Category Archives: LaSepareu

Despre cum judecam noi…

De multe ori cadem in capcana de a-i judeca pe altii pentru ca gandesc diferit fata de noi, pentru ca le consideram opiniile ca fiind gresite, pentru reusitele sau caderile lor. Se intampla ca uneori sa confundam discernamantul pe care este normal sa il facem intre bine si rau cu o judecata nemiloasa cu privire la altii si care ne impiedica de multe ori sa vedem „barna” din proprii ochi, pentru ca suntem prea ocupati cu „paiul” din ochii lor. (Matei, 7:3)

 

Oamenii gresesc, iar unii oameni, intentionat sau nu, la un moment dat ne vor rani sau ne vor face rau intr-un fel sau altul. In acele momente ne vom simti indreptatiti din toate punctele de vedere sa ii judecam, sa ii invinuim, sa ii condamnam cu toata inima. Calitatile lor probabil vor pali in comparatie cu defectele pe care le vom considera majore, pe care ne vom concentra cu toata puterea.  Iar noi vom trage dupa noi aceasta judecata, ne vom aminti mereu de raul pe care l-au facut, ne vom ocupa mintile si inimile cu acest rau… vom deveni prizonierii unui cerc vicios de judecata care nu ne va da liniste pana cand vom considera ca „s-a facut dreptate.”

 

Mai mult decat atat, nu ne vom opri la faptele propriu zise, ci vom continua sa construim scenarii, sa facem presupuneri cu vedere la scopurile si motivatiile ascunse pe care le-au avut persoanele respective. Le vom privi de sus, pentru ca ne vom simti mai buni decat ele.

 

Totusi, tindem sa aplicam tratamentul acesta si celor care nu ne-au gresit, ci prietenilor, cunostrintelor, rudelor sau poate chiar necunoscutilor. Judecandu-i pe ceilalti tindem sa ne vedem pe noi intr-o lumina buna, sa ne ridicam rangul si sa inchidem ochii la defectele noastre. De multe ori ne raportam la oameni nu obiectiv, ci tinand cont de propriile opinii, pe care le consideram indreptatile, corecte si de neclintit. Toate lucrurile astea nu fac decat sa ne mareasca orgoliul si sa ne alimenteze stima de sine, sa ne umfle in pene si sa ne indeparteze de la omul care ne-a chemat Dumnezeu sa fim si spre care ar trebui sa ne indreptam.

 

Sunt convinsa ca de multe ori ceea ce consideram noi a fi corect ne va impinge sa judecam pe altii, dar adevarul este ca nu suntem in masura sa facem lucrul acesta. Dumnezeu este unicul judecator si ar trebui sa ii incredintam Lui aceasta sarcina. Sunt sigura ca nu va parea corect ca noi sa trecem prin anumite situatii grele fara sa ii judecam pe altii sau fara sa ne razbunam sau fara sa cerem  niste lucruri care par a ne apartine, in timp ce altii vor fura sau vor face alte lucruri grave si vor sta bine-mersi si lipsiti de probleme  (aparent), dar avem un model la care trebuie sa ne raportam in permanenta in legatura cu acest lucru: Iisus Hristos, care a fost rastignit, care a suportat batjocuri, care a murit. Din punct de vedere moral, si chiar uman, adevarul e ca nu a fost cinstit fata de El sa treaca prin atata chin si suferinta… si totusi, a facut-o pentru noi, a facut-o pentru ca noi astazi sa avem un model de cum trebuie sa ne raportam la semenii nostri: sa ii punem pe ei mai presus de noi si sa ii iubim.

 

Stiu ca e dificil si stiu ca multi nu vor fi de acord cu acest articol, dar stiu sigur ca acesta este adevarul pe care ni l-a lasat Dumnezeu si orice argument am incerca sa aducem contrar acestui adevar nu va avea valoare decat cat sa ne indreptatim noua constiinta. Avem un model in Iisus care ne intareste si in care vom gasi toata libertatea si dreptatea pe care le aclamam si cu ajutorul Lui vom putea sa trecem si prin perioadele grele ale vietii noastre.



Avem nevoie de cateva secunde pentru a ne gasi scuze pentru orice!

