Category Archives: LaSepareu

E simplu sa aruncam vina pe Dumnezeu… Este oare si corect?

Fara doar sau poate exista o multime de probleme cu omenirea: furturi, nepasare fata de semeni, rautate, ura, crime, infractiuni, minciuni, fuga dupa bani, judecati, barfa… si lista poate continua la nesfarsit. Lucrurile acestea le observam zilnic in jurul nostru si nu le putem trece cu vederea. Ele ne afecteaza la un moment dat si ajungem sa ne punem multe intrebari cu vedere la provenienta lor.

 

Si care este cea mai rapida modalitate de a arunca vina asupra cuiva pentru tot ce se intampla in jur? Simplu… Dumnezeu. Multi oameni considera ca El este de vina pentru ca permite atata rau, fara a interveni sa ii opreasca pe cei care il comit. Si cred ca ceea ce acesti oameni, care Il considera pe Dumnezeu vinovat, uita un amanunt important: din mijlocul acelor nelegiuri Dumnezeu lipseste cu desavarsire!

 

In Biblie gasim scris: „Iata Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el, si el cu Mine.” (Apocalipsa, 3, 20) Oare nu ne spune Dumnezeu clar ca este tot timpul langa noi, dar pentru a „intra” in viata noastra, este nevoie ca noi sa Il lasam? Oare cuvintele Lui nu sunt suficient de clare incat sa ne dam seama ca niciodata nu ne va forta sa Il primim in viata noastra, sa Il ascultam si sa ne bucuram de prezenta Sa?

 

Dumnezeu ne iubeste atat de mult incat nu ne obliga sa Il urmam, ci asteapta practic aprobarea noastra pentru a face curatenie in vietile noastre. El are raspunsuri pentru intrebarile noastre si are rabdare cu noi. El asteapta ca noi sa luam decizia sa Il lasam sa ne transforme in oameni noi, sa ne dea o noua viata, dar suntem atat de absorbiti de ceea ce vedem pe pamant, incat ne este greu sa Il cunoastem.

 

Dragostea lui Dumnezeu pentru oameni nu lasa loc de dubii, dar dragostea oamenilor pentru Dumnezeu este de multe ori rece. Noi, probabil din usurinta, preferam sa Il invinovatim pentru ca ne iubeste suficient de mult cat sa ne lase sa alegem modul in care traim, pentru ca de multe ori alegem gresit.┬áNiciunul din noi nu suntem perfecti… dar comparandu-ne cu altii, probabil nu vom observa acest lucru… si nu ne vom bucura pentru dragostea si iertarea pe care Dumnezeu ni le ofera atat noua, cat si celor pe care tindem sa ii judecam. Preferam sa aruncam vina asupra Lui mai mult decat sa ne dam seama ca vina este de fapt la noi, la oameni.

 

Schimbarea incepe de la noi, cei care nu facem neaparat fapte rele, ci care le judecam si la condamnam. Schimbarea ar incepe daca ne-am iubi semenii si ne-am ruga pentru ei, daca i-am ajuta, ci nu daca i-am condamna pentru ceea ce fac. Schimbarea incepe prin a-L lasa pe Dumnezeu sa ne schimbe si nu prin a incerca noi sa facem dreptate. Schimbarea incepe cu decizia noastra de a-L cunoaste pe Dumnezeu asa cum este, si nu cum ni-L expun altii.



Nu ne pare rau pentru pacate… Ne si filmam cand le facem

Distractia inseamna astazi mai mult decat oricand bani multi aruncati pe lucruri care ne fac rau: pe bautura, pe intrarile in baruri de fite, pe diverse alte lucruri care ne impiedica sa gandim lucid, pe haine scumpe si minuscule, pe petreceri care mai de care mai pline de oameni carora nu le pasa daca suntem sau nu prezenti de fapt acolo.

 

Distractia din ziua de azi implica litri de alcool pentru tineri, implica ceea ce eu numesc „destrabalare” ­čśÇ : implica sexul cu cat mai multe persoane de la varste din ce in ce mai fragede, implica droguri, implica devierea de la orice inseamna moral… pentru ca orice este moral, este normal. Si ce este normal, este plictisitor. Si ce este plictisitor, nu merita mediatizat. Nu? Caci cine ar ramane impresionat daca am povesti doar lucruri obisnuite? Si ne dorim sa impresionam de parca intreaga noastra existenta s-ar rezuma numai la asta…

 

Cool nu inseamna aproape pentru nimeni moral. De multe ori este „cool” daca torni in tine bautura pana ti se face rau si te tarasti pana acasa, daca fumezi nu stiu ce sau daca ai un palmares de fosti/foste cat mai mare. „Cool” esti cand jignesti ca sa „iti arati valoarea” si cand folosesti cuvinte scarboase ca semne de punctuatie. „Cool” esti cand toata atentia este indreptata spre tine, chiar daca toti oamenii aia rad ca nu te mai poti tine de picioare. „Cool” este cand te daruiesti pe tava unor oameni care te-ar lasa balta cu prima ocazie si dupa stai si suferi si te plangi ca viata nu e dreapta… „Cool” esti cand minti ca sa te aperi si ajungi sa iti formezi o lume din minciunile pe care le spui… Si toate chestiile astea „COOL” tu le filmezi si le arati, ca doar esti mandru/mandra de ele… ca asta consideri ca este lumea reala in care trebuie sa traiesti.

