Category Archives: Relatii si complicatii

Diferenta intre Rai si Iad

Iata o povestioara frumoasa care ne va ajuta sa intelegem diferenta intre Rai si Iad… si sa incercam sa schimbam ceva inca de pe acum pentru ca inca nu este tarziu.

 

Un om a dorit sa vada cum este in Rai si cum este in Iad. Se pare ca s-a intamplat sa ajunga in ambele locuri. Primul a fost Iadul. Acolo erau o multime de oameni in jurul unei mese incarcata cu cele mai bune mancaruri si cu cele mai bune bauturi, dar, inciuda acestui fapt, toti erau slabi, erau suparati. Nimeni nu se atingea de mancare. Cand a intrebat de ce sunt oamenii atat de slabi si suparati, i s-a raspuns ca nu au voie sa manance din bucate decat daca folosesc niste linguri lungi de doi metri.

Nimeni nu reusea sa manance nimic de unul singur cu asa o lingura, pentru ca nu reuseau cu mainile lor sa duca o astfel de lingura la propria gura. Toti erau foarte suparati si dadeau vina unii pe altii pentru situatia de acolo.

 

Dupa „excursia” in Iad a ajuns si in Rai. Acolo era o masa la fel de mare si plina de bunatati, dar toti erau grasuti si fericiti. Toti se intelegeau foarte bine. Totusi, si acolo era interzis sa mananci fara acele linguri lungi de doi metri. Singura diferenta era faptul ca oamenii din Rai se hraneau unul pe celalalt, astfel ca acele linguri erau perfecte sa hranesti pe altcineva de la masa.

 

Diferenta dintre Rai si Iad o face iubirea pe care o purtam semenilor nostri. Daca tot ceea ce stim este sa avem grija doar de noi insine, iar pentru ceilalti sa nu miscam un deget, atunci totul ni se va parea o corvoada. Daca ne iubim semenii asa cum ne iubim pe noi insine (lucru pe care ni l-a lasat Insusi Dumnezeu ca si porunca), putem transforma in Rai chiar si momentele noastre zilnice.

 

Iubirea pe care o purtam oamenilor este cea care ne invata sa traim asa cum ne-a invatat Dumnezeu, si chiar daca nu suntem familiarizati cu ea, avem de unde invata: Dumnezeu ne-a iubit atat, incat Si-a sacrificat unicul Sau Fiu pentru ca noi sa putem ajunge la El. Sacrificiile noastre s-ar putea sa nu fie atat de mari. Decizia de a ne schimba, totusi, apartine fiecaruia dintre noi.



De cand virginitatea a devenit o problema?

Unele fetele considera ca baietii nu le vor da atentie decat daca sunt dispuse sa se implice intr-o relatie sexuala. Ba mai mult, unii reprezentanti ai sexului tare considera chiar ca virginitatea este o problema pentru ei si ca nu se pot implica intr-o relatie cu o astfel de fata… iar fata respectiva ar putea crede ca este ceva in neregula cu ea si ca trebuie sa schimbe acest lucru.

 

Fetelor, scriu acest articol pentru voi, pentru cazul in care ati intalnit sau veti intalni un astfel de baiat. In primul rand, problema este la el, si nicidecum la voi! Ganditi-va cum v-ar putea sta aproape un om pe care il deranjeaza faptul ca voi nu ati avut niciun partener intim! Ganditi-va ce valori ar putea avea un om care nu este mandru de acest lucru, ci il considera un defect! Ganditi-va ca dragostea adevarata inseamna si asteptare, iar daca el nu este dispus sa faca acest lucru, chiar merita un astfel de sacrificiu din partea voastra?

 

Dumnezeu ne-a dat corpul ca si cadou si suntem raspunzatoare pentru ce facem cu el. Pe langa faptul ca relatiile sexuale inaintea casatoriei sunt fara doar sau poate PACAT in fata Lui, acestea implica sentimente fata de persoana respectiva, implica anumite riscuri (e suficient sa scrieti pe Google „boli cu transmitere sexuala” si va convingeti), pentru ca mai mult ca sigur un baiat care a facut acest lucru cu alte fete nu s-a deranjat sa mearga la un consult sa verifice daca totul este in regula. Si tocmai aceste boli ar trebui sa ne arate ca relatiile sexuale la voia intamplarii, cu mai multi parteneri, sunt gresite!