Este cu mult mai usor sa iti gasesti scuze pentru lucrurile pe care nu vrei sau nu ai chef sa le faci decat sa depui efort si sa faci, practic, ceva. Mai precis, sunt necesare aproximativ 5 secunde sa gasim scuze pentru orice…. Ceea ce inseamna ca rareori se intampla sa ne asumam vina pentru greselile noastre, ci o aruncam cu prima ocazie pe altcineva sau altceva.

 

Ca sa avem si un exemplu concret, am putea sa ne gandim la o situatie in care nu ajungem la timp undeva. In momentul in care ne cerem scuze, sunt aproape sigura ca majoritatea dintre noi vor folosi o scuza de genul „A fost aglomerat/ trafic etc”. Putini sunt aceia care isi vor asuma intarzierea si vor promite ca data viitoare nu se va mai intampla, iar data viitoare chiar vor lua traficul in considerare si vor ajunge la timp.  ( Recunosc, am luat exemplul de aici si consider ca daca ascultati pana la capat, veti avea multe de castigat: https://www.youtube.com/watch?v=wiPddKhgdGY)

 

Faptul ca ne gasim scuze anuleaza posibilitatea ca noi sa depunem un efort pentru a gasi o solutie astfel incat sa rezolvam problema pe care o avem. Scuzele sunt un paravan pentru lenea pe care o simtim… asa ne linistim constiinta in loc sa facem, literalmente, ceva pentru a progresa: indiferent daca este vorba despre cariera sau relatiile cu cei din jur. Scuzele aduc dupa ele lipsuri, care ar putea disparea in momentul in care ne-am interesa de probleme… si care mai tarziu poate vor produce frustrari si neajunsuri.

 

Ajungem sa dam vina pe orice si oricine pentru rate-urile noastre, pentru nereusite, pentru lipsuri: iar ca exemplu concret, de cate ori n-am auzit oameni care dau vina pe guvernare, pe lipsa de sustinere pe care o resimt din partea tarii, pe prieteni sau familie sau pe Dumnezeu pentru ca nu au reusit sa-si implineasca visurile? Dar va intreb eu oare: sigur nu asteptam de multe ori sa ne pice pe tava totul si facem tot ce ne sta in putinta?

 

Cred ca in adancul nostru stim ca putem face mai multe, dar omoram putin cate putin acea responsabilitate, acea constiinta care ne spune ca ar trebui sa facem ceva concret… constiinta pe care Dumnezeu a pus-o in noi, dar care implica un efort din partea noastra.  Este cu mult mai usor asa.. pentru ca implica doar cateva secunde in care ne gasim o scuza.. si cam atat: niciun fel de efort.

 

Cred ca planul lui Dumnezeu pentru noi este unul maret. Pentru fiecare dintre noi! Dar cred si stiu ca nimic nu vine de la sine, ci trebuie sa cerem, trebuie sa muncim si trebuie sa multumim pentru fiecare izbanda! Nu suntem singuri, avem intotdeauna un ajutor in Dumnezeu, dar daca ne lipseste interesul, rezultatele vor fi pe masura scuzelor pe care le invocam…



E simplu sa aruncam vina pe Dumnezeu… Este oare si corect?

Fara doar sau poate exista o multime de probleme cu omenirea: furturi, nepasare fata de semeni, rautate, ura, crime, infractiuni, minciuni, fuga dupa bani, judecati, barfa… si lista poate continua la nesfarsit. Lucrurile acestea le observam zilnic in jurul nostru si nu le putem trece cu vederea. Ele ne afecteaza la un moment dat si ajungem sa ne punem multe intrebari cu vedere la provenienta lor.

 

Si care este cea mai rapida modalitate de a arunca vina asupra cuiva pentru tot ce se intampla in jur? Simplu… Dumnezeu. Multi oameni considera ca El este de vina pentru ca permite atata rau, fara a interveni sa ii opreasca pe cei care il comit. Si cred ca ceea ce acesti oameni, care Il considera pe Dumnezeu vinovat, uita un amanunt important: din mijlocul acelor nelegiuri Dumnezeu lipseste cu desavarsire!

 

In Biblie gasim scris: „Iata Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el, si el cu Mine.” (Apocalipsa, 3, 20) Oare nu ne spune Dumnezeu clar ca este tot timpul langa noi, dar pentru a „intra” in viata noastra, este nevoie ca noi sa Il lasam? Oare cuvintele Lui nu sunt suficient de clare incat sa ne dam seama ca niciodata nu ne va forta sa Il primim in viata noastra, sa Il ascultam si sa ne bucuram de prezenta Sa?

