Sunt prea multi cei care vor de la Dumnezeu doar sanatate si noroc

Sunt multi cei care sunt suparati pe viata lor din cauza lipsei banilor, lipsei unui partener de viata care sa fie corect cu ei, din cauza serviciului lor, care nu le aduce niciun fel de satisfactie, din cauza relatiilor dificile pe care le au cu familia sau prietenii. Sunt multi cei care considera ca Dumnezeu nu le-a dat cat a dat altora, si sunt tot timpul furiosi din cauza acestui lucru… si tot ei sunt cei care nu au treaba cu Dumnezeu decat cand vor ceva de la El sau cand au ceva sa ii reproseze.

Am impresia ca ne place sa fim victime, sa nu facem mare lucru pentru a imbunatati ceva in viata noastra, ca am vrea sa cada din cer eventual toate rezolvarile pe care le consideram corecte (si sunt aproape sigura ca si atunci am gasi ceva de comentat). Ne place sa aruncam reprosuri asupra altora ca viata noastra nu este „asa cum trebuie”, dar nu ne place sa facem aproape nimic pentru noi daca pare greu.

Dumnezeu apare brusc in viata noastra doar cand avem nevoie de bani, masini, case sau mai stiu eu ce. In rest, Il inghesuim frumusel intr-un sertar al mintii si uitam de existenta Lui… Dupa care ne plangem ca nu face destule pentru noi.

Suntem comozi si nedrepti. Cautam paie in ochii oricui, dar noi stam cu barne mari intr-ai nostri. Consideram ca avem mai putine decat meritam, dar stam degeaba si asteptam sa pice de undeva mai mult. Suntem insensibili la problemele apropiatilor nostri, dar suntem furiosi ca pe noi nu ne ajuta nimeni… Suntem putin ipocriti, nu credeti?

Dumnezeu ne asteapta si ne-a asteptat intotdeauna. Vrea o relatie cu noi, pentru ca iubirea Lui pentru noi nu are margini, dar este la fel de drept pe cat de iubitor este, asa ca nu accepta compromisuri de genul „Tu faci ce vrei, nu exista consecinte, si de fiecare data poti sa vii la mine, iti voi da tot ce poftesti.”

Ne asteapta sa ne fie prieten, sa Ii vorbim cand ne este greu si cand ne este usor, ne asteapta sa ne ridice cand suntem la pamant, sa ne incurajeze, sa ne dea dupa puterile noastre, sa ne ajute sa descoperim voia Lui si sa traim liberi alaturi de El.

El stie ca singurul mod ca noi sa fim liberi cu adevarat este sa fim dependenti de El, dar noi nu vrem sa intelegem lucrul acesta.

Nu ne dam seama de faptul ca avem mai multe decat am merita. Cadourile Lui pentru noi sunt cele mai valoroase lucruri pe care le putem primi vreodata, si nu a trebuit sa facem nimic pentru ele. Promisiunile Sale sunt minunate, dar nu ne intereseaza sa le cunoastem.

Alegem calea usoara si ne plangem ca viata noastra e grea. Alegem sa traim fara sa Il bagam in seama, Il dam deoparte din toate doemniile vietii noastre, dupa care ne plangem ca uita de noi.

Daca privim obiectiv, cine de Cine a uitat? Cine este, de fapt, vinovatul pentru lipsurile noastre?



Schimbarile pe care NOI le dorim niciodata nu vor incepe de la ALTII

Cred ca cele mai multe dintre problemeleĀ pe care le au oamenii se refera la relatiile cu alti oameni… intrebi pe cineva care este principala lui dezamagire, este foarte probabil ca acesta sa isi inceapa raspunsul in felul asta: „X m-a dezamagit” sau „Uite ce mi-a facut Y ” sau „Ma simt prost/neindreptatit de Z” sau „Mi-ar placea ca T sa ma trateze altfel/ sa imi vorbeasca intr-un anume fel/ sa ma aprecieze” etc.

