Category Archives: LaSepareu

De ce ti se intampla toate numai tie?

Sunt convinsa ca nu sunt singura care s-a intrebat macar o data in viata ceva de genul „De ce mi se intampla mie una ca asta” sau „De ce tocmai mie?”. Lucrurile care declansau aceste intrebari ma intristau si nu imi dadeau pace ore sau poate chiar zile intregi… si astfel pierdeam timp pretios din viata mea, care trecea pe langa mine fara sa ma faca sa zambesc.

Cred ca oamenii sunt obisnuiti sa aiba controlul deplin asupra vietii lor, iar in momentul in care ceva nu merge asa cum s-ar fi asteptat, apare o mare panica! Exista lucruri pentru care nu gasim un motiv, care ne scot din normal (precum o boala, un accident, un razboi, o datorie etc.) si ne fac sa ne intrebam de ce trebuie sa avem parte de asa ceva.

De multe ori suntem coplesiti de o astfel de durere, fie ea fizica sau emotionala, si la un moment dat cedam, pentru ca ne dam seama ca nu putem face nimic in privinta ei. Totusi, noi avem puterea de a decide in ce mod privim la aceasta durere! Putem sa ne plangem de ea, sau putem invata ceva din ea.

Iisus a spus: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.” (Marcu, 8, 34), adica ne invata sa renuntam la controlul complet asupra vietii noastre, care ne da acea siguranta pe care noi o consideram buna, si sa Il credem pe El pe Cuvant ca se va ocupa de toate, luand dupa noi „crucea”.

Crucea la care se refera Iisus sunt ingrijorarile noastre, bolile, accidentele, repercusiunile pe care le suportam din cauza unor decizii nefericite si multe, multe alte lucruri asupra carora n-avem nicio putere si pe care nu le putem controla. Poate ca nu intelegem de ce trebuie sa caram o „cruce” atat de grea dupa noi si ne-am dori sa scapam o data si pentru totdeauna de ea.

Asa isi dorea si un om oarecare, ce se ruga ca Dumnezeu sa ii micsoreze crucea pe care o avea de purtat. Dumnezeu l-a ascultat si a facut acest lucru pentru el. Mai tarziu in viata lui, omul a ajuns in dreptul unei prapastii uriase pe care ar fi putut sa o traverseze cu ajutorul crucii vechi (folosind-o pe post de pod), dar nu si cu cea mica, ce ii ramasese.

Poate ca acum nu intelegem de ce trecem prin situatii grele si dureroase, dar sunt sigura ca Dumnezeu stie si ne va ajuta sa intelegem cand va veni vremea potrivita! Rolul nostru este sa avem incredere in El si sa invatam din fiecare incercare ceea ce trebuie invatat, iar la momentul potrivit, totul va fi mult mai clar!



Cand renuntam la 10% din egoismul nostru, se intampla lucruri bune!

Voi ati auzit vreodata de „zeciuiala”?

Daca nu, as vrea sa va spun ce inseamna acest termen. Este vorba despre 10% din castigurile dumneavoastra de toate felurile, fie ca este vorba despre salariu, bursa, bani de la parinti, cadouri etc. Unii oameni folosesc acesti 10% in favoarea altor persoane, nu in scop propriu: fie doneaza pentru o cauza in care cred, fie ajuta pe cineva care are nevoie de bani.

Aceasta practica este preluata din Biblie:

Evrei 7 : 2 „care a primit de la Avraam zeciuială din tot”;

Evrei 7 : 4 „Vedeţi bine, dar, cât de mare a fost el, dacă până şi patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război !”;

Geneza 14 : 20 „Binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!” Şi Avram i-a dat zeciuială din toate”.;

Romani 13 : 7 „Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi : cui datoraţi birul, daţi-i birul ; cui datoraţi vama, daţi-i vama ; cui datoraţi frica, daţi-i frica ; cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea.”

