Este dificil sa nu iti mai doresti ceea ce n-ai avut niciodata

Ai si tu printre cunoscuti oameni de la care astepti ceva? Astepti sa te iubeasca mai mult, sa te aprecieze mai mult sau poate astepti sa isi ceara scuze pentru ceva ce ti-au facut candva?

Exista vreo persoana in viata ta fata de care „mergi pe varfuri”, fie ca este vorba despre sotul sau sotia ta, despre un frate sau o sora, unul dintre parinti (sau amandoi) sau vreun prieten sau sef? Ai vreo persoana pentru care faci lucruri pe care nu iti doresti sa le faci, ajungand sa iti calci pe principii, pentru a nu starni o reactie negativa? Ai vreo persoana careia ii faci pe plac pentru a nu o supara pentru ca ai impresia ca asta este modul in care vei primi ceea ce iti doresti de la ea?

Daca da, regret sa te anunt, dar esti tinut ostatic de propria ta minte. Daca iti doresti sa fii pe placul cuiva, iar pentru a ajunge acolo, ajungi sa faci lucruri pe care nu ti le doresti, inseamna ca ai o problema cu limitele, ca nu stii cand sa spui „da” si cand sa spui „nu”.

Stii oamenii aceia care te fac sa te simti vinovat ca nu faci ceea ce iti cer? Sa stii ca problema nu este la ei, ci la tine, pentru ca te lasi manipulat. Esti o victima sigura pentru astfel de oameni pentru ca, probabil, ai experimentat comportamente asemanatoare in copilarie.

Probabil va fi dureros momentul in care vei constientiza, dar oamenii pe care incerci atat de mult sa ii impresionezi cel mai probabil nu isi vor schimba atitudinea sau gandurile fata de tine, indiferent de cat de mult te chinui si oricate sacrificii ai face.

Gaseste cauza si opreste-o. Elibereaza-i pe oamenii care te schimba pentru ca asa vor ei si incepe sa traiesti dupa principii solide si sanatoase in permanenta! Gaseste oameni care sa te sustina neconditionat.

Va durea sa te eliberezi de acesti oameni. Poate chiar ii vei pierde, pentru ca nu vor accepta o alta atitudine din partea ta, dar adevarul este ca niciodata nu te vor trata asa cum iti doresti. Nu ai nimic de pierdut… pentru ca niciodata nu ai avut ce ti-ai fi dorit din partea lor.

Roaga-te sa reusesti sa rupi relatiile care te fac sclav. Fii pregatit sa primesti refuzuri si poate chiar sa rupi relatii. Respecta deciziile celorlalti, chiar daca nu sunt cele pe care le doresti si ei aleg sa renunte la tine. Nu face compromisuri de care sa nu fii mandru!



Atitudinea poate schimba totul

Pune-te in situatia urmatoare:

Tocmai ai terminat facultatea si te-ai angajat intr-o firma. Seful tau iti spune ce sa faci si are toata bunavointa si increderea posibile in tine. Tu o dai in bara de toti banii, facand lucrul acesta constient, nu din greseala.

Cand seful tau, care a avut incredere in tine, descopera ce ai facut si iti stie si motivele, nu numai ca nu te taxeaza, ci iti mareste salariul si te avanseaza pe o pozitie mai buna.

Cum te simti? Ce atitudine adopti? Continui sa ramai si sa lucrezi tot in stilul in care ai facut-o pana atunci sau iti pare rau si te schimbi la 180 de grade? Pleci din acea companie? Cum reactionezi la asa o bunatate fara margini pe care mai mult ca sigur nu o meriti?

Exemplul pe care l-am dat explica intr-o oarecare masura bunatatea lui Dumnezeu. Cam atat de tare ne iubeste El, incat e gata sa ne ierte chiar si daca am pacatuit intentionat.

Asa atitudine tu cum primesti? Te-ai gandit vreodata ca asta este doar o mica parte din iubirea si iertarea lui Dumnezeu? Cum iti traiesti viata? Se potriveste cu asa atitudine? Daca nu, esti sigur ca totul este in ordine si ca n-ai nimic de corectat?