Suntem oameni… si ne deranjeaza unele lucruri pe care le fac alti oameni, ne deranjeaza unele lucruri pe care le spun alti oameni, ne deranjeaza unele lucruri pe care le gandesc alti oameni… ne deranjeaza multe lucruri referitoare la alti oameni. Suntem oameni… si ne dorim sa schimbam lucruri in alti oameni. De multe ori tindem sa credem ca problemele noastre sunt orientate catre exteriorul nostru, deci actiunile si eforturile noastre se vor indrepta tot catre exterior.

Depunem eforturi mari pentru incercand sa facem schimbari in alti oameni, sa ii modelam dupa cum am considera noi ca ar trebui sa fie si nu ne dam seama ca aceste eforturi sunt la fel de neputincioase ca incercarile de a schimba vremea de afara… sau intoarcerea timpului trecut… deci inutile de-a dreptul.

Oamenii nu se schimba doar pentru ca noi ne dorim sa se intample asta. Singurul lucru pe care il putem face este sa ne schimbam noi insine, sa ne stabilim limite sanatoase si constructive fata de ei si sa facem acest lucru foarte clar. Abia apoi ne putem astepta ca cei din jur sa se comporte altfel cu noi.

Schimbarile pe care NOI le dorim niciodata nu vor incepe de la ALTII. Succesul nostru, indiferent in ce domeniu, nu va depinde niciodata intotdeauna de cei din jur, ci de motivatia noastra de a reusi. Noi suntem singurii responsabili pentru modul in care ne gestionam viata si pentru modul in care aceasta decurge. Daca suntem nemultumiti de un anumit aspect, suntem singurii vinovati si responsabili pentru acel aspect. Nimeni altcineva.

Bai… si ne place atat de tare sa NU ne asumam responsabilitatea de a ne automotiva. Ne place asa de mult sa o aruncam in carca altora… pentru ca ne scuteste de efortul de a gandi si de a lua atitudine… pe cand aruncatul responsabilitatilor pe altii este o munca cu mult mai usoara si placuta pentru noi…

Schimbarea din ceilalti va aparea doar in cazul in care noi ne schimbam intai, in cazul in care noi devenim exemple pozitive pentru cei din jur. Cand schimbarea va fi vizibila in viata noastra, cand cei din jur vor vedea imbunatatirile, s-ar putea sa isi doreasca sa schimbe si ei ceva in vietile lor, pentru ca vad ca poate exista un „mai bine”. Noi ii putem doar influenta. Si cred ca suntem responsabili fata de Dumnezeu si fata de ceilalti sa avem grija ce fel de influenta avem asupra oamenilor din jurul nostru si cum o folosim.



Ai mare grija la sfaturile pe care le dai… unii oameni chiar le urmeaza!

Poate ar trebui sa fim mai atenti la ce scoatem pe gura. Ne place sa vorbim (cel putin mie, si cred ca mai sunt multi altii care se gasesc in aceeasi situatie šŸ˜€ si de multe ori astept cu nerbadare ca cineva sa imi ceara opinia, un sfat sau sa povestesc ceva).

Stand de vorba la o cafea cu o prietena foarte buna (ca fetele:) ), mi-am dat seama de responsabilitatea enorma pe care o purtam fiecare dintre noi pe umeri pentru fiecare cuvant pe care il rostim.

Poate nu am dat intotdeauna un sfat avizat, dar am preferat sa vorbesc, nu sa spun ca nu stiu. Poate nu am spus mereu o incurajare, pentru ca nu mi-am dat seama ca omului cu care vorbesc chiar i-ar prinde bine…Poate nu am gandit mereu inainte sa deschid gura… Si poate cuvintele mele au produs anumite necazuri daca au fost rostite fara discernamant.. Sper totusi ca nu e cazul.

Nu suntem constienti cata putere zace in cuvintele noastre, iar de multe ori nu cautam sa vedem daca chiar suntem avizati sa comentam intr-o anumita situatie, ci doar vorbim.

De multe ori spunem lucruri pe care noi le consideram neimportante, dar pe care altii le pot lua in serios si pot fi afectati de ele. De multe ori sfatuim pe cineva sa faca un anumit lucru pentru ca asa ni se pare corect, dar cand suntem pusi intr-o situatie similara, nici macar noi insine nu ne urmam sfaturile… Si poate sfaturile noastre chiar ii determina pe cei din jur sa actioneze asa cum le-am recomandat, iar consecintele sunt dezastruoase…

Ar trebui sa acordam mai multa importanta vorbelor noastre, sa devenim suficient de maturi sa ne dam seama ca vietile se pot schimba cu adevarat din cauza unor cuvinte… si nu neaparat in bine. Ar trebui sa devenim constienti de faptul ca unii oameni chiar ne urmeaza sfaturile, iar daca nu suntem atenti, acestea chiar pot fi extrem de proaste si gresite!

