Author Archives: admin

Avem valori diferite… iar de asta ne judecam unii pe altii

Lista de valori a unui om rareori va coincide cu lista de valori a altui om. Pentru unii familia este una dintre principalele valori, iar pentru altii educatia, pentru unii cariera, pentru unii prietenii, iar pentru altii aparentele… Si acestea sunt doar cateva exemple de valori ale oamenilor, putem sa continuam la nesfarsit.

 

Fiecare dintre noi are niste valori proprii, chair daca nu este constient de ele. Fiecare dintre noi investim timp, bani si efort in lucrurile care ne intereseaza fara sa ne dam seama ca depunem un efort considerabil pentru aceste lucruri care pentru noi sunt valoroase.

 

Cum fiecare om este diferit de altul, asa si valorile difera intre ele… si totusi suntem fiinte relationale, care traiesc intr-o societate, unde mai mult ca sigur ca vom intalni oameni cu valori diferite de ale noastre. Cum relationam cu ei? Care este calea potrivita de a relationa cu altii atunci cand descoperim ca altii considera ca lucrurile pe care noi le consideram valoroase neimportante? Cum relationam cu oamenii care pun foarte mare pret pe lucruri care noua nu ni se par nici pe departe importante?

 

Din pacate, de cele mai multe ori ajungem sa ne judecam unii pe altii din simplul fapt ca gandim diferit, ca nu avem acelasi punct de vedere asupra lucrurilor in care ar trebui sa investim. Daca pentru tine importanta este familia, nu ti s-a intamplat niciodata sa judeci pe cineva pentru ca petrece prea mult timp la serviciu? Daca pentru tine conteaza foarte mult modul in care arati, nu ti s-a intamplat niciodata sa te trezesti judecand pe cineva pentru ca nu este aranjat? Este corect fata de cei pe care i-ai judecat?

 

Suntem tentati sa ii judecam pe cei din jur raportandu-ne la propriul nostru sistem de valori, fara sa ne intrebam macar daca acest sistem al nostru este bun sau rau, daca este sau nu corect… Si JUDECANDU-I PE CEI DIN JUR, PACATUIM. Dumnezeu ne spune clar „Nu judecati, ca sa nu fiti judecati. Caci cu ce judecata judecati, veti fi judecati; si cu ce masura masurati, vi se va masura.” (Matei, 7, 1-5)

 

Ne este foarte greu sa constientizam faptul ca noi nu avem niciun fel de drept sa ii judecam pe altii, sa le impunem valorile noastre in locul alor lor. Intr-adevar, daca vedem clar ca valorile cuiva sunt complet impotriva Cuvantului lui Dumnezeu si omul respectiv nu constientizeaza, cred ca este datoria noastra sa ii atragem atentia asupra acestui fapt, dar fara judecata, fara asprime si fara superioritate.

 

Singurul care are drept de judecata asupra oamenilor este Dumnezeu. El ne cunoaste foarte clar pe fiecare in parte pentru ca El ne-a creat… Deci, cine suntem noi sa ne asumam acest drept care ii revine Lui fara doar sau poate, cand datoria noastra este sa ne iubim aproapele ca pe noi insine?



Banii sunt un bun slujitor, dar un groaznic stapan!

Despre bani s-a vorbit si se vorbeste in diverse moduri si fiecare are cate o opinie personala. De cele mai multe ori auzim ca banii ne schimba, ca „sunt ochiul dracului”, ca „se fac greu” si cate si mai cate altele. Chiar si in Biblie am gasit un pasaj referitor la bani care pare sa ingreuneze sarcina celor care detin sume mari, si anume: „Mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 19, 24).

 

La o prima vedere am putea sa spunem ca banii sunt rai, pentru ca ei ne tin departe de imparatia lui Dumnezeu, facandu-ne intrarea imposibila, pentru ca, drept vorbind, este imposibil pentru o camila sa poata trece prin urechile unui ac. Aceasta interpretare a versetului  pentru multi oameni provoaca o teama extrem de puternica de bogatia materiala… si am putea fi de acord cu ei, daca nu am vedea in Biblie atat de multi oameni care i-au fost dragi lui Dumnezeu, dar care au fost extrem de bogati, precum Solomon, David, Avraam, Isaac, Iacov. Deci, de unde un paradox atat de mare?

