Category Archives: LaSepareu

Nu poti scrie istorie daca stai cu mainile in san!

Daca ai impresia ca viata ta este plictisitoare, ca mergi la un serviciu la fel ca oricare altul pentru a-ti permite sa platesti o chirie, o rata, pentru a avea ce manca si imbraca, s-ar putea sa ai dreptate… De fapt, sigur ai dreptate!

Ia o pauza de la ce faci si gandeste-te la gandurile marete pe care sunt sigura ca la un moment dat in viata le-ai avut. Gandeste-te la visurile pe care nu ti le-ai implinit. Gandeste-te care crezi ca este scopul tau in viata, iar daca nu iti place sau este absent, atunci fa ceva!

Uite-te in istorie si o sa vezi ca nimeni care a facut parte din ea nu a ajuns acolo stand cu mainile in san. Fiecare dintre ei a avut la un moment dat de facut una sau mai multe alegeri in viata lui/ei, iar lucrul acesta cu siguranta a costat ceva.

Oamenii care au facut lucruri marete pentru altii sunt acei oameni care au trait pentru un scop, care au indraznit sa viseze, si, cel mai important, sa ACTIONEZE in directia scopului lor.

Sunt convinsa ca Dumnezeu ne-a creat pe fiecare cu un scop. Gasim lucrul acesta si in Biblie, in Cuvantul Sau: „Mai inainte sa te fi creat in pantecele mamei tale, te cunosteam…” (Ieremia, 1, 5). Sunt convinsa ca scopul lui Dumnezeu cu privire la viata fiecaruia dintre noi este unul maret, dar decizia de a-L accepta ne apartine noua. Niciodata nu va trece peste acordul nostru („Iata, stau la usa si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine” (Apocalipsa, 3, 20)).

Putem alege sa traim viata binecuvantata pe care Dumnezeu a creat-o pentru fiecare dintre noi sau putem sa mergem singuri… si sa suportam consecintele propriilor noastre actiuni.

Oamenii care au deschis usa pentru ca Iisus sa le intre in inima au facut istorie, chiar daca asta a presupus munca si sacrificiu din partea lor. Acei oameni cu siguranta s-au simtit impliniti, au stiut pentru ce sunt creati si au stiut cat sunt de importanti pentru Dumnezeu. Pentru ei Iisus a contat mai mult decat confortul… si au castigat! Au castigat o viata plina de bucurie, chiar daca nu intotdeauna usoara, pentru ca au stiut pe Cine au alaturi si pentru ce lupta.

Au castigat o viata cu sens, plina de iubire, de implinire si realizari, fara sa le lipseasca vreodata ceva! (Si aceasta este una dintre promisiunile pe care Dumnezeu ni le face: „Nu va ingrijorati, dar, zicand: „Ce vom manca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom imbraca?” Tatal vostru cel ceresc stie ca aveti trebuinta de ele. Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”(Matei 6, 31-33)).

Tu ce alegi in dreptul tau?



Sunt prea multi cei care vor de la Dumnezeu doar sanatate si noroc

Sunt multi cei care sunt suparati pe viata lor din cauza lipsei banilor, lipsei unui partener de viata care sa fie corect cu ei, din cauza serviciului lor, care nu le aduce niciun fel de satisfactie, din cauza relatiilor dificile pe care le au cu familia sau prietenii. Sunt multi cei care considera ca Dumnezeu nu le-a dat cat a dat altora, si sunt tot timpul furiosi din cauza acestui lucru… si tot ei sunt cei care nu au treaba cu Dumnezeu decat cand vor ceva de la El sau cand au ceva sa ii reproseze.

Am impresia ca ne place sa fim victime, sa nu facem mare lucru pentru a imbunatati ceva in viata noastra, ca am vrea sa cada din cer eventual toate rezolvarile pe care le consideram corecte (si sunt aproape sigura ca si atunci am gasi ceva de comentat). Ne place sa aruncam reprosuri asupra altora ca viata noastra nu este „asa cum trebuie”, dar nu ne place sa facem aproape nimic pentru noi daca pare greu.

