Category Archives: LaSepareu

Cand vine vorba despre suflet…

Atunci cand avem un eveniment special in viata noastra, precum o nunta sau o petrecere, noi, ca si femei (si uneori si barbatii), am putea petrece ore bune intrebandu-ne ce sa purtam, cum sa ne machiem, cum sa ne aranjam parul. La fel de multe ore am putea petrece in fata oglinzii aranjandu-ne zilnic. Incercam sa facem tot posibilul sa ne mentinem corpul in forma, sa slabim sau sa ne tonifiem, incercam mereu sa purtam haine care sa ne avantajeze… si cate si mai cate alte lucruri nu facem pentru ca infatisarea noastra sa fie una care sa ne satisfaca…

 

Si lucrul acesta nu este nici pe departe rau… dar cand vine vorba despre sufletul nostru, ii acordam tot atata grija?

 

Investim intr-un corp care poate sa reziste undeva la 70-80, 90 de ani pentru mai putini, dar pentru sufletul nostru, care tine vesnic, alocam tot atat de mult timp? Avem grija la fel de mare de curatirea lui precum avem si de cea a corpului? Il hranim la fel de sanatos cum ne hranim si corpul?

 

Chiar daca nu il putem vedea, nu putem tagadui existenta sufletului din noi. Simplul fapt ca avem viata inseamna ca exista ceva mai mare decat noi pe care nu il putem vedea. Si acel lucru dureaza o vesnicie, care in comparatie cu 90 de ani este cu mult mai mult… dar investim cu mult mai mult in ceea ce vedem, desi suntem foarte constienti ca la un moment dat acest prezent pe care il vedem va disparea…

 

Oare n-ar trebui sa acordam mai multa atentie hranei pe care o oferim sufletului? N-ar trebui oare sa avem grija sa nu il pacalim cu lucruri care ii fac rau, „dar tin de foame”, precum ura, barfa si rautatea?

 

Daca trupul incercam sa il hranim cu hrana sanatoasa, nu ar trebui sa fim cel putin la fel de atenti si cu hrana sufletului?



Avem de unde sa invatam sa iubim

Nu este in natura umana sa traim in ura, ci in dragoste. Si chestia asta nu o spun eu, ci Sofocle… acum multa vreme. Pare atat de simplu… dar totusi de multe ori gasim acest lucru foarte complicat, iar uneori chiar imposibil.

 

Suntem oameni. Am trait si vom trai atat dezamagiri, cat si bucurii. Uneori vom cadea si alteori vom fi sus. Totusi, daca tinem tot timpul atintita privirea catre Hristos, vom putea sa mergem linistiti chiar si pe cele mai tulburi ape, pentru ca El ne va ajuta sa trecem peste orice incercare, oricat de dificila ar fi.

 

Iubirea pe care ne-o poarta Dumnezeu este fara margini:  „Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (Ioan, 3, 16) si ar trebui sa fie un model pe care si noi sa il urmam.

 

De la Iisus invatam sa iubim. Lui nu I-a pasat ca unul este mai slab si ca unul este mai gras, nu I-a pasat ca unul este mai bogat si altul mai sarac. Ne-a vrut pe toti in Cer, alaturi de Tatal, si ne-a lasat Calea pe care trebuie sa mergem ca sa ajungem acolo („Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu ajunge la Tatal decat prin Mine” (Ioan, 14, 6)).

 

Ne-a iubit atat de mult, incat a murit pentru pacatele noastre, chiar daca stia ca nu toti vom accepta jertfa pe care a adus-o. Nu a asteptat nimic in schimbul vietii Sale, ci a facut totul pentru ca ne iubeste. Ne-a iubit atat de mult pe TOTI incat a suportat din dragoste tot ce a indurat, chiar daca nu a fost vinovat de niciun rau. Nu ne-a judecat pe niciunul.

 

Ne-a invatat ca pacatul este cel care ne tine departe de Dumnezeu si ne-a aratat El Insusi cum sa rezistam ispitelor. A facut totul pentru noi, pentru a ne deschide drumul si a ne invata cum sa traim.

 

Avem de unde invata sa iubim si vom avea intotdeuna. Iubirea Mantuitorului pentru noi ne este la indemana, pentru ca faptele si cuvintele Lui au ramas scrise in Biblie, iar accesul la ea nu mai este astazi o problema. Ceea ce ne ramane noua de facut este sa vrem sa Il cunoastem…. Iar lucrul acesta nu Il ajuta pe El, pentru ca deja are totul, ci pe noi.



Cand critica e constructiva?

La un moment dat vom da socoteala pentru fiecare cuvant nefolositor pe care l-am rostit. De aceea ar trebui sa dam mai multa atentie lucrurilor pe care le spunem… Si tristul adevar este ca de multe ori nu facem acest lucru.

