Author Archives: admin

Cuvantul „iubire” este rostit gresit in atat de multe moduri…

Sigur ati intalnit pana acum tipul acela de oameni pe care eu ii numesc „cocosati de iubire”: cat e ziua de lunga se alinta si declara ca se iubesc unul pe altul, se pupa cu foc si stau absolut tot timpul impreuna, carora lumea le spune cat de minunati sunt impreuna, ca sunt atat de indragostiti si ca pare ca se iubesc enorm… Iar peste cativa ani (si asta daca sunt „norocosi” ca idila sa tina cativa ani) cel mai probabil nu se mai saluta nici cand se intalnesc intamplator pe strada.

Mai sunt acele relatii „complicate”, ai caror protagonisti sunt certati cel putin 70% din timp, dar acolo „e pasiune”, ei se iubesc atat de mult, incat e „imposibil”, e „complicat”, iar impacarea e „dulce”. Azi se pupa, maine se despart… si cred ca ar mai fi cateva exemple, dar ma voi opri aici:)

Noi numim dragoste de multe ori vorbele goale (dar care suna bine), iar mai tarziu vedem ca cel care ni le spune nu are de gand sa le sustina si cu fapte. Noi consideram dragoste cadourile si cinele romantice.

V-ati gandit sa comparati dragostea aia declarata asa in gura mare cu dragostea pe care ne-o poarta Dumnezeu? Va dati seama ca le numim „dragoste”/”iubire” pe ambele? Suntem indopati cu un romantism ieftin incat avem senzatia ca asa ar trebui sa fie tot timpul dragostea: complicata, „cu foc”, cu certuri, cu complicatii, dramatica.

Adevarata dragoste ne-a aratat-o Hristos la cruce, cand a murit pentru ca noi sa putem fi mantuiti. El a facut lucrul acesta fiind constient ca nu toti vom vrea sa primim personal cadoul acesta minunat. El ne-a aratat cum trebuie sa fie iubirea. S-a lasat omorat de noi, pentru ca isi doreste sa ne salveze, ne-a impacat cu Tatal, totodata dandu-ne libertatea sa nu luam in serios jertfa Sa daca nu ne dorim acest lucru…pur si simplu WAW.

Vazand iubirea enorma si puternica pe care ne-o poarta Dumnezeu, cum putem sa fim asa usor pacaliti de cuvinte? Cum putem sa ne pripim si sa numim dragoste ceva care nu tine nici macar cateva luni, cand vedem la Dumnezeu o dragoste vesnica? Cum putem sa fim atat de naivi si sa nu vedem inima lui Dumnezeu pentru oameni? Cum putem sa numim iubire doar niste manifestari lipsite de substanta? Si mai grav, de ce ne surprinde atat de tare ca „iubirea” aia declarata doar pe care credem ca ne-o poarta unii dispare la primul impas?

Haideti sa asteptam putin inainte de a considera ca cineva ne iubeste. Haideti sa vedem si faptele acelui om, sa vedem cum isi sustine cuvintele. Haideti sa nu ne mai pripim si sa ne entuziasmam pentru ca dupa aceea sa cadem si sa suferim enorm pentru iluzii. Haideti sa avem grija de sufletele noastre si sa-L lasam pe Dumnezeu sa ne indrume, pentru ca El stie mult mai bine cum sa ne protejeze… Haideti sa nu ne mai lasam asa usor pacaliti!



Fii tu primul care face bine si nu astepta nimic in schimb… Dupa vezi daca se schimba ceva.

Te-ai gandit vreodata sa fii tu primul care da? Primul care pur si simplu face un bine, fara sa astepte nimic in schimb?

Nu ati vazut niciodata pe nimeni suparat pe societate/ guvern/ familie/ prieteni ca nu are mai mult? Nu ati auzit pe nimeni care sa dea vina pe altii ca nu il ajuta? Nu ati vazut atatia oameni care asteapta de la altii sa le faca un bine sau sa le dea ceva?

Sunt o multime de oameni care asteapta cu mainile in san sa se intample ceva cu viata lor, sa pice din cer eventual? Iar pana atunci sunt suparati, posomorati, considerand ca merita mai mult?

De ce sa nu fii tu primul care face ceva? Primul care raspunde la o provocare, chiar daca ii este greu? De ce sa nu fii tu primul care face un compliment, care ajuta, care daruieste, care spune o vorba buna despre cineva?

De ce sa nu fii unul din oamenii bucurosi ca pot ajuta, ca pot face bucurii fara sa astepte ceva la schimb? De ce sa nu fii tu cel care are pretentii de la el, si nu de la altii? Care lupta sa isi creasca valoarea umana fara sa se bazeze pe altii?