Dumnezeu apare brusc in viata noastra doar cand avem nevoie de bani, masini, case sau mai stiu eu ce. In rest, Il inghesuim frumusel intr-un sertar al mintii si uitam de existenta Lui… Dupa care ne plangem ca nu face destule pentru noi.

Suntem comozi si nedrepti. Cautam paie in ochii oricui, dar noi stam cu barne mari intr-ai nostri. Consideram ca avem mai putine decat meritam, dar stam degeaba si asteptam sa pice de undeva mai mult. Suntem insensibili la problemele apropiatilor nostri, dar suntem furiosi ca pe noi nu ne ajuta nimeni… Suntem putin ipocriti, nu credeti?

Dumnezeu ne asteapta si ne-a asteptat intotdeauna. Vrea o relatie cu noi, pentru ca iubirea Lui pentru noi nu are margini, dar este la fel de drept pe cat de iubitor este, asa ca nu accepta compromisuri de genul „Tu faci ce vrei, nu exista consecinte, si de fiecare data poti sa vii la mine, iti voi da tot ce poftesti.”

Ne asteapta sa ne fie prieten, sa Ii vorbim cand ne este greu si cand ne este usor, ne asteapta sa ne ridice cand suntem la pamant, sa ne incurajeze, sa ne dea dupa puterile noastre, sa ne ajute sa descoperim voia Lui si sa traim liberi alaturi de El.

El stie ca singurul mod ca noi sa fim liberi cu adevarat este sa fim dependenti de El, dar noi nu vrem sa intelegem lucrul acesta.

Nu ne dam seama de faptul ca avem mai multe decat am merita. Cadourile Lui pentru noi sunt cele mai valoroase lucruri pe care le putem primi vreodata, si nu a trebuit sa facem nimic pentru ele. Promisiunile Sale sunt minunate, dar nu ne intereseaza sa le cunoastem.

Alegem calea usoara si ne plangem ca viata noastra e grea. Alegem sa traim fara sa Il bagam in seama, Il dam deoparte din toate doemniile vietii noastre, dupa care ne plangem ca uita de noi.

Daca privim obiectiv, cine de Cine a uitat? Cine este, de fapt, vinovatul pentru lipsurile noastre?



Ai mare grija la sfaturile pe care le dai… unii oameni chiar le urmeaza!

Poate ar trebui sa fim mai atenti la ce scoatem pe gura. Ne place sa vorbim (cel putin mie, si cred ca mai sunt multi altii care se gasesc in aceeasi situatie 😀 si de multe ori astept cu nerbadare ca cineva sa imi ceara opinia, un sfat sau sa povestesc ceva).

Stand de vorba la o cafea cu o prietena foarte buna (ca fetele:) ), mi-am dat seama de responsabilitatea enorma pe care o purtam fiecare dintre noi pe umeri pentru fiecare cuvant pe care il rostim.

Poate nu am dat intotdeauna un sfat avizat, dar am preferat sa vorbesc, nu sa spun ca nu stiu. Poate nu am spus mereu o incurajare, pentru ca nu mi-am dat seama ca omului cu care vorbesc chiar i-ar prinde bine…Poate nu am gandit mereu inainte sa deschid gura… Si poate cuvintele mele au produs anumite necazuri daca au fost rostite fara discernamant.. Sper totusi ca nu e cazul.

Nu suntem constienti cata putere zace in cuvintele noastre, iar de multe ori nu cautam sa vedem daca chiar suntem avizati sa comentam intr-o anumita situatie, ci doar vorbim.

De multe ori spunem lucruri pe care noi le consideram neimportante, dar pe care altii le pot lua in serios si pot fi afectati de ele. De multe ori sfatuim pe cineva sa faca un anumit lucru pentru ca asa ni se pare corect, dar cand suntem pusi intr-o situatie similara, nici macar noi insine nu ne urmam sfaturile… Si poate sfaturile noastre chiar ii determina pe cei din jur sa actioneze asa cum le-am recomandat, iar consecintele sunt dezastruoase…

Ar trebui sa acordam mai multa importanta vorbelor noastre, sa devenim suficient de maturi sa ne dam seama ca vietile se pot schimba cu adevarat din cauza unor cuvinte… si nu neaparat in bine. Ar trebui sa devenim constienti de faptul ca unii oameni chiar ne urmeaza sfaturile, iar daca nu suntem atenti, acestea chiar pot fi extrem de proaste si gresite!