 

Daca vi se propune o astfel de relatie, acordati-va putin timp sa va ganditi daca chiar merita. Merita sa faceti opusul a ceea ce va invata Acela care va iubeste cel mai mult? Merita sa va riscati sanatatea, integritatea si multe altele pentru un om care nu este dispus sa faca niciun fel de sacrificiu, nici macar sa va astepte un timp?

 

Iar in cazul in care va „ameninta” ca se va cupla cu alte fete, care sunt dispuse sa faca acest lucru, oare mai aveti nevoie de alte dovezi ca el de fapt nu isi doreste o relatie, ci doar sex? De ce ar trebui sa fiti dispuse sa va sacrificati pentru niste oameni care nu numai ca nu va apreciaza, dar carora chiar nu le pasa de voi? Stiu ca suna dur, dar ce va trebuie mai mult sa realizati ca ceea ce scot pe gura sunt doar vorbe goale si ca dragostea lor pentru voi este doar placere, placere care cel mai probabil va disparea tot atat de repede cum a aparut… sau poate chiar mai repede.

 

Fetelor, daca cineva v-a sugerat vreodata ca virginitatea este o problema de care trebuie sa scapati, faceti bine si amintiti-va ca problema este la cel/cea care sustine asa ceva. Este cel mai frumos lucru, pe care merita sa il pastrati pentru omul care este dispus sa va astepte pana in ziua in care ii veti spune „DA” in fata altarului, pentru ca doar o astfel de asteptare dovedeste ca dragostea lui este de durata.



Iubeste-ti si respecta-ti parintii, copile!

„Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, pentru ca sa ti se lungeasca zilele in tara pe care ti-o da Domnul, Dumnezeul tau.” (Exodul 20,12) este una dintre poruncile pe care Dumnezeu le-a lasat omului. 

 

As vrea sa vorbim despre acest lucru, pentru ca multi dintre noi par ca iau aceasta porunca mai degraba ca fiind o sugestie, nicidecum ca ceva obligatoriu si serios. Zilele par sa se fi schimbat si majoritatea oamenilor de astazi nu mai realizeaza cat de importante sunt respectul si cinstea pe care trebuie sa le acorde parintilor… pentru ca ii considera demodati sau pentru ca gasca de prieteni pare cu mult mai interactiva.

 

Primul lucru pentru care trebuie sa le multumim este ca au ales sa ne daruiasca viata. Este posibil ca sarcina mamei sa nu fi fost una usoara, ca eforturile lor pentru ca noi sa aparem pe lume sa fi fost uriase. Dar este foarte probabil ca noi sa nu constientizam lucrurile acestea pana cand nu devenim, la randul nostru, parinti…

 

Parintii nostri ne iubesc mai mult decat putem intelege pana cand nu vom avea copii. Ne-au daruit viata lor pentru ca noi sa putem sa crestem si sa ajungem unde suntem acum. Parintii sunt primele persoane cu care luam contact si care ne acorda dragoste neconditionata, si cu siguranta aceasta dragoste neconditionata implica de multe ori o multime de sacrificii din partea lor.

 

Si noi de multe ori uitam de toata munca pe care o depun… pentru ca suntem mult mai incantati de tentatiile din lumea de afara, care spun ca este cu mult mai cool sa fii „rebel”, sa nu asculti de ei… si cand parintii se impun si isi exercita autoritatea (care fara doar sau poate ar trebui sa existe), poate chiar ajungem sa ii jignim sau sa devenim agresivi. Ascultam de multe ori in gura unor oameni cu valori date peste cap, pentru ca par diferite si interesante. Desi valorile plantate in noi de catre parinti de cele mai multe ori sunt cele corecte, pare mult mai fun sa descoperim „fructul oprit” pe care ni-l ofera altii… (Si apropo, primul „fruct oprit” nu a fost nici pe departe dulce pentru Adam si Eva, ci faptul ca l-au gustat i-a costat viata).

 

Si da, sunt constienta ca exista si parinti care poate nu procedeaza cum se cuvine cu copiii lor. Dar cine nu greseste niciodata? Cine ne da dreptul sa ii uram sau sa ii invinovatim pentru ceea ce fac? Chiar si atunci cand pare ca ai lor copiii au toate drepturile din lume sa ii urasca, adevarul este cu totul altul.

