Despre cum judecam noi…

De multe ori cadem in capcana de a-i judeca pe altii pentru ca gandesc diferit fata de noi, pentru ca le consideram opiniile ca fiind gresite, pentru reusitele sau caderile lor. Se intampla ca uneori sa confundam discernamantul pe care este normal sa il facem intre bine si rau cu o judecata nemiloasa cu privire la altii si care ne impiedica de multe ori sa vedem „barna” din proprii ochi, pentru ca suntem prea ocupati cu „paiul” din ochii lor. (Matei, 7:3)

 

Oamenii gresesc, iar unii oameni, intentionat sau nu, la un moment dat ne vor rani sau ne vor face rau intr-un fel sau altul. In acele momente ne vom simti indreptatiti din toate punctele de vedere sa ii judecam, sa ii invinuim, sa ii condamnam cu toata inima. Calitatile lor probabil vor pali in comparatie cu defectele pe care le vom considera majore, pe care ne vom concentra cu toata puterea.  Iar noi vom trage dupa noi aceasta judecata, ne vom aminti mereu de raul pe care l-au facut, ne vom ocupa mintile si inimile cu acest rau… vom deveni prizonierii unui cerc vicios de judecata care nu ne va da liniste pana cand vom considera ca „s-a facut dreptate.”

 

Mai mult decat atat, nu ne vom opri la faptele propriu zise, ci vom continua sa construim scenarii, sa facem presupuneri cu vedere la scopurile si motivatiile ascunse pe care le-au avut persoanele respective. Le vom privi de sus, pentru ca ne vom simti mai buni decat ele.

 

Totusi, tindem sa aplicam tratamentul acesta si celor care nu ne-au gresit, ci prietenilor, cunostrintelor, rudelor sau poate chiar necunoscutilor. Judecandu-i pe ceilalti tindem sa ne vedem pe noi intr-o lumina buna, sa ne ridicam rangul si sa inchidem ochii la defectele noastre. De multe ori ne raportam la oameni nu obiectiv, ci tinand cont de propriile opinii, pe care le consideram indreptatile, corecte si de neclintit. Toate lucrurile astea nu fac decat sa ne mareasca orgoliul si sa ne alimenteze stima de sine, sa ne umfle in pene si sa ne indeparteze de la omul care ne-a chemat Dumnezeu sa fim si spre care ar trebui sa ne indreptam.

 

Sunt convinsa ca de multe ori ceea ce consideram noi a fi corect ne va impinge sa judecam pe altii, dar adevarul este ca nu suntem in masura sa facem lucrul acesta. Dumnezeu este unicul judecator si ar trebui sa ii incredintam Lui aceasta sarcina. Sunt sigura ca nu va parea corect ca noi sa trecem prin anumite situatii grele fara sa ii judecam pe altii sau fara sa ne razbunam sau fara sa cerem  niste lucruri care par a ne apartine, in timp ce altii vor fura sau vor face alte lucruri grave si vor sta bine-mersi si lipsiti de probleme  (aparent), dar avem un model la care trebuie sa ne raportam in permanenta in legatura cu acest lucru: Iisus Hristos, care a fost rastignit, care a suportat batjocuri, care a murit. Din punct de vedere moral, si chiar uman, adevarul e ca nu a fost cinstit fata de El sa treaca prin atata chin si suferinta… si totusi, a facut-o pentru noi, a facut-o pentru ca noi astazi sa avem un model de cum trebuie sa ne raportam la semenii nostri: sa ii punem pe ei mai presus de noi si sa ii iubim.

 

Stiu ca e dificil si stiu ca multi nu vor fi de acord cu acest articol, dar stiu sigur ca acesta este adevarul pe care ni l-a lasat Dumnezeu si orice argument am incerca sa aducem contrar acestui adevar nu va avea valoare decat cat sa ne indreptatim noua constiinta. Avem un model in Iisus care ne intareste si in care vom gasi toata libertatea si dreptatea pe care le aclamam si cu ajutorul Lui vom putea sa trecem si prin perioadele grele ale vietii noastre.

Share on Facebook32Tweet about this on Twitter
Avem nevoie de cateva secunde pentru a ne gasi scuze pentru orice!
Banii sunt un bun slujitor, dar un groaznic stapan!

Comments

comments



Comments are closed.