 

Dumnezeu ne iubeste atat de mult incat nu ne obliga sa Il urmam, ci asteapta practic aprobarea noastra pentru a face curatenie in vietile noastre. El are raspunsuri pentru intrebarile noastre si are rabdare cu noi. El asteapta ca noi sa luam decizia sa Il lasam sa ne transforme in oameni noi, sa ne dea o noua viata, dar suntem atat de absorbiti de ceea ce vedem pe pamant, incat ne este greu sa Il cunoastem.

 

Dragostea lui Dumnezeu pentru oameni nu lasa loc de dubii, dar dragostea oamenilor pentru Dumnezeu este de multe ori rece. Noi, probabil din usurinta, preferam sa Il invinovatim pentru ca ne iubeste suficient de mult cat sa ne lase sa alegem modul in care traim, pentru ca de multe ori alegem gresit. Niciunul din noi nu suntem perfecti… dar comparandu-ne cu altii, probabil nu vom observa acest lucru… si nu ne vom bucura pentru dragostea si iertarea pe care Dumnezeu ni le ofera atat noua, cat si celor pe care tindem sa ii judecam. Preferam sa aruncam vina asupra Lui mai mult decat sa ne dam seama ca vina este de fapt la noi, la oameni.

 

Schimbarea incepe de la noi, cei care nu facem neaparat fapte rele, ci care le judecam si la condamnam. Schimbarea ar incepe daca ne-am iubi semenii si ne-am ruga pentru ei, daca i-am ajuta, ci nu daca i-am condamna pentru ceea ce fac. Schimbarea incepe prin a-L lasa pe Dumnezeu sa ne schimbe si nu prin a incerca noi sa facem dreptate. Schimbarea incepe cu decizia noastra de a-L cunoaste pe Dumnezeu asa cum este, si nu cum ni-L expun altii.



Nu ne pare rau pentru pacate… Ne si filmam cand le facem

Distractia inseamna astazi mai mult decat oricand bani multi aruncati pe lucruri care ne fac rau: pe bautura, pe intrarile in baruri de fite, pe diverse alte lucruri care ne impiedica sa gandim lucid, pe haine scumpe si minuscule, pe petreceri care mai de care mai pline de oameni carora nu le pasa daca suntem sau nu prezenti de fapt acolo.

 

Distractia din ziua de azi implica litri de alcool pentru tineri, implica ceea ce eu numesc „destrabalare” 😀 : implica sexul cu cat mai multe persoane de la varste din ce in ce mai fragede, implica droguri, implica devierea de la orice inseamna moral… pentru ca orice este moral, este normal. Si ce este normal, este plictisitor. Si ce este plictisitor, nu merita mediatizat. Nu? Caci cine ar ramane impresionat daca am povesti doar lucruri obisnuite? Si ne dorim sa impresionam de parca intreaga noastra existenta s-ar rezuma numai la asta…

 

Cool nu inseamna aproape pentru nimeni moral. De multe ori este „cool” daca torni in tine bautura pana ti se face rau si te tarasti pana acasa, daca fumezi nu stiu ce sau daca ai un palmares de fosti/foste cat mai mare. „Cool” esti cand jignesti ca sa „iti arati valoarea” si cand folosesti cuvinte scarboase ca semne de punctuatie. „Cool” esti cand toata atentia este indreptata spre tine, chiar daca toti oamenii aia rad ca nu te mai poti tine de picioare. „Cool” este cand te daruiesti pe tava unor oameni care te-ar lasa balta cu prima ocazie si dupa stai si suferi si te plangi ca viata nu e dreapta… „Cool” esti cand minti ca sa te aperi si ajungi sa iti formezi o lume din minciunile pe care le spui… Si toate chestiile astea „COOL” tu le filmezi si le arati, ca doar esti mandru/mandra de ele… ca asta consideri ca este lumea reala in care trebuie sa traiesti.

