frustrari si neajunsuri.

 

Ajungem sa dam vina pe orice si oricine pentru rate-urile noastre, pentru nereusite, pentru lipsuri: iar ca exemplu concret, de cate ori n-am auzit oameni care dau vina pe guvernare, pe lipsa de sustinere pe care o resimt din partea tarii, pe prieteni sau familie sau pe Dumnezeu pentru ca nu au reusit sa-si implineasca visurile? Dar va intreb eu oare: sigur nu asteptam de multe ori sa ne pice pe tava totul si facem tot ce ne sta in putinta?

 

Cred ca in adancul nostru stim ca putem face mai multe, dar omoram putin cate putin acea responsabilitate, acea constiinta care ne spune ca ar trebui sa facem ceva concret… constiinta pe care Dumnezeu a pus-o in noi, dar care implica un efort din partea noastra.  Este cu mult mai usor asa.. pentru ca implica doar cateva secunde in care ne gasim o scuza.. si cam atat: niciun fel de efort.

 

Cred ca planul lui Dumnezeu pentru noi este unul maret. Pentru fiecare dintre noi! Dar cred si stiu ca nimic nu vine de la sine, ci trebuie sa cerem, trebuie sa muncim si trebuie sa multumim pentru fiecare izbanda! Nu suntem singuri, avem intotdeauna un ajutor in Dumnezeu, dar daca ne lipseste interesul, rezultatele vor fi pe masura scuzelor pe care le invocam…



Diferenta intre Rai si Iad

Iata o povestioara frumoasa care ne va ajuta sa intelegem diferenta intre Rai si Iad… si sa incercam sa schimbam ceva inca de pe acum pentru ca inca nu este tarziu.

 

Un om a dorit sa vada cum este in Rai si cum este in Iad. Se pare ca s-a intamplat sa ajunga in ambele locuri. Primul a fost Iadul. Acolo erau o multime de oameni in jurul unei mese incarcata cu cele mai bune mancaruri si cu cele mai bune bauturi, dar, inciuda acestui fapt, toti erau slabi, erau suparati. Nimeni nu se atingea de mancare. Cand a intrebat de ce sunt oamenii atat de slabi si suparati, i s-a raspuns ca nu au voie sa manance din bucate decat daca folosesc niste linguri lungi de doi metri.

Nimeni nu reusea sa manance nimic de unul singur cu asa o lingura, pentru ca nu reuseau cu mainile lor sa duca o astfel de lingura la propria gura. Toti erau foarte suparati si dadeau vina unii pe altii pentru situatia de acolo.

 

Dupa „excursia” in Iad a ajuns si in Rai. Acolo era o masa la fel de mare si plina de bunatati, dar toti erau grasuti si fericiti. Toti se intelegeau foarte bine. Totusi, si acolo era interzis sa mananci fara acele linguri lungi de doi metri. Singura diferenta era faptul ca oamenii din Rai se hraneau unul pe celalalt, astfel ca acele linguri erau perfecte sa hranesti pe altcineva de la masa.

 

Diferenta dintre Rai si Iad o face iubirea pe care o purtam semenilor nostri. Daca tot ceea ce stim este sa avem grija doar de noi insine, iar pentru ceilalti sa nu miscam un deget, atunci totul ni se va parea o corvoada. Daca ne iubim semenii asa cum ne iubim pe noi insine (lucru pe care ni l-a lasat Insusi Dumnezeu ca si porunca), putem transforma in Rai chiar si momentele noastre zilnice.

 

Iubirea pe care o purtam oamenilor este cea care ne invata sa traim asa cum ne-a invatat Dumnezeu, si chiar daca nu suntem familiarizati cu ea, avem de unde invata: Dumnezeu ne-a iubit atat, incat Si-a sacrificat unicul Sau Fiu pentru ca noi sa putem ajunge la El. Sacrificiile noastre s-ar putea sa nu fie atat de mari. Decizia de a ne schimba, totusi, apartine fiecaruia dintre noi.



Despre frica de oameni…

As vrea sa vorbim putin despre frica de oameni… despre o forma a ei de care poate de multe ori nu suntem constienti. Frica de oameni nu este numai acea frica de raul pe care il pot face oamenii, ci acea frica de „ce va zice ala daca fac cutare lucru?”.

 

„Daca a zis Cutare ca  lucrul pe care vreau sa il fac nu e bun, renunt la el, pentru ca parerea lui Cutare este foarte importanta pentru mine.”, „Daca Xulescu afla ce am de gand sa fac, sigur o sa se supere si nu o sa ma mai lase sa fac parte din grup…”,  „Ce daca mie mi-ar placea asta, atata vreme cat Y spune ca imi pierd timpul?”, „Cum sa ma casatoresc cu omul acela, n-ai auzit ca Z a zis ca nu ne potrivim?” Toate acestea sunt manifestari ale fricii de oameni care face ravagii in vietile noastre.

 

Frica aceasta de parerile celor din jur ne paralizeaza. Ne poate impiedica sa ne indeplinim visurile legate de cariera, ne poate impiedica sa ne casatorim cu cel pe care il/o iubim, ne impiedica sa facem bine, sa invatam, sa ne schimbam modul de viata si cel mai grav… ne impiedica de multe ori sa Il alegem pe Dumnezeu… pentru ca acela este momentul in care multi oameni au de comentat!

 

Frica de oameni este mai puternica decat frica de Dumnezeu…. Drumul lui Dumnezeu este unul stramt si putini sunt cei care vor sa mearga pe acolo… Restul vor sti sa critice. Oamenii te pot tine departe de Dumnezeu pentru ca ei se vor baga cu bocancii in viata ta, pe cand Dumnezeu te va lasa sa Il alegi. Oamenii sunt schimbatori si la fel de usor pe cat le poti intra in gratii le poti iesi din gratii… si toate sacrificiile tale se vor fi dovedit in zadar.

 

Ne este teama de ce vor zice oamenii daca ne schimbam modul in care traim si hotaram sa Il urmam pe Dumnezeu… ca nu ne dorim ca ceilalti sa se uite ciudat la noi si sa ne numeasca in fel si chip. Nu vrem sa traim altfel decat ceilalti, chiar daca in natura noastra exista puterea de a distinge binele de rau. Investim in parerile oamenilor si ne sacrificam sufletul de dragul lor. Ne temem de repercusiunile pe care le-ar avea pocainta asupra vietii noastre in comunitate… dar din nefericire nu ne temem de repercusiunile pe care le are lipsa pocaintei asupra vietii noastre vesnice…

 

Viata noastra poate fi guvernata de frica de oameni atunci cand ii lasam sa faca acest lucru. In momentul in care vom constientiza ca ei de fapt nu au niciun fel de putere asupra noastra vom reusi sa alegem corect… Dumnezeu a pus in noi puterea de a distinge binele de rau si cu siguranta va fi langa noi in momentul in care vom decide sa Il urmam si sa scapam de aceasta frica fara sens.