 

Daca urechile acului se refereau de fapt la o usa foarte mica, fixata in portile Ierusalimului, ce se deschidea noaptea, cand portile mari erau inchise, si permiteau totusi accesul in cetate, fiind singura modalitate de acces? Aceste usi erau extrem de reduse ca si dimensiuni. Camila, pentru a putea trece printr-o astfel de usa, trebuia descarcata complet de poveri, si chiar si asa, trecerea era foarte dificila, deoarece risca sa ramana intepenita.

 

Sunt convinsa de faptul ca Dumnezeu nu vrea sub nicio forma sa ii condamne pe toti cei bogati la chinuri vesnice. Hristos nu ii condamna pe bogati, ci condamna atasamentul bolnavicios pe care oamenii tind sa il dezvolte fata de bogatie. La fel ca in exemplul cu camila, un om poate intra in imparatia lui Dumnezeu daca inima lui este desprinsa de aceste bogatii materiale.

 

Daca banii vor deveni o prioritate in viata ta, iar iubirea fata de Dumnezeu va trece pe locuri secunde, atunci poti afirma ca ti-au devenit stapan. Vor fi o povara pentru tine, si nu o binecuvantare. Chiar si in conversatia Lui cu tanarul bogat Iisus afirma: „Cât de greu vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu! Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Marcu 10, 23-25). El ne avertizeaza clar:  „Bogăţia de ar curgenu vă lipiţi inima de ea!” (Psalmi 61, 10).

 

Increderea in bogatiile materiale ne poate da un fals sentiment de siguranta, de putere, desi valoarea acestora este nula fata de bogatiile pe care le ofera Mantuitorul. Iisus ne promite alte averi, iar nadejdea noastra in El trebuie sa stea si in nimic altceva! Avertismentul Lui fata de oameni este foarte clar: dorinta de imbogatire a omului nu ar trebui subestimata, deoarece ne poate face sa ne indepartam de Dumnezeu. Totusi, chiar daca pentru un bogat mantuirea este imposibila, la Dumnezeu totul este posibil, cu conditia ca omul sa isi schimbe pozitia fata de bani si sa iubeasca averile pe care ni le promite Mantuitorul, valorile pe care ni le insulfa si dragostea pe care ne-o poarta, si nu pe cele de aici, de pe pamant, care isi pierd valoarea, care in timp mucegaiesc sau sunt mancate de molii.

 

Atata vreme cat banul este slujitor, el iti este de ajutor. Cu ajutorul banilor poti face lucruri bune pentru ceilalti cu mult mai usor decat daca acestia ar lipsi. Totusi, daca iubirea si atentia ta sunt blocate asupra averilor, ai devenit din stapan, slujitor… iar daca te bazezi pe bogatiile materiale sa te ajute sa te apropii de Domnul, pot sa iti zic fara doar si poate ca nu mergi pe drumul cel bun.



Distractia = lucrul care ne distrage atentia

Termenul „distractie” ne duce cu gandul la relaxare, la amuzament, destindere, astfel incat ca suntem tentati sa il asociem mai tot timpul cu un lucru pozitiv, pe care ni-l dorim ca si activitate cat de des cu putinta.

 

Mai exista totusi un inteles pe care tindem sa il trecem cu vederea… distractia ne distrage atentia. Ne provoaca sa ne relaxam, pierzandu-ne atentia, concentrarea pe care ar trebui sa le investim in atingerea obiectivelor noastre. Nereusind sa le atingem, vom experimenta nereusita, care va genera frustrare, care ne va face suparati pe viata pe care am lasat-o sa treaca fara sa o valorificam… sau pe societate, sau pe guvern sau pe mai stiu eu ce…

 

Nu spun ca distractia este un lucru rau, pe care trebuie sa il evitam, dar spun ca trebuie sa fim constienti de puterea pe care o poate exercita asupra noastra. De multe ori tindem sa amanam lucruri importante pe care le avem de facut, pentru ca este cu mult mai tentant sa facem alte 1000 de lucruri care implica relaxarea noastra…de multe ori preferam sa amanam efortul in favoarea lucrurilor de o secunda, pentru ca sunt mai usoare, implica amuzamentul si nu concentrarea… si totusi, asa reusim sa pierdem oportunitati importante, entuziasm, dorinta de a  face ceva concret.

