Cuvantul „iubire” este rostit gresit in atat de multe moduri…

Sigur ati intalnit pana acum tipul acela de oameni pe care eu ii numesc „cocosati de iubire”: cat e ziua de lunga se alinta si declara ca se iubesc unul pe altul, se pupa cu foc si stau absolut tot timpul impreuna, carora lumea le spune cat de minunati sunt impreuna, ca sunt atat de indragostiti si ca pare ca se iubesc enorm… Iar peste cativa ani (si asta daca sunt „norocosi” ca idila sa tina cativa ani) cel mai probabil nu se mai saluta nici cand se intalnesc intamplator pe strada.

Mai sunt acele relatii „complicate”, ai caror protagonisti sunt certati cel putin 70% din timp, dar acolo „e pasiune”, ei se iubesc atat de mult, incat e „imposibil”, e „complicat”, iar impacarea e „dulce”. Azi se pupa, maine se despart… si cred ca ar mai fi cateva exemple, dar ma voi opri aici:)

Noi numim dragoste de multe ori vorbele goale (dar care suna bine), iar mai tarziu vedem ca cel care ni le spune nu are de gand sa le sustina si cu fapte. Noi consideram dragoste cadourile si cinele romantice.

V-ati gandit sa comparati dragostea aia declarata asa in gura mare cu dragostea pe care ne-o poarta Dumnezeu? Va dati seama ca le numim „dragoste”/”iubire” pe ambele? Suntem indopati cu un romantism ieftin incat avem senzatia ca asa ar trebui sa fie tot timpul dragostea: complicata, „cu foc”, cu certuri, cu complicatii, dramatica.

Adevarata dragoste ne-a aratat-o Hristos la cruce, cand a murit pentru ca noi sa putem fi mantuiti. El a facut lucrul acesta fiind constient ca nu toti vom vrea sa primim personal cadoul acesta minunat. El ne-a aratat cum trebuie sa fie iubirea. S-a lasat omorat de noi, pentru ca isi doreste sa ne salveze, ne-a impacat cu Tatal, totodata dandu-ne libertatea sa nu luam in serios jertfa Sa daca nu ne dorim acest lucru…pur si simplu WAW.

Vazand iubirea enorma si puternica pe care ne-o poarta Dumnezeu, cum putem sa fim asa usor pacaliti de cuvinte? Cum putem sa ne pripim si sa numim dragoste ceva care nu tine nici macar cateva luni, cand vedem la Dumnezeu o dragoste vesnica? Cum putem sa fim atat de naivi si sa nu vedem inima lui Dumnezeu pentru oameni? Cum putem sa numim iubire doar niste manifestari lipsite de substanta? Si mai grav, de ce ne surprinde atat de tare ca „iubirea” aia declarata doar pe care credem ca ne-o poarta unii dispare la primul impas?

Haideti sa asteptam putin inainte de a considera ca cineva ne iubeste. Haideti sa vedem si faptele acelui om, sa vedem cum isi sustine cuvintele. Haideti sa nu ne mai pripim si sa ne entuziasmam pentru ca dupa aceea sa cadem si sa suferim enorm pentru iluzii. Haideti sa avem grija de sufletele noastre si sa-L lasam pe Dumnezeu sa ne indrume, pentru ca El stie mult mai bine cum sa ne protejeze… Haideti sa nu ne mai lasam asa usor pacaliti!

Share on Facebook28Tweet about this on Twitter
Nu poti scrie istorie daca stai cu mainile in san!

Comments

comments



Comments are closed.