Nu face niciodata un bine cuiva pentru rasplata, pentru ca asta este manipulare in toata regula. Sa faci ceva pentru a influenta comportamentul oamenilor nu te face o persoana buna, indiferent cat de frumos ar fi gestul tau.

Nu iti astepta rasplata de la oameni, pentru ca atunci ti-ai primit-o pentru totdeauna. (Matei 6,1) Fa tot binele cu dragoste, fara sa stie altii, fara sa te lauzi, fara sa astepti nimic in schimb, iar rasplata ta va veni de la Dumnezeu. Lasa-te surprins de binele pe care il primesti de la oameni pentru ca ei isi doresc sa faca asta(pentru ca vei intalni oameni care iti fac bine), si nu pentru ca se simt datori sa o faca. Fa bine doar pentru ca iubesti.



Cine mai viseaza la elefanti?

Tu ai avut vreodata vreun vis pe care sa il consideri nebunesc? Un vis atat de mare incat te face sa tremuri cand indranesti sa te gandesti la el? Ti-ai dorit vreodata ceva atat de mare incat sa iti fie aproape frica sa iti imaginezi ca poti face sau ca il poti avea?

Eu numesc visele acestea elefanti. Tu azi cat de des te gandesti la elefantul tau? Este mai aproape decat oricand sau mai departe ca niciodata? Si daca ti se potriveste a doua varianta, de ce?

Te-a rapus ritmul lumii de azi, in care toti oamenii sunt la fel, au acelasi tip de job, au acelasi program, muncesc pentru aceleasi lucruri si nu indraznesc sa se debaraseze de rutina?.. care, ce-i drept, este confortabila, este sigura, usoara… si totusi, este atat de neimplinitoare si fara sens… pentru ca ne face sa muncim pentru lucruri fara valoare, pe care le pierdem in momentul in care parasim aceasta lume.

Singurele lucruri care ne raman sunt cele pe care le facem din iubire pentru ceilalti. Sunt singurele „investitii” care raman pentru vesnicie, iar legat de ele nu trebuie sa ne temem sa visam mare de tot!

Daca noi ne dorim ceva bun, dupa voia lui Dumnezeu, indiferent cat de mare este dorinta noastra, El va face mult mai mult de atat: „Iar a Celui ce, prin puterea care lucreaza in noi, poate sa faca nespus mai mult decat cerem sau gandim noi…” (Efeseni 3, 20).

Indiferent de cat de mare este elefantul nostru, daca vom merge in directia lui, sunt convinsa ca va deveni realitate, ba chiar s-ar putea sa ne trezim ca am primit o balena.

Lumea din jurul nostru si cerintele ei ne opresc sa ne gandim la elefanti, pentru ca grijile de zi cu zi ne coplesesc… cand de fapt nu avem de ce sa ne facem griji: „Nu va ingrijorati, dar, de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi.” (Matei 6, 34).

Putem face multe daca ne incredem in Dumnezeu. Desi noi suntem limitati, El nu este. Ne da cu drag din darurile pe care le are pentru noi, dar doar daca le punem la treaba, pentru ca asa Ii aratam cat Il pretuim.

Trebuie sa ne intoarcem la inima aceea de copil si sa ne dam seama ca orice e cu putinta la Dumnezeu si visele noastre cele mai nebunesti nu vor mai parea atat de indepartate. Putem reusi orice pentru ca El poate orice.

Si da, asta va insemna poate mult efort din partea noastra, dar cred ca este un pret care merita cu varf si indesat platit!



Nu poti scrie istorie daca stai cu mainile in san!

Daca ai impresia ca viata ta este plictisitoare, ca mergi la un serviciu la fel ca oricare altul pentru a-ti permite sa platesti o chirie, o rata, pentru a avea ce manca si imbraca, s-ar putea sa ai dreptate… De fapt, sigur ai dreptate!

Ia o pauza de la ce faci si gandeste-te la gandurile marete pe care sunt sigura ca la un moment dat in viata le-ai avut. Gandeste-te la visurile pe care nu ti le-ai implinit. Gandeste-te care crezi ca este scopul tau in viata, iar daca nu iti place sau este absent, atunci fa ceva!

Uite-te in istorie si o sa vezi ca nimeni care a facut parte din ea nu a ajuns acolo stand cu mainile in san. Fiecare dintre ei a avut la un moment dat de facut una sau mai multe alegeri in viata lui/ei, iar lucrul acesta cu siguranta a costat ceva.

Oamenii care au facut lucruri marete pentru altii sunt acei oameni care au trait pentru un scop, care au indraznit sa viseze, si, cel mai important, sa ACTIONEZE in directia scopului lor.