 

Distractia prelungita ne garanteaza ca nu vom reusi sa ajungem acolo unde ne-am propus. Scopul nostru, avantul initial, daca nu sunt valorificate, ci amanate si daca nu vom lupta pentru a le atinge, putem fi siguri ca se vor diminua incet, incet… sau poate foarte repede.

 

Cel mai grav lucru pe care il face distractia este ca reuseste de multe ori sa ne tina departe de Dumnezeu. Societatea, conceptiile despre succes si esec, pana si distractia  asa cum am perceput-o pana acum ne distrag atentia de la a-L cunoaste pe Dumnezeu, care ne promite vesnicia (si nu exista promisiune pe care sa nu o fi dus la bun sfarsit), la ceea ce viata asta de 80-90 de ani are de oferit…

 

Distractia este  un lucru care ne poate pacali foarte usor. In momentul in care devenim constienti de efectul pe care il are asupra noastra, vom putea sa o controlam noi, si nu sa o lasam sa ne controleze ea.



Despre cum judecam noi…

De multe ori cadem in capcana de a-i judeca pe altii pentru ca gandesc diferit fata de noi, pentru ca le consideram opiniile ca fiind gresite, pentru reusitele sau caderile lor. Se intampla ca uneori sa confundam discernamantul pe care este normal sa il facem intre bine si rau cu o judecata nemiloasa cu privire la altii si care ne impiedica de multe ori sa vedem „barna” din proprii ochi, pentru ca suntem prea ocupati cu „paiul” din ochii lor. (Matei, 7:3)

 

Oamenii gresesc, iar unii oameni, intentionat sau nu, la un moment dat ne vor rani sau ne vor face rau intr-un fel sau altul. In acele momente ne vom simti indreptatiti din toate punctele de vedere sa ii judecam, sa ii invinuim, sa ii condamnam cu toata inima. Calitatile lor probabil vor pali in comparatie cu defectele pe care le vom considera majore, pe care ne vom concentra cu toata puterea.  Iar noi vom trage dupa noi aceasta judecata, ne vom aminti mereu de raul pe care l-au facut, ne vom ocupa mintile si inimile cu acest rau… vom deveni prizonierii unui cerc vicios de judecata care nu ne va da liniste pana cand vom considera ca „s-a facut dreptate.”

 

Mai mult decat atat, nu ne vom opri la faptele propriu zise, ci vom continua sa construim scenarii, sa facem presupuneri cu vedere la scopurile si motivatiile ascunse pe care le-au avut persoanele respective. Le vom privi de sus, pentru ca ne vom simti mai buni decat ele.

 

Totusi, tindem sa aplicam tratamentul acesta si celor care nu ne-au gresit, ci prietenilor, cunostrintelor, rudelor sau poate chiar necunoscutilor. Judecandu-i pe ceilalti tindem sa ne vedem pe noi intr-o lumina buna, sa ne ridicam rangul si sa inchidem ochii la defectele noastre. De multe ori ne raportam la oameni nu obiectiv, ci tinand cont de propriile opinii, pe care le consideram indreptatile, corecte si de neclintit. Toate lucrurile astea nu fac decat sa ne mareasca orgoliul si sa ne alimenteze stima de sine, sa ne umfle in pene si sa ne indeparteze de la omul care ne-a chemat Dumnezeu sa fim si spre care ar trebui sa ne indreptam.

 

Sunt convinsa ca de multe ori ceea ce consideram noi a fi corect ne va impinge sa judecam pe altii, dar adevarul este ca nu suntem in masura sa facem lucrul acesta. Dumnezeu este unicul judecator si ar trebui sa ii incredintam Lui aceasta sarcina. Sunt sigura ca nu va parea corect ca noi sa trecem prin anumite situatii grele fara sa ii judecam pe altii sau fara sa ne razbunam sau fara sa cerem  niste lucruri care par a ne apartine, in timp ce altii vor fura sau vor face alte lucruri grave si vor sta bine-mersi si lipsiti de probleme  (aparent), dar avem un model la care trebuie sa ne raportam in permanenta in legatura cu acest lucru: Iisus Hristos, care a fost rastignit, care a suportat batjocuri, care a murit. Din punct de vedere moral, si chiar uman, adevarul e ca nu a fost cinstit fata de El sa treaca prin atata chin si suferinta… si totusi, a facut-o pentru noi, a facut-o pentru ca noi astazi sa avem un model de cum trebuie sa ne raportam la semenii nostri: sa ii punem pe ei mai presus de noi si sa ii iubim.