 

Parintii tai sunt principalii oameni din viata ta de la care si fata de care trebuie sa inveti ce este iubirea. Daca fata de ei nu te comporti vrednic, ce te astepti sa primesti in schimb?

 

 



Cand vom intelege ca scopul relatiilor nu este sa ne satisfaca propriile nevoi….

Fie ca vorbim despre prietenii sau despre relatia de cuplu, scopul unei relatii nu este sa ne satisfaca nevoile proprii. De multe ori pornim in cautarea oamenilor care pot sa suplineasca ceva ce lipseste din viata noastra sub o forma sau alta (de cele mai multe ori acel ceva fiind dragostea).

 

Poate parintii au fost cei care nu au stiut sa ofere suficienta afectiune, astfel ca am ajuns sa cautam acea afectiune la alti oameni, straini familiei. In momentul in care gasim acea afectiune la o persoana de sex opus, ne punem asupra sa toata speranta si increderea ca ea/el este cea/cel care ne va satisface pentru totdeauna acea nevoie de afectiune.

 

Totusi, de multe ori nu suntem constienti ca nu avem nevoie constant de acel tip de afectiune… iar la un moment dat vom fi primit destula…In momentul acela ce sa va intampla cu relatia, daca scopul ei initial a fost acela de a suplini golul de afectiune? Ce urmeaza? Vom mai gasi un motiv pentru care sa continuam? A fost oare drept fata de cel care ne-a fost alaturi si ne-a oferit ce aveam nevoie sa il alegem doar pentru ceea ce ofera?

 

Afectiunea este doar un exemplu… lipsa de intelegere, frica de singuratate sau dorinta de a trece peste o alta relatie, in care ai suferit, sunt altele si lista poate continua. Sa arunci asupra unei persoane datoria de a suplini o astfel de lipsa este nedrept si, mai mult de atat, va veni un moment in care acea lipsa va fi eliminata si relatia isi va pierde scopul pe care tu i l-ai atribuit de la inceput in mod eronat. Si atunci, ce se va alege din relatia ta in momentul in care practic… nu vei mai avea nevoie de omul acela?

 

Dumnezeu este singurul care poate sa ne ajute sa scapam de aceste lipsuri care ne afecteaza grav viata. Sa apelam la El in astfel de situatii este cea mai buna decizie pe care o putem lua, pentru ca ranile noastre sa fie vindecate. Astfel, o noua relatie poate incepe corect, fara ca viitorul partener sa fie doar un inlocuitor pentru ceva ce nu avem, ci un om alaturi de care vom creste.

 

Dragostea adevarata vine cu suferinte in unele momente, cu fericire in altele. Relatiile sunt menite sa ne ajute sa crestem spiritual, sa descoperim mai mult si mai mult natura lui Dumnezeu prin iubrea pe care ne-o ofera in fiecare secunda a vietii noastre. Chiar daca suna amuzant, relatiile sunt de multe ori menite sa ne caleasca si sa ne treaca prin greu tocmai pentru ca nu exista alta modalitate prin care putem sa crestem ca si oameni.

 

In momentul in care vom realiza ca acesta este scopul unei relatii, si anume ca nu ar trebui nicidecum sa ne aduca anumite avantaje, omul de langa noi va deveni un partener de drum, nu cu puterea supranaturala de a ne face fericiti. Modul acesta de gandire este unul corect, iar relatia este una sanatoasa… Si culmea, vom fi fericiti.

 

Vom invata mult si vom creste spiritual cu ajutorul relatiilor, avandu-L pe Dumnezeu alaturi, sa ne invete si sa ne sustina. Pentru asta, trebuie sa avem grija atunci cand incepem o noua relatie, sa vedem care va fi scopul ei si in ce directie avem de gand sa luptam amandoi, iar cand scopul amandurora este acela de a-I fi pe plac lui Dumnezeu, putem fi siguri ca relatia va fi una de succes si nu datorita noua, oamenilor, ci Lui!

 

 



Intr-o relatie cu un pacatos…

Daca v-as spune ca sunt intr-o relatie cu un pacatos? Si ca eu sunt o pacatoasa? Si ca fiecare dintre voi este intr-o relatie cu un pacatos sau o pacatoasa? Si ca fiecare dintre voi sunteti pacatosi? Ar fi ciudat? Ati lua-o ca pe o jignire? Sau ati fi dispusi sa ma ascultati pana la capat?