Sunt convinsa ca Dumnezeu ne-a creat pe fiecare cu un scop. Gasim lucrul acesta si in Biblie, in Cuvantul Sau: „Mai inainte sa te fi creat in pantecele mamei tale, te cunosteam…” (Ieremia, 1, 5). Sunt convinsa ca scopul lui Dumnezeu cu privire la viata fiecaruia dintre noi este unul maret, dar decizia de a-L accepta ne apartine noua. Niciodata nu va trece peste acordul nostru („Iata, stau la usa si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine” (Apocalipsa, 3, 20)).

Putem alege sa traim viata binecuvantata pe care Dumnezeu a creat-o pentru fiecare dintre noi sau putem sa mergem singuri… si sa suportam consecintele propriilor noastre actiuni.

Oamenii care au deschis usa pentru ca Iisus sa le intre in inima au facut istorie, chiar daca asta a presupus munca si sacrificiu din partea lor. Acei oameni cu siguranta s-au simtit impliniti, au stiut pentru ce sunt creati si au stiut cat sunt de importanti pentru Dumnezeu. Pentru ei Iisus a contat mai mult decat confortul… si au castigat! Au castigat o viata plina de bucurie, chiar daca nu intotdeauna usoara, pentru ca au stiut pe Cine au alaturi si pentru ce lupta.

Au castigat o viata cu sens, plina de iubire, de implinire si realizari, fara sa le lipseasca vreodata ceva! (Si aceasta este una dintre promisiunile pe care Dumnezeu ni le face: „Nu va ingrijorati, dar, zicand: „Ce vom manca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom imbraca?” Tatal vostru cel ceresc stie ca aveti trebuinta de ele. Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”(Matei 6, 31-33)).

Tu ce alegi in dreptul tau?



Sunt prea multi cei care vor de la Dumnezeu doar sanatate si noroc

Sunt multi cei care sunt suparati pe viata lor din cauza lipsei banilor, lipsei unui partener de viata care sa fie corect cu ei, din cauza serviciului lor, care nu le aduce niciun fel de satisfactie, din cauza relatiilor dificile pe care le au cu familia sau prietenii. Sunt multi cei care considera ca Dumnezeu nu le-a dat cat a dat altora, si sunt tot timpul furiosi din cauza acestui lucru… si tot ei sunt cei care nu au treaba cu Dumnezeu decat cand vor ceva de la El sau cand au ceva sa ii reproseze.

Am impresia ca ne place sa fim victime, sa nu facem mare lucru pentru a imbunatati ceva in viata noastra, ca am vrea sa cada din cer eventual toate rezolvarile pe care le consideram corecte (si sunt aproape sigura ca si atunci am gasi ceva de comentat). Ne place sa aruncam reprosuri asupra altora ca viata noastra nu este „asa cum trebuie”, dar nu ne place sa facem aproape nimic pentru noi daca pare greu.

Dumnezeu apare brusc in viata noastra doar cand avem nevoie de bani, masini, case sau mai stiu eu ce. In rest, Il inghesuim frumusel intr-un sertar al mintii si uitam de existenta Lui… Dupa care ne plangem ca nu face destule pentru noi.

Suntem comozi si nedrepti. Cautam paie in ochii oricui, dar noi stam cu barne mari intr-ai nostri. Consideram ca avem mai putine decat meritam, dar stam degeaba si asteptam sa pice de undeva mai mult. Suntem insensibili la problemele apropiatilor nostri, dar suntem furiosi ca pe noi nu ne ajuta nimeni… Suntem putin ipocriti, nu credeti?

Dumnezeu ne asteapta si ne-a asteptat intotdeauna. Vrea o relatie cu noi, pentru ca iubirea Lui pentru noi nu are margini, dar este la fel de drept pe cat de iubitor este, asa ca nu accepta compromisuri de genul „Tu faci ce vrei, nu exista consecinte, si de fiecare data poti sa vii la mine, iti voi da tot ce poftesti.”

Ne asteapta sa ne fie prieten, sa Ii vorbim cand ne este greu si cand ne este usor, ne asteapta sa ne ridice cand suntem la pamant, sa ne incurajeze, sa ne dea dupa puterile noastre, sa ne ajute sa descoperim voia Lui si sa traim liberi alaturi de El.

El stie ca singurul mod ca noi sa fim liberi cu adevarat este sa fim dependenti de El, dar noi nu vrem sa intelegem lucrul acesta.

Nu ne dam seama de faptul ca avem mai multe decat am merita. Cadourile Lui pentru noi sunt cele mai valoroase lucruri pe care le putem primi vreodata, si nu a trebuit sa facem nimic pentru ele. Promisiunile Sale sunt minunate, dar nu ne intereseaza sa le cunoastem.

Alegem calea usoara si ne plangem ca viata noastra e grea. Alegem sa traim fara sa Il bagam in seama, Il dam deoparte din toate doemniile vietii noastre, dupa care ne plangem ca uita de noi.

Daca privim obiectiv, cine de Cine a uitat? Cine este, de fapt, vinovatul pentru lipsurile noastre?