 

Stiu ca e dificil si stiu ca multi nu vor fi de acord cu acest articol, dar stiu sigur ca acesta este adevarul pe care ni l-a lasat Dumnezeu si orice argument am incerca sa aducem contrar acestui adevar nu va avea valoare decat cat sa ne indreptatim noua constiinta. Avem un model in Iisus care ne intareste si in care vom gasi toata libertatea si dreptatea pe care le aclamam si cu ajutorul Lui vom putea sa trecem si prin perioadele grele ale vietii noastre.



Avem nevoie de cateva secunde pentru a ne gasi scuze pentru orice!

Este cu mult mai usor sa iti gasesti scuze pentru lucrurile pe care nu vrei sau nu ai chef sa le faci decat sa depui efort si sa faci, practic, ceva. Mai precis, sunt necesare aproximativ 5 secunde sa gasim scuze pentru orice…. Ceea ce inseamna ca rareori se intampla sa ne asumam vina pentru greselile noastre, ci o aruncam cu prima ocazie pe altcineva sau altceva.

 

Ca sa avem si un exemplu concret, am putea sa ne gandim la o situatie in care nu ajungem la timp undeva. In momentul in care ne cerem scuze, sunt aproape sigura ca majoritatea dintre noi vor folosi o scuza de genul „A fost aglomerat/ trafic etc”. Putini sunt aceia care isi vor asuma intarzierea si vor promite ca data viitoare nu se va mai intampla, iar data viitoare chiar vor lua traficul in considerare si vor ajunge la timp.  ( Recunosc, am luat exemplul de aici si consider ca daca ascultati pana la capat, veti avea multe de castigat: https://www.youtube.com/watch?v=wiPddKhgdGY)

 

Faptul ca ne gasim scuze anuleaza posibilitatea ca noi sa depunem un efort pentru a gasi o solutie astfel incat sa rezolvam problema pe care o avem. Scuzele sunt un paravan pentru lenea pe care o simtim… asa ne linistim constiinta in loc sa facem, literalmente, ceva pentru a progresa: indiferent daca este vorba despre cariera sau relatiile cu cei din jur. Scuzele aduc dupa ele lipsuri, care ar putea disparea in momentul in care ne-am interesa de probleme… si care mai tarziu poate vor produce frustrari si neajunsuri.

 

Ajungem sa dam vina pe orice si oricine pentru rate-urile noastre, pentru nereusite, pentru lipsuri: iar ca exemplu concret, de cate ori n-am auzit oameni care dau vina pe guvernare, pe lipsa de sustinere pe care o resimt din partea tarii, pe prieteni sau familie sau pe Dumnezeu pentru ca nu au reusit sa-si implineasca visurile? Dar va intreb eu oare: sigur nu asteptam de multe ori sa ne pice pe tava totul si facem tot ce ne sta in putinta?

 

Cred ca in adancul nostru stim ca putem face mai multe, dar omoram putin cate putin acea responsabilitate, acea constiinta care ne spune ca ar trebui sa facem ceva concret… constiinta pe care Dumnezeu a pus-o in noi, dar care implica un efort din partea noastra.  Este cu mult mai usor asa.. pentru ca implica doar cateva secunde in care ne gasim o scuza.. si cam atat: niciun fel de efort.

 

Cred ca planul lui Dumnezeu pentru noi este unul maret. Pentru fiecare dintre noi! Dar cred si stiu ca nimic nu vine de la sine, ci trebuie sa cerem, trebuie sa muncim si trebuie sa multumim pentru fiecare izbanda! Nu suntem singuri, avem intotdeauna un ajutor in Dumnezeu, dar daca ne lipseste interesul, rezultatele vor fi pe masura scuzelor pe care le invocam…