Va incurajez sa incercati macar o luna aceasta practica in vietile dumneavoastra (asta daca nu o practicati deja). Nu este o dovada de bunatate sau altruism, ci consider ca este o „datorie” pe care o avem de indeplinit, indiferent cat de mari sau de mici ne-ar fi veniturile. Acel procent de 10% nu este unul fix, cum nici zeciuiala nu se refera numai la bani, ci la toate tipurile de resurse pe care le posedam: energie, timp, atentie… pe care de multe ori ni le insusim in totalitate si uitam sa investim in cei din jurul nostru.

Nu va faceti griji daca veniturile dumneavoastra sunt mici si fiecare banut este alocat pentru un anumit lucru, Dumnezeu va avea grija sa nu duceti lipsa de nimic (iar asta va marturisesc dupa ce am testat acest lucru 🙂 ).

Ca sa va incurajez, as vrea sa impartasesc cu voi o intamplare destul de recenta: un baietel pe care il stiu in varsta de 11 ani a primit bursa de la scoala unde invata si a hotarat ca 10 % din aceasta sa o doneze oamenilor care au nevoie. Parintii (cei care ii povestisera deja despre aceasta „zeciuiala”) l-au ajutat sa gaseasca oamenii potriviti spre care sa isi redirectioneze banutii (care nu erau multi).

De restul banilor a hotarat sa isi ia anumite haine, pe care le „ochise” cu ceva timp inainte. In magazin, a avut surpriza ca tot ce isi dorea sa fie redus la mai mult de jumatate. Bineinteles, si-a luat mult mai multe lucruri decat s-a asteptat… Nu pot decat sa imi imaginez cat de mult s-a bucurat. 🙂

Va incurajez calduros sa incercati macar o luna aceasta practica buna. Sunt sigura ca nu veti duce lipsa de nimic in acea luna. Mai sunt sigura ca veti invata multe din aceasta mica schimbare si veti fi mai bucurosi la finalul lunii decat la finalul lunilor in care nu ati dat, iar viata vi se va schimba in bine! 🙂



Cuvantul „iubire” este rostit gresit in atat de multe moduri…

Sigur ati intalnit pana acum tipul acela de oameni pe care eu ii numesc „cocosati de iubire”: cat e ziua de lunga se alinta si declara ca se iubesc unul pe altul, se pupa cu foc si stau absolut tot timpul impreuna, carora lumea le spune cat de minunati sunt impreuna, ca sunt atat de indragostiti si ca pare ca se iubesc enorm… Iar peste cativa ani (si asta daca sunt „norocosi” ca idila sa tina cativa ani) cel mai probabil nu se mai saluta nici cand se intalnesc intamplator pe strada.

Mai sunt acele relatii „complicate”, ai caror protagonisti sunt certati cel putin 70% din timp, dar acolo „e pasiune”, ei se iubesc atat de mult, incat e „imposibil”, e „complicat”, iar impacarea e „dulce”. Azi se pupa, maine se despart… si cred ca ar mai fi cateva exemple, dar ma voi opri aici:)

Noi numim dragoste de multe ori vorbele goale (dar care suna bine), iar mai tarziu vedem ca cel care ni le spune nu are de gand sa le sustina si cu fapte. Noi consideram dragoste cadourile si cinele romantice.

V-ati gandit sa comparati dragostea aia declarata asa in gura mare cu dragostea pe care ne-o poarta Dumnezeu? Va dati seama ca le numim „dragoste”/”iubire” pe ambele? Suntem indopati cu un romantism ieftin incat avem senzatia ca asa ar trebui sa fie tot timpul dragostea: complicata, „cu foc”, cu certuri, cu complicatii, dramatica.

