Category Archives: Ganduri

Cine mai viseaza la elefanti?

Tu ai avut vreodata vreun vis pe care sa il consideri nebunesc? Un vis atat de mare incat te face sa tremuri cand indranesti sa te gandesti la el? Ti-ai dorit vreodata ceva atat de mare incat sa iti fie aproape frica sa iti imaginezi ca poti face sau ca il poti avea?

Eu numesc visele acestea elefanti. Tu azi cat de des te gandesti la elefantul tau? Este mai aproape decat oricand sau mai departe ca niciodata? Si daca ti se potriveste a doua varianta, de ce?

Te-a rapus ritmul lumii de azi, in care toti oamenii sunt la fel, au acelasi tip de job, au acelasi program, muncesc pentru aceleasi lucruri si nu indraznesc sa se debaraseze de rutina?.. care, ce-i drept, este confortabila, este sigura, usoara… si totusi, este atat de neimplinitoare si fara sens… pentru ca ne face sa muncim pentru lucruri fara valoare, pe care le pierdem in momentul in care parasim aceasta lume.

Singurele lucruri care ne raman sunt cele pe care le facem din iubire pentru ceilalti. Sunt singurele „investitii” care raman pentru vesnicie, iar legat de ele nu trebuie sa ne temem sa visam mare de tot!

Daca noi ne dorim ceva bun, dupa voia lui Dumnezeu, indiferent cat de mare este dorinta noastra, El va face mult mai mult de atat: „Iar a Celui ce, prin puterea care lucreaza in noi, poate sa faca nespus mai mult decat cerem sau gandim noi…” (Efeseni 3, 20).

Indiferent de cat de mare este elefantul nostru, daca vom merge in directia lui, sunt convinsa ca va deveni realitate, ba chiar s-ar putea sa ne trezim ca am primit o balena.

Lumea din jurul nostru si cerintele ei ne opresc sa ne gandim la elefanti, pentru ca grijile de zi cu zi ne coplesesc… cand de fapt nu avem de ce sa ne facem griji: „Nu va ingrijorati, dar, de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi.” (Matei 6, 34).

Putem face multe daca ne incredem in Dumnezeu. Desi noi suntem limitati, El nu este. Ne da cu drag din darurile pe care le are pentru noi, dar doar daca le punem la treaba, pentru ca asa Ii aratam cat Il pretuim.

Trebuie sa ne intoarcem la inima aceea de copil si sa ne dam seama ca orice e cu putinta la Dumnezeu si visele noastre cele mai nebunesti nu vor mai parea atat de indepartate. Putem reusi orice pentru ca El poate orice.

Si da, asta va insemna poate mult efort din partea noastra, dar cred ca este un pret care merita cu varf si indesat platit!



Decat sa faca schimbari mici in viata lor, unii prefera sa moara…

E socant cum oamenii aleg sa faca lucruri care le fac rau fiind complet constienti.

Sunt o multime de fumatori care aproape isi scuipa plamanii de la tusea violenta pe care o au si carora nici macar nu le trece prin cap sa renunte la tutun.

Sunt o multime de diabetici care nu vor sa tina regim.

Sunt o multime de oameni care beau sau se drogheaza si isi distrug vietile, isi indeparteaza prietenii si familiile, dar nu renunta la viciul lor.

Cred ca sunt multi care se regasesc in categoriile de mai sus. Si mai cred ca mai sunt multe altele pe langa cele pe care le-am enumerat. Si totusi, ei niciodata nu fac nimic… sau se mint ca situatia in care se afla nu este totusi atat de grava… pentru ca sunt invatati cu happy end-ul din filmele de la TV….

Oare avem senzatia ca noi n-avem cum sa patim nimic, orice am face? Oare avem senzatia ca noi suntem mai buni decat altii si ca vom fi feriti, in conditiile in care toate semnele ne spun ca mergem spre mai rau? Oare avem senzatia ca lucrurile se vor rezolva de la sine, fara sa luam atitudine si sa facem nimic in privinta asta? Oare noi n-avem responsabilitate asupra propriei vieti? Sau mai rau, avem senzatia ca nu este nicio problema sa ne batem joc de noi insine?

De ce platim cu sanatatea nsite lucruri care ne distrug? De ce nu alegem sa facem o schibare mica si sa castigam inapoi controlul asupra vietii noastre?

Pierdem usor-usor controlul si ne lasam condusi de vicii care ne distrug. Nu vrem sa luam decizii care sa schimbe in bine viata. Pur si simplu nu vrem, iar intr-o zi ne trezim ca este prea tarziu…

Toti luam sau am luat intr-o zi cel putin o decizie proasta. Nu e un capat de tara. Ce facem cand constientizam ca e o decizie proasta? Continuam tot asa sau ne oprim si o luam de unde am ramas? De ce nu luam atitudine asupra vietilor noastre? Totul tine de noi, oricat ne-ar placea sa dam vina pe orice altceva sau oricine altcineva.

Mai dam din cand in cand vina si pe slabiciuni. Nu facem nimic sa le infrangem. Continuam fix in modul in care am inceput si care ne duce la ruina… Ne e mai comod asa…

E trist cum nu ne trezim odata. E trist ca avem acces la atata informatie si totusi traim in propriile minciuni. E trist ca ne e greu sa incepem sa facem ceva cu vietile noastre. E trist ca e mai comoda boala decat sanatatea…



Schimba-ti target-urile!