 

Nu esti „cool” cand iti ceri iertare pentru greselile tale. Nu esti „cool” daca Il ai pe Dumnezeu in inima si Il iubesti pe Hristos pentru sacrificiul enorm pe care l-a facut pentru tine. „Cool” nu esti daca iti respecti corpul. „Cool” nu esti daca nu injuri si nu te chinui sa iesi in evidenta ca sa te aprecieze niste oameni care stau inca pe banii parintilor si nu stiu mai mult decat lumea aia de club pe care o frecventeaza foarte des. „Cool” nu esti daca esti moral, ci din contra, daca faci pe dos ceea ce spune Dumnezeu.

 

Desi Dumnezeu a lasat in noi puterea de a distinge binele de rau, ceea ce promoveaza oamenii pare sa fie mult mai interesant. Preferam sa ne omoram constiinta, sa ne mandrim cu pacatele pe care le facem, care ne promit cane indeparteaza de Dumnezeu si care ne pun in real pericol… pentru ca ne omoara incet si sigur.

 

Preferam sa aruncam zile pretioase din viata noastra si sa testam tot ce inseamna placeri de o clipa. Chiar daca viata vesnica de dupa moarte este o promisiune a lui Dumnezeu, preferam mai bine sa ascultam promisiuni si teorii ale unor oameni care se considera mai invatati decat El, dar care nu au habar de fapt despre ceea ce vorbesc. Ne bucuram de viata de acum intr-un mod in care omoram ceea ce se va intampla dupa si ne mandrim cu modul in care facem acest lucru: filmam si trimitem si prietenilor.

 

Nu ne e rusine de pacat. Nici macar jena. Suntem mintiti de cei din jur ca asa trebuie sa fie viata si ne bucuram sa credem minciuna asta. Nu cautam adevarul lui Dumnezeu, care ne elibereaza de vicii si pacat.

Vestea buna este ca, atata timp cat inca respiram, exista cale de scapare la Dumnezeu… Dar El nu ne obliga sa ne salveze, sa fim liberi. Este alegerea noastra, pe care intarziem sa o facem. Iar amanarea pare ca merge momentan, dar stim noi oare cand va fi prea tarziu?



„De fiecare data cand ma duc la biserica ma rog sa-ti dea Dumnezeu minte…”

„De fiecare data cand ma duc la biserica ma rog sa-ti dea Dumnezeu minte…”- cam asa suna replica unei bunici catre nepotul ei, care se intampla sa imi fie cunoscut.

 

Dupa o portie buna de ras dupa asa o replica, m-am gandit ca totusi bunica are dreptate si ca toti ar trebui sa ne rugam pentru intelepciune, dar nu orice fel de intelepciune… pentru ca nu avem nevoie sa impresionam alti oameni cu lucrurile pe care le stim sau chiar sa ne mandrim cu un anume bagaj de cunostinte. Nu zic sa stam cu mainile in san si sa nu invatam nimic niciodata, ba dimpotriva.

 

Avem nevoie sa cerem de la Dumnezeu intelepciune astfel incat sa depindem de El in fiecare aspect al vietii noastre. Avem nevoie sa ajungem sa ne bizuim pe El chiar si in cele mai grele momente, in care credem ca suntem singuri, si avem nevoie sa ne bizuim pe El chiar si in micile decizii ale vietii.

 

Momentul in care alegem sa urmam o cale din care Dumnezeu lipseste, dar pe care o consideram buna, ar trebui sa ne mai uitam o data. Exemplul il avem in Romani, 1, 28: „Fiindca n-au cautat sa pastreze pe Dumnezeu in cunostinta lor, Dumnezeu i-a lasat in voia mintii lor blestemate, ca sa faca lucruri neingaduite.”.

 

Stand aproape de Dumnezeu, deciziile noastre vor fi intelepte pentru ca El va prelua controlul vietii noastre… Si ce am putea cere mai mult decat ca El, care ne cunoaste mai mult decat ne cunoastem noi insine, care ne iubeste mai mult decat ne-am imagina si care cunoaste firul vietii noastre sa ne ghideze pentru a ajunge oriunde? Ce am putea cere mai mult decat ca Dumnezeu, care cunoaste totul si ne vrea doar binele sa ne ghideze pasii?