 

Cred ca fiecare dintre noi are cel putin o amintire veche in care cineva rosteste anumite cuvinte, care chiar daca pentru acel cineva nu au insemnat mare lucru, pe noi ne-au durut si ne-au afectat grav mai tarziu, pe care nu le-am uitat nici pana in ziua de azi. Mai rau este cand acele cuvinte  ne impiedica sa facem anumite lucruri in viata noastra, sa crestem intr-un fel sau altul sau ne impiedica sa ne atingem scopurile.

 

Exact la fel se intampla si cu cuvintele pe care le rostim noi. Ele pot taia, pot durea si pot lasa urme celor carora le sunt adresate. Daca noi am fost afectati negativ de anumite vorbe, de ce am crede ca ale noastre nu ar putea sa afecteze la randul lor? Aici vorbim de acel lucru pe care oamenii il numesc „critica”.

 

Inainte sa criticam ceva sau pe cineva, ar trebui sa studiem motivatia din spatele acelei critici. De ce vrem sa deschidem gura intr-o anumita circumstanta? Pentru ca ne dorim ca persoana aceea sa se indrepte (in cazul in care vedem ca se autodistruge), pentru ca ne dorim ca persoana aceea sa se ridice si sa evolueze in ceea ce face sau pentru ca pur si simplu avem o alta parere si consideram ca e musai sa o dam sau pentru ca vedem ca acea persoana a reusit mai multe decat noi si suntem ori invidiosi, ori dorim sa o oprim, pentru ca pentru noi e prea greu?

 

Oricat de dur au sunat ultimele cuvinte, adevarul este ca de multe ori motivatia din spatele criticii este una gresita. De multe ori oferim pareri care nu sunt utile nimanui si care sunt chiar gresite. De multe ori deschidem gura doar pentru a dobori, nu pentru a ridica… Iar lucrul acesta este dureros si nu ne face cinste.

 

Dar suntem oameni… si gasim justificari pentru cuvintele noastre, precum „libertatea la opinie”, „libertatea de exprimare”, „dreptul la replica”, „critica contructiva” si altele…. Pentru ca ne place sa dam cuvintelor alt sens care sa ne justifice subtil rautatea… Iar asta e atat de gresit din partea noastra.

 

Critica nu este constructiva atunci cand vine dintr-o inima care nu doreste binele celor din jur. Critica poate lasa urme in viata cuiva si poate sa ii puna piedici enorme. Critica poate dobori pe cineva. Critica poate face mult rau atunci cand motivatia din spatele ei nu are nimic de-a face cu dragostea fata de aproape.

 

Fiecare cuvant pe care il rostim este mai puternic decat ne inchipuim si poate ajuta sau poate darama. Fiecare cuvant nefolositor ne face vinovati daca va produce daune. Pentru fiecare cuvant pe care il rostim suntem responsabili.

 

Oare daca am vedea care sunt consecintele cuvintelor noastre, ne-am mai grabi atata sa criticam? Daca orice altceva, in afara de dragoste, sta in spatele criticii noastre, o mai putem numi constructiva oare?



E usor sa te obisnuiesti cu binele…

Ati observat cat de usor ne este sa ne adaptam la bine? Cat de usor este sa vedem toate lucrurile pe care noi le consideram marunte ca fiind normale in fiecare zi? Cat de usor putem ajunge sa consideram ca meritam fiecare secunda pe care o traim? Ati observat cat de repede uitam ca avem CUI si DE CE sa multumim pentru fiecare moment in parte?

 

Daca ne urcam in masina ca sa ajungem la o anumita destinatie si chiar ajungem acolo fara niciun fel de incident neplacut, consideram ca acest lucru este normal si ca acesta este bunul mers al lucrurilor. Daca, in schimb, pe drum se intampla un accident si la final suntem teferi, abia atunci Ii multumim lui Dumnezeu pentru ca am scapat dintr-o posibila nenorocire. In primul caz, uitam sa multumim ca ne-a pazit in permanenta si ca am ajuns in siguranta.

 

Uitam sa multumim pentru sanatate… Ne aducem aminte de ea doar cand vedem in jurul nostru suferinta. Uitam sa multumim pentru ca avem ce manca, ce imbraca si unde sta. Uitam sa multumim pentru binecuvantarile si pentru grija pe care Dumnezeu ni le poarta zilnic si nu dam importanta acestui Har pe care si-L revarsa peste vietile noastre.

 

Tot ce avem, tot ce traim si tot ceea ce suntem, suntem pentru ca El ne ingaduie si ne protejeaza. Fiecare secunda in care noi respiram i se datoreaza Lui… Dar tindem sa nu fim constienti de lucrul acesta de multe ori… si uitam sa Ii fim recunoscatori… Si uitam sa le reamintim si altora ca au pentru ce sa multumeasca.

