Capul e deasupra inimii. Chestia asta nu ne spune nimic?

Avem un Creator care s-a gandit la toate atunci cand a pus parte din El in fiecare dintre noi. Avem un Creator care ne iubeste atat de mult cum nici nu ne putem imagina si un Tata mai bun decat orice tata pamantesc am avut. Pana si cand ne-a creat, ne-a dat indicii despre ordinea pe care ar trebui sa o avem in actiunile noastre.

Capul sta deasupra inimii: anatomie de baza, pe care o stim inca de dinainte sa mergem la gradinita. Si totusi, lucrul acesta de multe ori ne scapa din vedere…. pentru ca este mai „modern” sa actionam ghidati de inima, si nu de cap.

Ce-i drept, suntem „intoxicati” din toate partile cu tot felul de mesaje ca sentimentele sunt cele pe care ar trebui sa le luam in seama atunci cand luam decizii, ca lipsa lor inseamna esec. Factorul „creier” este mai putin luat in calcul… poate pentru ca nu pare atat de „poetic” sau „romantic” sa ne raportam la iubire cu creierul.

Sentimentele noastre pot fi gresite in atat de multe moduri… simpatia noastra pentru cineva poate sa ne faca sa inchidem ochii cu privire la lucrurile negative pe care le face acea persoana, precum si antipatia noastra fata de cineva ne face sa ii trecem cu vedere partile bune si calitatile de care da dovada…  Acest lucru  poate sa ne „strice” viata pe absolut toate planurile ei.

Actiunea din instinct si fara ratiune (sau cu instinct mai mult decat ratiune) este un risc care de foarte multe ori presupune esec, atat in viata „amoroasa”, cat si in cea „profesionala”. Putem sa evitam acest risc dandu-ne un pas in spate si analizand totul din punct de vedere logic.

Cand vorbim de profesie, putem foarte usor sa luam o decizie gresita cu privire la un coleg sau un angajat, pentru ca „simtim noi” ca ar trebui sa il angajam, chiar daca CV-ul nu il recomanda (la fel si in caz opus), putem sa dam vina pe un coleg pentru o greseala inainte sa discutam care i-a fost intentia si tot asa…

Iar cand vine vorba de viata noastra privata, sentimentele pot face ravagii in cel mai urat mod cu putinta. Aruncandu-ne cu capul inainte in relatii pentru ca „simtim” ca de data asta avem de-a face cu „sufletul pereche” inseamna ca ne punem un semn mare pe frunte pe care scrie „victima”. Distanta in relatie este sanatoasa. Distanta te lasa sa vezi exact cu ce fel de om ai de-a face, te lasa sa vezi clar daca te poti intelege cu omul respectiv… pe cand indragosteala face exact invers.

Sentimentele grabite ne impiedica sa gandim. Sentimentele investite aiurea in relatii care se dovedesc la final nepotrivite ne consuma energia si ne face reticenti si inchisi pe viitor. Sentimentele pripite ne fac sa luam decizii pe care sa le regretam mai tarziu. Sentimentele gresite ne „ajuta” sa irosim timp care nu se mai intoarce niciodata. Sa nu cunosti omul de langa tine exact asa cum este el poate sa produca rani grave mai tarziu, cand poate fi prea tarziu.

La fel cum inima ne dicteaza pe cine sa iubim, daca o lasam, ne poate dicta pe cine sa uram. De fapt, ne poate cere sa uram pe cineva, sa simtim furie si enervare fata de anumiti oameni… Cand tot ce avem de facut este sa ne dam cu un pas in spate, sa analizam problemele, conflictele si sa iertam in primul rand cu mintea tot ce ni se pare atat de tragic.

Cred ca Dumnezeu a stiut ce face cand ne-a pus capul deasupra inimii: ne-a dat un indiciu clar, si anume ca capul este cel care ar trebui sa dicteze, iar inima sa il urmeze.

Share on Facebook311Tweet about this on Twitter
Nu esti curajos cand nu ai nicio frica, ci atunci cand o controlezi
Daca ai impresia ca nu esti important si ca nimanui nu ii pasa de tine...

Comments

comments



Comments are closed.