Cuvantul „iubire” este rostit gresit in atat de multe moduri…

Sigur ati intalnit pana acum tipul acela de oameni pe care eu ii numesc „cocosati de iubire”: cat e ziua de lunga se alinta si declara ca se iubesc unul pe altul, se pupa cu foc si stau absolut tot timpul impreuna, carora lumea le spune cat de minunati sunt impreuna, ca sunt atat de indragostiti si ca pare ca se iubesc enorm… Iar peste cativa ani (si asta daca sunt „norocosi” ca idila sa tina cativa ani) cel mai probabil nu se mai saluta nici cand se intalnesc intamplator pe strada.

Mai sunt acele relatii „complicate”, ai caror protagonisti sunt certati cel putin 70% din timp, dar acolo „e pasiune”, ei se iubesc atat de mult, incat e „imposibil”, e „complicat”, iar impacarea e „dulce”. Azi se pupa, maine se despart… si cred ca ar mai fi cateva exemple, dar ma voi opri aici:)

Noi numim dragoste de multe ori vorbele goale (dar care suna bine), iar mai tarziu vedem ca cel care ni le spune nu are de gand sa le sustina si cu fapte. Noi consideram dragoste cadourile si cinele romantice.

V-ati gandit sa comparati dragostea aia declarata asa in gura mare cu dragostea pe care ne-o poarta Dumnezeu? Va dati seama ca le numim „dragoste”/”iubire” pe ambele? Suntem indopati cu un romantism ieftin incat avem senzatia ca asa ar trebui sa fie tot timpul dragostea: complicata, „cu foc”, cu certuri, cu complicatii, dramatica.

Adevarata dragoste ne-a aratat-o Hristos la cruce, cand a murit pentru ca noi sa putem fi mantuiti. El a facut lucrul acesta fiind constient ca nu toti vom vrea sa primim personal cadoul acesta minunat. El ne-a aratat cum trebuie sa fie iubirea. S-a lasat omorat de noi, pentru ca isi doreste sa ne salveze, ne-a impacat cu Tatal, totodata dandu-ne libertatea sa nu luam in serios jertfa Sa daca nu ne dorim acest lucru…pur si simplu WAW.

Vazand iubirea enorma si puternica pe care ne-o poarta Dumnezeu, cum putem sa fim asa usor pacaliti de cuvinte? Cum putem sa ne pripim si sa numim dragoste ceva care nu tine nici macar cateva luni, cand vedem la Dumnezeu o dragoste vesnica? Cum putem sa fim atat de naivi si sa nu vedem inima lui Dumnezeu pentru oameni? Cum putem sa numim iubire doar niste manifestari lipsite de substanta? Si mai grav, de ce ne surprinde atat de tare ca „iubirea” aia declarata doar pe care credem ca ne-o poarta unii dispare la primul impas?

Haideti sa asteptam putin inainte de a considera ca cineva ne iubeste. Haideti sa vedem si faptele acelui om, sa vedem cum isi sustine cuvintele. Haideti sa nu ne mai pripim si sa ne entuziasmam pentru ca dupa aceea sa cadem si sa suferim enorm pentru iluzii. Haideti sa avem grija de sufletele noastre si sa-L lasam pe Dumnezeu sa ne indrume, pentru ca El stie mult mai bine cum sa ne protejeze… Haideti sa nu ne mai lasam asa usor pacaliti!



Fii tu primul care face bine si nu astepta nimic in schimb… Dupa vezi daca se schimba ceva.

Te-ai gandit vreodata sa fii tu primul care da? Primul care pur si simplu face un bine, fara sa astepte nimic in schimb?

Nu ati vazut niciodata pe nimeni suparat pe societate/ guvern/ familie/ prieteni ca nu are mai mult? Nu ati auzit pe nimeni care sa dea vina pe altii ca nu il ajuta? Nu ati vazut atatia oameni care asteapta de la altii sa le faca un bine sau sa le dea ceva?

Sunt o multime de oameni care asteapta cu mainile in san sa se intample ceva cu viata lor, sa pice din cer eventual? Iar pana atunci sunt suparati, posomorati, considerand ca merita mai mult?