Pentru a putea fi corecti si a-i ajuta cu adevarat pe cei din jur, poate ar trebui sa ascultam tot ce au de zis, poate ar trebui sa Ii cerem ajutorul lui Dumnezeu: sa ne indrume conversatia, sa dam sfaturi care chiar sa ajute si sa cladeasca, nu sa darame. Pentru mine, aceasta este cea mai buna varianta… si sunt sigura ca functioneaza perfect si pentru voi!

Ganditul inainte de a vorbi sau actiona nu strica niciodata, iar in combinatie cu ajutorul lui Dumnezeu, schimba in bine vieti.

Pentru a actiona „ca la carte”, este suficient pentru inceput sa constientientizam ce mare responsabilitate si, in acelasi timp onoare, caram cu noi in fiecare zi: suntem apti sa ajutam si sa schimbam vieti in bine prin cuvinte si prin fapte.



Decat sa faca schimbari mici in viata lor, unii prefera sa moara…

E socant cum oamenii aleg sa faca lucruri care le fac rau fiind complet constienti.

Sunt o multime de fumatori care aproape isi scuipa plamanii de la tusea violenta pe care o au si carora nici macar nu le trece prin cap sa renunte la tutun.

Sunt o multime de diabetici care nu vor sa tina regim.

Sunt o multime de oameni care beau sau se drogheaza si isi distrug vietile, isi indeparteaza prietenii si familiile, dar nu renunta la viciul lor.

Cred ca sunt multi care se regasesc in categoriile de mai sus. Si mai cred ca mai sunt multe altele pe langa cele pe care le-am enumerat. Si totusi, ei niciodata nu fac nimic… sau se mint ca situatia in care se afla nu este totusi atat de grava… pentru ca sunt invatati cu happy end-ul din filmele de la TV….

Oare avem senzatia ca noi n-avem cum sa patim nimic, orice am face? Oare avem senzatia ca noi suntem mai buni decat altii si ca vom fi feriti, in conditiile in care toate semnele ne spun ca mergem spre mai rau? Oare avem senzatia ca lucrurile se vor rezolva de la sine, fara sa luam atitudine si sa facem nimic in privinta asta? Oare noi n-avem responsabilitate asupra propriei vieti? Sau mai rau, avem senzatia ca nu este nicio problema sa ne batem joc de noi insine?

De ce platim cu sanatatea nsite lucruri care ne distrug? De ce nu alegem sa facem o schibare mica si sa castigam inapoi controlul asupra vietii noastre?

Pierdem usor-usor controlul si ne lasam condusi de vicii care ne distrug. Nu vrem sa luam decizii care sa schimbe in bine viata. Pur si simplu nu vrem, iar intr-o zi ne trezim ca este prea tarziu…

Toti luam sau am luat intr-o zi cel putin o decizie proasta. Nu e un capat de tara. Ce facem cand constientizam ca e o decizie proasta? Continuam tot asa sau ne oprim si o luam de unde am ramas? De ce nu luam atitudine asupra vietilor noastre? Totul tine de noi, oricat ne-ar placea sa dam vina pe orice altceva sau oricine altcineva.

Mai dam din cand in cand vina si pe slabiciuni. Nu facem nimic sa le infrangem. Continuam fix in modul in care am inceput si care ne duce la ruina… Ne e mai comod asa…

E trist cum nu ne trezim odata. E trist ca avem acces la atata informatie si totusi traim in propriile minciuni. E trist ca ne e greu sa incepem sa facem ceva cu vietile noastre. E trist ca e mai comoda boala decat sanatatea…



Plangem dupa trecut si ne gandim mereu la viitor… Si uite asa nu ne mai traim prezentul!