Tu pentru ce te ridici dimineata din pat? De ce mergi la serviciu? De ce faci ceea ce faci? Ce te motiveaza? Care sunt targeturile pe care ti le-ai pus in viata ta? Sau mai bine spus, ti-ai pus vreun target in vreun domeniu… ?

Vreau sa vorbim de targeturi pentru ca ele sunt cele care dicteaza directia in care viata ta se indreapta. Daca targeturile noastre nu sunt suficient de mari, vietile noastre ne vor parea anoste, pentru ca doar un target „nesimtit” ne motiveaza sa dam 101% din noi pentru a reusi ce ne propunem.

De multe ori ne temem sa visam. Ne temem de esec atat de tare incat nici macar nu incercam sa gandim la lucruri marete, la lucruri la care ne gandim tremurand de emotie.

Daca targetul nostru este sa castigam mai multi bani, consider ca abordam viata intr-un mod putin gresit. Daca targetul nostru ar deveni sa fim din ce in ce mai buni la ceea ce facem? Sa aducem din ce in ce mai multa valoare la locul de munca? Sa invatam mai mult, sa crestem?

Devenind mai buni, oare banii mai multi nu vor fi o consecinta?… valoarea mai mare pe care o aducem la locul de munca nu va fi rasplatita mai bine?

Interesant este ca Dumnezeu ne invata cum trebuie sa muncim: „Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni.” (Coloseni 3:23), dar la serviciu uitam sa aplicam acest lucru.

De multe ori aplicam principiile pe care El ni le-a lasat doar in anumite domenii, pe altele neglijandu-le in totalitate, ca de exemplu viata noastra profesionala si materiala. Nu este evident ca facand lucrurile din toata inima, ca pentru Dumnezeu, vom fi mult mai buni la orice am face? Si nu este evident ca vom deveni valorosi pentru compania pentru care lucram, astfel incat rasplata pe care o vom primi va creste? Si daca, prin absurd, nu va creste, oare nu vor exista competitori care sa isi doreasca oameni de valoare si care sa fie dispusi sa ii rasplateasca in consecinta?

Schimba-ti targeturile daca cele pe care le ai nu te fac sa devii mai bun. Schimba-ti targeturile daca nu esti fericit cu viata pe care o traiesti! Schimba-ti targeturile daca nu vrei sa traiesti intr-o monotonie pe care nu o suporti. Vei vedea cat de mult ti se poate imbunatati viata daca doar vei alege corect si vei actiona in consecinta!



Craciunul intotdeauna se celebreaza acasa, in familie… Cam ironic

Este putin ironic ca intotdeauna asociem Craciunul cu caldura pe care o simtim atunci cand suntem acasa pentru ca, in timpul primului Craciun, nimeni nu era acasa la el:

Maria si Iosif nu erau acasa, ci erau in Betleem, pentru ca Iron solicitase recensamantul populatiei. Pastorii nu erau nici ei acasa, ci erau cu oile la pascut, noaptea, protejandu-le de lupi. Magii nu erau nici ei acasa, ci erau foarte departe, pentru ca urmarisera o stea supranaturala care ii condusese tocmai pana la ieslea in care se nastea Fiul lui Dumnezeu pe pamant.

Si totusi, la primul Craciun, cel mai departe de casa a fost tocmai Iisus Hristos! El a plecat de langa Tatal, a lasat Cerul pentru a veni pe pamant, pentru a ne salva! Dumnezeu a venit pe pamant! Asta sarbatorim!

El a facut toate astea pentru ca noi sa putem sta linistiti in casele noastre, alaturi de familiile noastre. Tu L-ai lasat pe Hristos sa intre in casa ta? Celebreaza-L cum se cuvine si pune-L pe El sa fie centrul vietii tale! Si asta nu numai de Craciun….



Degeaba cuvinte… daca nu fapte

Degeaba spun zilnic ca Il iubesc pe Hristos daca ma uit la aproapele meu cu dispret si nu il ajut atunci cand are mai mare nevoie. Degeaba ii spun sotului/ sotiei meu/ mele ca il/ o iubesc, daca il/ o ranesc intentionat si fac lucruri care stiu ca ii provoaca suferinta. Degeaba spun ca sunt cel/ cea mai bun/ buna daca rezultatele mele dovedesc contrariul.

 

Cuvintele fara fapte sunt la fel cu credinta fara fapte: moarte. Prin fapte ne demonstram credinta. Prin fapte vorbim mult mai clar decat o facem prin cuvinte.

Iubirea inseamna fapte. Suntem atat de buni la a spune cuvinte frumoase care suna bine, incat uitam ca trebuie insotite si de fapte. Faptele si atitudinea ta arata ceea ce esti tu. Daca esti multumit, atunci felicitari, dar daca nu, fa ceva in privinta aceasta!

Nu spun ca nu sunt momente in care cuvintele tale sunt in concordanta cu faptele. In aceasta situatie, chiar daca nu ai ureche muzicala, orice declaratie de dragoste, orice urare de bine, orice salut suna mult mai bine pentru cel/ cea caruia/ careia i-o adresezi.

 

Daca cuvintele tale se armonizeaza perfect cu faptele si ambele arata iubirea pe care le-o porti celor din jur, atunci poti spune ca esti un om bogat, care a inteles ce are de facut cu viata sa, indiferent daca esti om de afaceri sau un lucrator.