Pentru a putea fi corecti si a-i ajuta cu adevarat pe cei din jur, poate ar trebui sa ascultam tot ce au de zis, poate ar trebui sa Ii cerem ajutorul lui Dumnezeu: sa ne indrume conversatia, sa dam sfaturi care chiar sa ajute si sa cladeasca, nu sa darame. Pentru mine, aceasta este cea mai buna varianta… si sunt sigura ca functioneaza perfect si pentru voi!

Ganditul inainte de a vorbi sau actiona nu strica niciodata, iar in combinatie cu ajutorul lui Dumnezeu, schimba in bine vieti.

Pentru a actiona „ca la carte”, este suficient pentru inceput sa constientientizam ce mare responsabilitate si, in acelasi timp onoare, caram cu noi in fiecare zi: suntem apti sa ajutam si sa schimbam vieti in bine prin cuvinte si prin fapte.



Plangem dupa trecut si ne gandim mereu la viitor… Si uite asa nu ne mai traim prezentul!


Sunt o multime de oameni care plang dupa vremurile de mult apuse. Sunt o multime de oameni care regreta ca nu mai arata ca in tinerete, ca nu mai au oportunitatile de demult, ca nu mai au energie, ca nu au pus in aplicare ideile pe care le-au avut la un moment dat… Plangem si ne plangem de viata noastra atat de des, incat ajungem chiar sa ne convingem singuri pe noi insine ca viata „nu mai este ce a fost odata”.

Sunt o multime de oameni care se gandesc doar la ce au de facut mai tarziu, maine saptamana, luna viitoare sau anul viitor. Sunt o multime de oameni care se gandesc la vremea „cand o sa aiba”, „cand o sa fie bine”. De obicei ii recunosti dupa ingrijorarea constanta pe care o afiseaza, ca nu cumva „sa se intample ceva”. Sunt o multime de oameni care traiesc cu frica fata de viitor, desi prezentul lor nu implica teama.

Multi dintre noi traim cu regret/ tristete/ nostalgie fata de trecut sau cu neliniste fata de viitor. Cel mai grav este ca aceste sentimente sunt continue si ne distrag atentia de la prezentul nostru. Astfel, lasam timpul sa treaca pe langa noi fara sa facem nimic special, care sa ne bucure sau care sa ne provoace satisfactie. Asadar, ne putem plange in continuare si de ziua de azi, care a trecut pe langa noi si pe care nu am valorificat-o asa cum am fi putut, zi pe care o putem valorifica daca ne dorim cu adevarat sa facem lucrul acesta.

De cele mai multe ori ne agatam de ceea ce am trait in trecut pentru ca ne este teama de cine am putea deveni daca am scapa de frica, de regrete, de „fantome”… Preferam sa ne agatam de amintiri, chiar daca ne fac rau… si sincer cred ca asta se intampla din pura obisnuinta si dintr-un oarecare confort negativ pe care ni-l provoaca acestea. Sa o luam de la capat ar putea insemna o lume noua, necunoscuta… lucru care ne scoate din zona noastra „calaie” de confort.

Gasim chiar si in Cuvantul lui Dumnezzeu o indrumare clara despre cum trebuie sa ne traim fiecare zi in parte: „Nu va ingrijorati, dar, de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei.” (Matei 6, 34). Lucrurile scrise in Biblie ne invata cum sa traim cat sa avem parte de liniste si pace, dar rareori aceasta carte este ajutorul nostru… Mai repede ne atrage atentia orice altceva, chiar daca de cele mai multe ori este vorba despre ceva care ne ingreuneaza viata si ne amaraste mintea.