 

Nu esti „cool” cand iti ceri iertare pentru greselile tale. Nu esti „cool” daca Il ai pe Dumnezeu in inima si Il iubesti pe Hristos pentru sacrificiul enorm pe care l-a facut pentru tine. „Cool” nu esti daca iti respecti corpul. „Cool” nu esti daca nu injuri si nu te chinui sa iesi in evidenta ca sa te aprecieze niste oameni care stau inca pe banii parintilor si nu stiu mai mult decat lumea aia de club pe care o frecventeaza foarte des. „Cool” nu esti daca esti moral, ci din contra, daca faci pe dos ceea ce spune Dumnezeu.

 

Desi Dumnezeu a lasat in noi puterea de a distinge binele de rau, ceea ce promoveaza oamenii pare sa fie mult mai interesant. Preferam sa ne omoram constiinta, sa ne mandrim cu pacatele pe care le facem, care ne promit cane indeparteaza de Dumnezeu si care ne pun in real pericol… pentru ca ne omoara incet si sigur.

 

Preferam sa aruncam zile pretioase din viata noastra si sa testam tot ce inseamna placeri de o clipa. Chiar daca viata vesnica de dupa moarte este o promisiune a lui Dumnezeu, preferam mai bine sa ascultam promisiuni si teorii ale unor oameni care se considera mai invatati decat El, dar care nu au habar de fapt despre ceea ce vorbesc. Ne bucuram de viata de acum intr-un mod in care omoram ceea ce se va intampla dupa si ne mandrim cu modul in care facem acest lucru: filmam si trimitem si prietenilor.

 

Nu ne e rusine de pacat. Nici macar jena. Suntem mintiti de cei din jur ca asa trebuie sa fie viata si ne bucuram sa credem minciuna asta. Nu cautam adevarul lui Dumnezeu, care ne elibereaza de vicii si pacat.

Vestea buna este ca, atata timp cat inca respiram, exista cale de scapare la Dumnezeu… Dar El nu ne obliga sa ne salveze, sa fim liberi. Este alegerea noastra, pe care intarziem sa o facem. Iar amanarea pare ca merge momentan, dar stim noi oare cand va fi prea tarziu?



„De fiecare data cand ma duc la biserica ma rog sa-ti dea Dumnezeu minte…”

„De fiecare data cand ma duc la biserica ma rog sa-ti dea Dumnezeu minte…”- cam asa suna replica unei bunici catre nepotul ei, care se intampla sa imi fie cunoscut.

 

Dupa o portie buna de ras dupa asa o replica, m-am gandit ca totusi bunica are dreptate si ca toti ar trebui sa ne rugam pentru intelepciune, dar nu orice fel de intelepciune… pentru ca nu avem nevoie sa impresionam alti oameni cu lucrurile pe care le stim sau chiar sa ne mandrim cu un anume bagaj de cunostinte. Nu zic sa stam cu mainile in san si sa nu invatam nimic niciodata, ba dimpotriva.

 

Avem nevoie sa cerem de la Dumnezeu intelepciune astfel incat sa depindem de El in fiecare aspect al vietii noastre. Avem nevoie sa ajungem sa ne bizuim pe El chiar si in cele mai grele momente, in care credem ca suntem singuri, si avem nevoie sa ne bizuim pe El chiar si in micile decizii ale vietii.

 

Momentul in care alegem sa urmam o cale din care Dumnezeu lipseste, dar pe care o consideram buna, ar trebui sa ne mai uitam o data. Exemplul il avem in Romani, 1, 28: „Fiindca n-au cautat sa pastreze pe Dumnezeu in cunostinta lor, Dumnezeu i-a lasat in voia mintii lor blestemate, ca sa faca lucruri neingaduite.”.

 

Stand aproape de Dumnezeu, deciziile noastre vor fi intelepte pentru ca El va prelua controlul vietii noastre… Si ce am putea cere mai mult decat ca El, care ne cunoaste mai mult decat ne cunoastem noi insine, care ne iubeste mai mult decat ne-am imagina si care cunoaste firul vietii noastre sa ne ghideze pentru a ajunge oriunde? Ce am putea cere mai mult decat ca Dumnezeu, care cunoaste totul si ne vrea doar binele sa ne ghideze pasii?

 

Deci acea minte de care vorbeste bunica inseamna de fapt apropierea de Dumnezeu si eu una consider ca nu exista un lucru pe care oamenii ar trebui sa il doreasca mai tare.