Sunt o multime de oameni care plang dupa vremurile de mult apuse. Sunt o multime de oameni care regreta ca nu mai arata ca in tinerete, ca nu mai au oportunitatile de demult, ca nu mai au energie, ca nu au pus in aplicare ideile pe care le-au avut la un moment dat… Plangem si ne plangem de viata noastra atat de des, incat ajungem chiar sa ne convingem singuri pe noi insine ca viata „nu mai este ce a fost odata”.

Sunt o multime de oameni care se gandesc doar la ce au de facut mai tarziu, maine saptamana, luna viitoare sau anul viitor. Sunt o multime de oameni care se gandesc la vremea „cand o sa aiba”, „cand o sa fie bine”. De obicei ii recunosti dupa ingrijorarea constanta pe care o afiseaza, ca nu cumva „sa se intample ceva”. Sunt o multime de oameni care traiesc cu frica fata de viitor, desi prezentul lor nu implica teama.

Multi dintre noi traim cu regret/ tristete/ nostalgie fata de trecut sau cu neliniste fata de viitor. Cel mai grav este ca aceste sentimente sunt continue si ne distrag atentia de la prezentul nostru. Astfel, lasam timpul sa treaca pe langa noi fara sa facem nimic special, care sa ne bucure sau care sa ne provoace satisfactie. Asadar, ne putem plange in continuare si de ziua de azi, care a trecut pe langa noi si pe care nu am valorificat-o asa cum am fi putut, zi pe care o putem valorifica daca ne dorim cu adevarat sa facem lucrul acesta.

De cele mai multe ori ne agatam de ceea ce am trait in trecut pentru ca ne este teama de cine am putea deveni daca am scapa de frica, de regrete, de „fantome”… Preferam sa ne agatam de amintiri, chiar daca ne fac rau… si sincer cred ca asta se intampla din pura obisnuinta si dintr-un oarecare confort negativ pe care ni-l provoaca acestea. Sa o luam de la capat ar putea insemna o lume noua, necunoscuta… lucru care ne scoate din zona noastra „calaie” de confort.

Gasim chiar si in Cuvantul lui Dumnezzeu o indrumare clara despre cum trebuie sa ne traim fiecare zi in parte: „Nu va ingrijorati, dar, de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei.” (Matei 6, 34). Lucrurile scrise in Biblie ne invata cum sa traim cat sa avem parte de liniste si pace, dar rareori aceasta carte este ajutorul nostru… Mai repede ne atrage atentia orice altceva, chiar daca de cele mai multe ori este vorba despre ceva care ne ingreuneaza viata si ne amaraste mintea.

Traim apasati de greseli pe care le-am facut, de greseli pe care le-au facut altii fata de noi sau de regrete ca nu am facut anumite lucruri. Ceea ce nu intelegem este ca trecutul este trecut, nu mai poate fi schimbat sau retrait. Tot ce putem schimba este modul in care ne traim prezentul, iar vestea buna este ca niciodata nu este prea tarziu sa ii iertam pe cei care ne-au gresit, sa ne cerem iertare fata de cei carora le-am gresit si lui Dumnezeu si sa ne iertam pe noi insine. Astfel ne eliberam mintea si inima de amaraciune si durere si putem sa traim linistiti… Lucrurile acestea nu sunt grele. Sunt simple si la indemana oricui.

Traitul cu teama fata de viitor ne impiedica sa ne bucuram de prezentul nostru, pe care uitam sa il valorificam la adevarata valoare. Este normal sa ne facem planuri, sa visam, sa ne bucuram de ce va veni, dar teama fata de ce va aduce ziua de maine nu este normala. Lucrul acesta nu numai ca nu ne ajuta sa fim mai productivi, ci chiar ne impiedica sa vedem anumite sanse si oportunitati pe care le avem chiar in acest moment (pentru ca sincer, ele chiar sunt prezente mereu in viata noastra, doar ca sunt anumite lucruri, precum grijile, care ne distrag atentia si care ne impiedica sa le vedem).

Pe scurt, pentru linistea si sanatatea dumneavoastra, ar fi cazul sa va iertati trecutul, sa traiti astazi si sa lasati timpul sa curga in ritmul lui, bucurandu-va de fiecare clipa. Nu amanati lucruri daca le puteti face astazi si nu va temeti de ce poate aduce ziua de maine.