Traim apasati de greseli pe care le-am facut, de greseli pe care le-au facut altii fata de noi sau de regrete ca nu am facut anumite lucruri. Ceea ce nu intelegem este ca trecutul este trecut, nu mai poate fi schimbat sau retrait. Tot ce putem schimba este modul in care ne traim prezentul, iar vestea buna este ca niciodata nu este prea tarziu sa ii iertam pe cei care ne-au gresit, sa ne cerem iertare fata de cei carora le-am gresit si lui Dumnezeu si sa ne iertam pe noi insine. Astfel ne eliberam mintea si inima de amaraciune si durere si putem sa traim linistiti… Lucrurile acestea nu sunt grele. Sunt simple si la indemana oricui.

Traitul cu teama fata de viitor ne impiedica sa ne bucuram de prezentul nostru, pe care uitam sa il valorificam la adevarata valoare. Este normal sa ne facem planuri, sa visam, sa ne bucuram de ce va veni, dar teama fata de ce va aduce ziua de maine nu este normala. Lucrul acesta nu numai ca nu ne ajuta sa fim mai productivi, ci chiar ne impiedica sa vedem anumite sanse si oportunitati pe care le avem chiar in acest moment (pentru ca sincer, ele chiar sunt prezente mereu in viata noastra, doar ca sunt anumite lucruri, precum grijile, care ne distrag atentia si care ne impiedica sa le vedem).

Pe scurt, pentru linistea si sanatatea dumneavoastra, ar fi cazul sa va iertati trecutul, sa traiti astazi si sa lasati timpul sa curga in ritmul lui, bucurandu-va de fiecare clipa. Nu amanati lucruri daca le puteti face astazi si nu va temeti de ce poate aduce ziua de maine.



Te-ai gandit vreodata la asta?


Te-ai gandit vreodata la inima de tata a lui Dumnezeu?

Daca tu esti parinte, gandeste-te putin la cum iti privesti copilul, la cum te raportezi la el, la ce simti pentru el.

Acum cateva zile un prieten vorbea despre cat de mult s-a schimbat viziunea lui asupra dragostei pe care ne-o poarta Dumnezeu. El a devenit tata cu putin timp in urma si in fiecare zi abia asteapta sa ajunga acasa, sa isi imbratiseze micutul, sa il ajute, sa il sprijine, sa fie langa el ori de cate ori are nevoie de el. El nu a mai experimentat niciodata o astfel de dragoste fata de cineva.

Cu aceasta ocazie, si-a dat seama ca acesta este modul in care Dumnezeu se raporteaza la noi, pentru ca El este Tatal nostru! Si-a dat seama cata dragoste ne poarta, indiferent cat de mult am gresit, cum asteapta de fiecare data ca noi sa venim la El, cum isi doreste sa se apropie de noi cu fiecare ocazie, cum isi doreste sa ne vorbeasca si sa ne ajute in fiecare secunda.

Si-a dat seama cat de coplesitoare este dragostea cu care suntem paziti. Si-a dat seama de grija pe care El ne-o poarta in fiecare clipa a vietii noastre. Si-a dat seama care este caracterul Lui Dumnezeu si cat de minunat este El.

Dumnezeu este Parintele perfect, care se intereseaza de copilul Sau chiar si cand acesta creste, care vrea sa auda de la el adevarul, chiar daca a gresit, care vrea sa il vada si sa il imbratiseze si cand ii este usor si cand trece prin momente dificile.

Tu, chiar daca nu esti tata sau mama, intelegi cu cata iubire esti vegheat in fiecare zi? Intelegi ca nu conteaza varsta pe care o are un copil? Ca ai sai parinti ii poarta grija chiar si cand acesta ajunge la 50 de ani? Si daca nu poti sa te pui in locul unui parinte, uite-te la modul in care ai tai parinti au grija de tine ca sa intelegi o mica parte din iubirea pe care ne-o poarta El!

Daca parintii tai nu au fost perfecti, iarta-i, pentru ca nu exista si nu a existat, in afara de Iisus Hristos, om fara greseala. Sunt si parinti care gresesc mult, ce-i drept, dar nu e treaba noastra sa-i judecam. Totusi, in Dumnezeu gasim alinare oricand, El ne asculta si El ii intrece pe parintii nostri atat in iubire, cat si grija si iertare.

In El gasim Parintele perfect la orice ora din zi si din noapte, la care putem apela indiferent de cat de mult am gresit si indiferent de cat de grea este perioada prin care trecem.