De ce sa nu fii tu primul care face ceva? Primul care raspunde la o provocare, chiar daca ii este greu? De ce sa nu fii tu primul care face un compliment, care ajuta, care daruieste, care spune o vorba buna despre cineva?

De ce sa nu fii unul din oamenii bucurosi ca pot ajuta, ca pot face bucurii fara sa astepte ceva la schimb? De ce sa nu fii tu cel care are pretentii de la el, si nu de la altii? Care lupta sa isi creasca valoarea umana fara sa se bazeze pe altii?

Nu face niciodata un bine cuiva pentru rasplata, pentru ca asta este manipulare in toata regula. Sa faci ceva pentru a influenta comportamentul oamenilor nu te face o persoana buna, indiferent cat de frumos ar fi gestul tau.

Nu iti astepta rasplata de la oameni, pentru ca atunci ti-ai primit-o pentru totdeauna. (Matei 6,1) Fa tot binele cu dragoste, fara sa stie altii, fara sa te lauzi, fara sa astepti nimic in schimb, iar rasplata ta va veni de la Dumnezeu. Lasa-te surprins de binele pe care il primesti de la oameni pentru ca ei isi doresc sa faca asta(pentru ca vei intalni oameni care iti fac bine), si nu pentru ca se simt datori sa o faca. Fa bine doar pentru ca iubesti.



Cine mai viseaza la elefanti?

Tu ai avut vreodata vreun vis pe care sa il consideri nebunesc? Un vis atat de mare incat te face sa tremuri cand indranesti sa te gandesti la el? Ti-ai dorit vreodata ceva atat de mare incat sa iti fie aproape frica sa iti imaginezi ca poti face sau ca il poti avea?

Eu numesc visele acestea elefanti. Tu azi cat de des te gandesti la elefantul tau? Este mai aproape decat oricand sau mai departe ca niciodata? Si daca ti se potriveste a doua varianta, de ce?

Te-a rapus ritmul lumii de azi, in care toti oamenii sunt la fel, au acelasi tip de job, au acelasi program, muncesc pentru aceleasi lucruri si nu indraznesc sa se debaraseze de rutina?.. care, ce-i drept, este confortabila, este sigura, usoara… si totusi, este atat de neimplinitoare si fara sens… pentru ca ne face sa muncim pentru lucruri fara valoare, pe care le pierdem in momentul in care parasim aceasta lume.

Singurele lucruri care ne raman sunt cele pe care le facem din iubire pentru ceilalti. Sunt singurele „investitii” care raman pentru vesnicie, iar legat de ele nu trebuie sa ne temem sa visam mare de tot!

Daca noi ne dorim ceva bun, dupa voia lui Dumnezeu, indiferent cat de mare este dorinta noastra, El va face mult mai mult de atat: „Iar a Celui ce, prin puterea care lucreaza in noi, poate sa faca nespus mai mult decat cerem sau gandim noi…” (Efeseni 3, 20).

Indiferent de cat de mare este elefantul nostru, daca vom merge in directia lui, sunt convinsa ca va deveni realitate, ba chiar s-ar putea sa ne trezim ca am primit o balena.

Lumea din jurul nostru si cerintele ei ne opresc sa ne gandim la elefanti, pentru ca grijile de zi cu zi ne coplesesc… cand de fapt nu avem de ce sa ne facem griji: „Nu va ingrijorati, dar, de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi.” (Matei 6, 34).

Putem face multe daca ne incredem in Dumnezeu. Desi noi suntem limitati, El nu este. Ne da cu drag din darurile pe care le are pentru noi, dar doar daca le punem la treaba, pentru ca asa Ii aratam cat Il pretuim.

Trebuie sa ne intoarcem la inima aceea de copil si sa ne dam seama ca orice e cu putinta la Dumnezeu si visele noastre cele mai nebunesti nu vor mai parea atat de indepartate. Putem reusi orice pentru ca El poate orice.

Si da, asta va insemna poate mult efort din partea noastra, dar cred ca este un pret care merita cu varf si indesat platit!