Adevarata dragoste ne-a aratat-o Hristos la cruce, cand a murit pentru ca noi sa putem fi mantuiti. El a facut lucrul acesta fiind constient ca nu toti vom vrea sa primim personal cadoul acesta minunat. El ne-a aratat cum trebuie sa fie iubirea. S-a lasat omorat de noi, pentru ca isi doreste sa ne salveze, ne-a impacat cu Tatal, totodata dandu-ne libertatea sa nu luam in serios jertfa Sa daca nu ne dorim acest lucru…pur si simplu WAW.

Vazand iubirea enorma si puternica pe care ne-o poarta Dumnezeu, cum putem sa fim asa usor pacaliti de cuvinte? Cum putem sa ne pripim si sa numim dragoste ceva care nu tine nici macar cateva luni, cand vedem la Dumnezeu o dragoste vesnica? Cum putem sa fim atat de naivi si sa nu vedem inima lui Dumnezeu pentru oameni? Cum putem sa numim iubire doar niste manifestari lipsite de substanta? Si mai grav, de ce ne surprinde atat de tare ca „iubirea” aia declarata doar pe care credem ca ne-o poarta unii dispare la primul impas?

Haideti sa asteptam putin inainte de a considera ca cineva ne iubeste. Haideti sa vedem si faptele acelui om, sa vedem cum isi sustine cuvintele. Haideti sa nu ne mai pripim si sa ne entuziasmam pentru ca dupa aceea sa cadem si sa suferim enorm pentru iluzii. Haideti sa avem grija de sufletele noastre si sa-L lasam pe Dumnezeu sa ne indrume, pentru ca El stie mult mai bine cum sa ne protejeze… Haideti sa nu ne mai lasam asa usor pacaliti!



Nu poti scrie istorie daca stai cu mainile in san!

Daca ai impresia ca viata ta este plictisitoare, ca mergi la un serviciu la fel ca oricare altul pentru a-ti permite sa platesti o chirie, o rata, pentru a avea ce manca si imbraca, s-ar putea sa ai dreptate… De fapt, sigur ai dreptate!

Ia o pauza de la ce faci si gandeste-te la gandurile marete pe care sunt sigura ca la un moment dat in viata le-ai avut. Gandeste-te la visurile pe care nu ti le-ai implinit. Gandeste-te care crezi ca este scopul tau in viata, iar daca nu iti place sau este absent, atunci fa ceva!

Uite-te in istorie si o sa vezi ca nimeni care a facut parte din ea nu a ajuns acolo stand cu mainile in san. Fiecare dintre ei a avut la un moment dat de facut una sau mai multe alegeri in viata lui/ei, iar lucrul acesta cu siguranta a costat ceva.

Oamenii care au facut lucruri marete pentru altii sunt acei oameni care au trait pentru un scop, care au indraznit sa viseze, si, cel mai important, sa ACTIONEZE in directia scopului lor.

Sunt convinsa ca Dumnezeu ne-a creat pe fiecare cu un scop. Gasim lucrul acesta si in Biblie, in Cuvantul Sau: „Mai inainte sa te fi creat in pantecele mamei tale, te cunosteam…” (Ieremia, 1, 5). Sunt convinsa ca scopul lui Dumnezeu cu privire la viata fiecaruia dintre noi este unul maret, dar decizia de a-L accepta ne apartine noua. Niciodata nu va trece peste acordul nostru („Iata, stau la usa si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine” (Apocalipsa, 3, 20)).

Putem alege sa traim viata binecuvantata pe care Dumnezeu a creat-o pentru fiecare dintre noi sau putem sa mergem singuri… si sa suportam consecintele propriilor noastre actiuni.

Oamenii care au deschis usa pentru ca Iisus sa le intre in inima au facut istorie, chiar daca asta a presupus munca si sacrificiu din partea lor. Acei oameni cu siguranta s-au simtit impliniti, au stiut pentru ce sunt creati si au stiut cat sunt de importanti pentru Dumnezeu. Pentru ei Iisus a contat mai mult decat confortul… si au castigat! Au castigat o viata plina de bucurie, chiar daca nu intotdeauna usoara, pentru ca au stiut pe Cine au alaturi si pentru ce lupta.