 

Dumnezeu ne demonstreaza zilnic ca ne sta aproape si ca ne iubeste cum nu ne inchipuim, dar noua ni se distrage atentia cu orice mic amanunt de la El, pentru ca e mai simplu sa nu luam in seama faptul ca tot ce avem, nu avem pentru ca am avea un merit, ci pentru ca Dumnezeu este Cel care are grija sa nu ne lipseasca nimic. Este atat de evident ca nu avem nimic si ca normal ar fi sa fim multumitori pentru fiecare lucru in parte… si totusi, rareori suntem constienti de lucrul acesta.



Ne pierdem in cuvinte lungi si fara sens…

 

Ati observat ca de multe ori continuam sa mergem pe un drum gresit chiar si dupa ce trecem prin filtrul gandirii anumite fapte? De ce? Pentru ca acel drum pare mai puternic, chiar daca implica multe compromisuri. De ce? Pentru ca adevarurile nu sunt zugravite cu cuvinte frumoase, si astfel sunt depasite… pe cand falsul suna atat de inteligent si alambicat…

 

Ne pierdem in cuvinte fara sens care suna bine. Nu ne mai incanta adevarul, atata vreme cat el nu este „la moda” sau „de actualitate”. Nu ne intereseaza cat de gresite sunt unele doctrine, atata vreme cat ele sunt „academice”. Rationamentul a fost inlocuit de cuvinte pompoase si fara rost, dar care suna inteligent, care ne tin departe de adevar.

 

Cuvintele pompoase ne tin departe de Dumnezeu. „Puritate”, „credinta”, „iubire” sunt folosite pentru a jigni oamenii si pentru a-i face sa creada ca este ceva in neregula cu ei daca poseda aceste calitati. Oamenii sunt indemnati sa traiasca o „viata adevarata” fara sa isi puna un semn de intrebare cu privire la ce inseamna de fapt acel „adevarata”.

 

Ne asumam o multime de teorii pe care le auzim dupa ureche pentru ca avem senzatia ca sunt „rezultate ale ultimelor cercetari”, sunt „rezultate ale evolutiei” si astfel, clar trebuie sa fie bune…. Suntem indemnati sa stam departe de adevar, sa nu studiem informatia pe care o primim, sa nu o trecem prin filtrul gandirii, ci sa luam totul ca atare ca sa „fim in rand cu lumea”.

 

Jargonul este un instrument puternic folosit de oameni care s-au prins ca pot face profit de pe urma celor care ii asculta. Pentru multi este suficient sa fie buni oratori pentru a face mase de oameni sa le manance din palma pentru ca pretind ca stiu mai multe, ca au aflat secrete…. Si lucrul asta le merge de minune.

 

Sunt atatea minciuni pe care le auzim zilnic, sunt atatea indemnuri scoase din context care te imping sa faci lucruri impotriva lui Dumnezeu pentru ca oamenilor din jur li se par „cool” sau „abstracte”… Si cool e bine, nu? Adica nu am vrea ca prietenii nostri sa ne considere „incuiati” sau „legalisti” daca nu suntem de acord cu ceea ce fac ei, nu?

 

Un exemplu concret este Biblia, pe care unii o considera „veche” sau „inaplicabila” in zilele noastre, pentru ca „asta e lumea moderna” si oamenii s-au schimbat…. Ce daca am pierdut din vedere faptul ca Dumnezeu nu s-a schimbat? El ne spune clar ce inseamna pacat, dar in „lumea moderna”, pacatele nu mai sunt tocmai pacate, ca doar sunt „practice”, nu? Adica toata lumea face acele lucruri si le gaseste „interactive”…

 

Ne pierdem in cuvinte lungi si fara rost care nu fac decat sa ne distraga atentia de la o intrebare simpla: „LUCRUL ASTA E ADEVARAT SAU FALS?” care poate avea un singur raspuns corect. Totusi, daca vom caracteriza un lucru/ o dogma doar ca adevarata sau falsa, va mai suna oare bine urechii? Ne va mai mangaia constiinta si ne va mai scuza de la faptul ca pacatuim? Sau ne va trezi la realitate odata pentru totdeauna si ne va salva, pentru ca ne va apropia de Dumnezeu?

 

Va intreb pe voi, merita sa adoptam cuvinte pe care le intelegem cu greu sau putem trece prin filtrul ratiunii informatia care ajunge la noi, chit ca nu vom folosi aceleasi expresii sau cuvinte inflorite pe care le folosesc „marii ganditori” ai „lumii moderne”?

 

sursa foto: Hongkiat.com