 

Deci acea minte de care vorbeste bunica inseamna de fapt apropierea de Dumnezeu si eu una consider ca nu exista un lucru pe care oamenii ar trebui sa il doreasca mai tare.



Cand vine vorba despre suflet…

Atunci cand avem un eveniment special in viata noastra, precum o nunta sau o petrecere, noi, ca si femei (si uneori si barbatii), am putea petrece ore bune intrebandu-ne ce sa purtam, cum sa ne machiem, cum sa ne aranjam parul. La fel de multe ore am putea petrece in fata oglinzii aranjandu-ne zilnic. Incercam sa facem tot posibilul sa ne mentinem corpul in forma, sa slabim sau sa ne tonifiem, incercam mereu sa purtam haine care sa ne avantajeze… si cate si mai cate alte lucruri nu facem pentru ca infatisarea noastra sa fie una care sa ne satisfaca…

 

Si lucrul acesta nu este nici pe departe rau… dar cand vine vorba despre sufletul nostru, ii acordam tot atata grija?

 

Investim intr-un corp care poate sa reziste undeva la 70-80, 90 de ani pentru mai putini, dar pentru sufletul nostru, care tine vesnic, alocam tot atat de mult timp? Avem grija la fel de mare de curatirea lui precum avem si de cea a corpului? Il hranim la fel de sanatos cum ne hranim si corpul?

 

Chiar daca nu il putem vedea, nu putem tagadui existenta sufletului din noi. Simplul fapt ca avem viata inseamna ca exista ceva mai mare decat noi pe care nu il putem vedea. Si acel lucru dureaza o vesnicie, care in comparatie cu 90 de ani este cu mult mai mult… dar investim cu mult mai mult in ceea ce vedem, desi suntem foarte constienti ca la un moment dat acest prezent pe care il vedem va disparea…

 

Oare n-ar trebui sa acordam mai multa atentie hranei pe care o oferim sufletului? N-ar trebui oare sa avem grija sa nu il pacalim cu lucruri care ii fac rau, „dar tin de foame”, precum ura, barfa si rautatea?

 

Daca trupul incercam sa il hranim cu hrana sanatoasa, nu ar trebui sa fim cel putin la fel de atenti si cu hrana sufletului?



Avem de unde sa invatam sa iubim

Nu este in natura umana sa traim in ura, ci in dragoste. Si chestia asta nu o spun eu, ci Sofocle… acum multa vreme. Pare atat de simplu… dar totusi de multe ori gasim acest lucru foarte complicat, iar uneori chiar imposibil.

 

Suntem oameni. Am trait si vom trai atat dezamagiri, cat si bucurii. Uneori vom cadea si alteori vom fi sus. Totusi, daca tinem tot timpul atintita privirea catre Hristos, vom putea sa mergem linistiti chiar si pe cele mai tulburi ape, pentru ca El ne va ajuta sa trecem peste orice incercare, oricat de dificila ar fi.

 

Iubirea pe care ne-o poarta Dumnezeu este fara margini: ┬á„Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (Ioan, 3, 16) si ar trebui sa fie un model pe care si noi sa il urmam.

 

De la Iisus invatam sa iubim. Lui nu I-a pasat ca unul este mai slab si ca unul este mai gras, nu I-a pasat ca unul este mai bogat si altul mai sarac. Ne-a vrut pe toti in Cer, alaturi de Tatal, si ne-a lasat Calea pe care trebuie sa mergem ca sa ajungem acolo („Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu ajunge la Tatal decat prin Mine” (Ioan, 14, 6)).

 

Ne-a iubit atat de mult, incat a murit pentru pacatele noastre, chiar daca stia ca nu toti vom accepta jertfa pe care a adus-o. Nu a asteptat nimic in schimbul vietii Sale, ci a facut totul pentru ca ne iubeste. Ne-a iubit atat de mult pe TOTI incat a suportat din dragoste tot ce a indurat, chiar daca nu a fost vinovat de niciun rau. Nu ne-a judecat pe niciunul.

 

Ne-a invatat ca pacatul este cel care ne tine departe de Dumnezeu si ne-a aratat El Insusi cum sa rezistam ispitelor. A facut totul pentru noi, pentru a ne deschide drumul si a ne invata cum sa traim.

 

Avem de unde invata sa iubim si vom avea intotdeuna. Iubirea Mantuitorului pentru noi ne este la indemana, pentru ca faptele si cuvintele Lui au ramas scrise in Biblie, iar accesul la ea nu mai este astazi o problema. Ceea ce ne ramane noua de facut este sa vrem sa Il cunoastem…. Iar lucrul acesta nu Il ajuta pe El, pentru ca deja are totul, ci pe noi.