Au castigat o viata cu sens, plina de iubire, de implinire si realizari, fara sa le lipseasca vreodata ceva! (Si aceasta este una dintre promisiunile pe care Dumnezeu ni le face: „Nu va ingrijorati, dar, zicand: „Ce vom manca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom imbraca?” Tatal vostru cel ceresc stie ca aveti trebuinta de ele. Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”(Matei 6, 31-33)).

Tu ce alegi in dreptul tau?



Sunt prea multi cei care vor de la Dumnezeu doar sanatate si noroc

Sunt multi cei care sunt suparati pe viata lor din cauza lipsei banilor, lipsei unui partener de viata care sa fie corect cu ei, din cauza serviciului lor, care nu le aduce niciun fel de satisfactie, din cauza relatiilor dificile pe care le au cu familia sau prietenii. Sunt multi cei care considera ca Dumnezeu nu le-a dat cat a dat altora, si sunt tot timpul furiosi din cauza acestui lucru… si tot ei sunt cei care nu au treaba cu Dumnezeu decat cand vor ceva de la El sau cand au ceva sa ii reproseze.

Am impresia ca ne place sa fim victime, sa nu facem mare lucru pentru a imbunatati ceva in viata noastra, ca am vrea sa cada din cer eventual toate rezolvarile pe care le consideram corecte (si sunt aproape sigura ca si atunci am gasi ceva de comentat). Ne place sa aruncam reprosuri asupra altora ca viata noastra nu este „asa cum trebuie”, dar nu ne place sa facem aproape nimic pentru noi daca pare greu.

Dumnezeu apare brusc in viata noastra doar cand avem nevoie de bani, masini, case sau mai stiu eu ce. In rest, Il inghesuim frumusel intr-un sertar al mintii si uitam de existenta Lui… Dupa care ne plangem ca nu face destule pentru noi.

Suntem comozi si nedrepti. Cautam paie in ochii oricui, dar noi stam cu barne mari intr-ai nostri. Consideram ca avem mai putine decat meritam, dar stam degeaba si asteptam sa pice de undeva mai mult. Suntem insensibili la problemele apropiatilor nostri, dar suntem furiosi ca pe noi nu ne ajuta nimeni… Suntem putin ipocriti, nu credeti?

Dumnezeu ne asteapta si ne-a asteptat intotdeauna. Vrea o relatie cu noi, pentru ca iubirea Lui pentru noi nu are margini, dar este la fel de drept pe cat de iubitor este, asa ca nu accepta compromisuri de genul „Tu faci ce vrei, nu exista consecinte, si de fiecare data poti sa vii la mine, iti voi da tot ce poftesti.”

Ne asteapta sa ne fie prieten, sa Ii vorbim cand ne este greu si cand ne este usor, ne asteapta sa ne ridice cand suntem la pamant, sa ne incurajeze, sa ne dea dupa puterile noastre, sa ne ajute sa descoperim voia Lui si sa traim liberi alaturi de El.

El stie ca singurul mod ca noi sa fim liberi cu adevarat este sa fim dependenti de El, dar noi nu vrem sa intelegem lucrul acesta.

Nu ne dam seama de faptul ca avem mai multe decat am merita. Cadourile Lui pentru noi sunt cele mai valoroase lucruri pe care le putem primi vreodata, si nu a trebuit sa facem nimic pentru ele. Promisiunile Sale sunt minunate, dar nu ne intereseaza sa le cunoastem.

Alegem calea usoara si ne plangem ca viata noastra e grea. Alegem sa traim fara sa Il bagam in seama, Il dam deoparte din toate doemniile vietii noastre, dupa care ne plangem ca uita de noi.

Daca privim obiectiv, cine de Cine a uitat? Cine este, de fapt, vinovatul pentru lipsurile noastre?