 

Ati auzit vreodata de ”nepotrivire de caractere”? Ati observat ca scuza asta este modalitatea prin care oamenii isi justifica despartirile si divorturile? Ati observat ca scuza asta intervine de fiecare data cand ne consideram pe noi insine mai buni decat partenerul nostru de viata?

 

Cred ca in fiecare relatie a existat macar un moment in care partenerul s-a comportat altfel decat te-ai fi asteptat… Poate s-a enervat pe un anumit lucru, poate a jignit pe cineva, poate chiar te-a dezamagit si lucrul acesta te-a socat si ti-a rupt inima. Este foarte posibil ca un astfel de moment sa iti zugraveasca o imagine falsa despre omul de langa tine: sa te faca sa te gandesti ca este un om dificil, ca are un caracter urat sau un temperament mai stiu eu cum…

 

Incercand sa abordam problema pacatului din punct de vedere psihologic, sa il caracterizam prin termeni precum „temperament, comportament, probleme” ne vom indeparta de adevarul evident: Fiecare om in parte este pacatos. El se poate stapani, poate uneori sa ascunda asa de frumos acest lucru, ca mai ca ai impresia ca nu vine din lumea asta… pana la un punct. Exista un punct in care ne lovim de realitate, si daca nu vrem sa acceptam adevarul, riscam sa pierdem enorm de mult.

 

Ar trebui sa ne sperie faptul ca partenerul nostru este un pacatos? Nicidecum. Ar trebui sa ne indeparteze de el/ea? Nu. Ar trebui sa ne dam seama ca pacatul zace in fiecare dintre noi si sa luptam cu el. Exista un leac impotriva pacatului care ne este aproape in fiecare zi, dar pe care Il accesam atat de rar, din nefericire: Iisus Hristos se numeste Leacul acesta. Moartea Lui s-a intamplat tocmai pentru ca pacatul sa nu mai stapaneasca oamenii.

 

Dar cat de des ne privim asa cum suntem? Cat de des nu ne spunem noua insine ca suntem oameni decenti, care nu fac rau intentionat, care nu ucid sau ranesc pe nimeni? Si totusi, cat de des barfim? Cat de des ne certam? Cat de des judecam? Lista asta poate continua…

 

Lupta cu pacatul este de mult castigata de Iisus. Noi de cate ori ne amintim lucrul acesta inainte sa pacatuim? Noi stim lucrul acesta? Si daca nu il stim, de ce nu facem efortul sa il aflam? Pentru ca este dificil?

 

Este mai simplu sa fugim cand realizam ca partenerul nostru are defecte? Si noi avem defecte si e posibil ca uneori relatia noastra cu omul de langa noi sa treaca prin greu. De ce ne este atat de frica sa recunoastem ca suntem pacatosi?  De ce oare nu fugim la Dumnezeu, care stie mai bine decat noi insine ceea ce zace in sufletul si mintea fiecaruia dintre noi si stie cum sa ne ajute? De ce nu Il cautam pe El, ci alegem sa ne transformam relatia intr-o drama fara niciun sens, de fapt?

 

Ne-am obisnuit confortabili. Ne-am obisnuit sa aruncam ceea ce consideram stricat… Fara sa ne dam seama ca noi suntem stricati si ca avem nevoie de reparatii. Ne-am obisnuit sa cautam o idee despre ceea ce inseamna dragostea si sa ignoram cu desavarsire ceea ce ne spune Dumnezeu, pentru ca e mai usor sa ascultam ce zice media, internetul sau alti oameni din jurul nostru.

 

Ne-am obisnuit cu ideea de faliment a relatiei pentru ca oricum exista o data viitoare in care poate va fi bine… Ei bine, nu va fi mai bine nici data viitoare, pentru ca noi plecam fara sa rezolvam de fapt problema care sta la baza despartirii, si anume pacatul. Exista rezolvare pentru aceasta cauza si e accesibila tuturor…  Solutia aceasta schimba vieti, schimba fiecare particica din oameni in bine, in ceea ce au fost creati sa fie. Solutia impotriva pacatului e Hristos. Si trebuie doar sa Ii cerem sa ne ajute.