Cand vine vorba despre suflet…

Atunci cand avem un eveniment special in viata noastra, precum o nunta sau o petrecere, noi, ca si femei (si uneori si barbatii), am putea petrece ore bune intrebandu-ne ce sa purtam, cum sa ne machiem, cum sa ne aranjam parul. La fel de multe ore am putea petrece in fata oglinzii aranjandu-ne zilnic. Incercam sa facem tot posibilul sa ne mentinem corpul in forma, sa slabim sau sa ne tonifiem, incercam mereu sa purtam haine care sa ne avantajeze… si cate si mai cate alte lucruri nu facem pentru ca infatisarea noastra sa fie una care sa ne satisfaca…

 

Si lucrul acesta nu este nici pe departe rau… dar cand vine vorba despre sufletul nostru, ii acordam tot atata grija?

 

Investim intr-un corp care poate sa reziste undeva la 70-80, 90 de ani pentru mai putini, dar pentru sufletul nostru, care tine vesnic, alocam tot atat de mult timp? Avem grija la fel de mare de curatirea lui precum avem si de cea a corpului? Il hranim la fel de sanatos cum ne hranim si corpul?

 

Chiar daca nu il putem vedea, nu putem tagadui existenta sufletului din noi. Simplul fapt ca avem viata inseamna ca exista ceva mai mare decat noi pe care nu il putem vedea. Si acel lucru dureaza o vesnicie, care in comparatie cu 90 de ani este cu mult mai mult… dar investim cu mult mai mult in ceea ce vedem, desi suntem foarte constienti ca la un moment dat acest prezent pe care il vedem va disparea…

 

Oare n-ar trebui sa acordam mai multa atentie hranei pe care o oferim sufletului? N-ar trebui oare sa avem grija sa nu il pacalim cu lucruri care ii fac rau, „dar tin de foame”, precum ura, barfa si rautatea?

 

Daca trupul incercam sa il hranim cu hrana sanatoasa, nu ar trebui sa fim cel putin la fel de atenti si cu hrana sufletului?



Cand 1000 de usi se inchid, deschide-o pe a 1001-a

Povestile oamenilor de succes nu incep niciodata cu „am renuntat la visul meu”. Sfaturile pe care le primim de la cei care au ajuns sus nu sunt de tipul „daca nu iti iese din prima, poti sa renunti” si rezultatele pe care le consideram spectaculoase nu apar peste noapte, indiferent daca vorbim despre o afacere de succes, despre o relatie de succes, sau chiar despre un stil de viata sanatos.

 

Lucrurile bune cer perseverenta si dedicare. Rare sunt acele „tunuri” care ne propulseaza direct in varf, iar acea pozitie dispare la fel de usor pe cat a aparut. Daca tu consideri ca iti doresti cu adevarat ceva anume, dar te opresti la primele piedici, ar trebui sa te intrebi daca iti doresti cu adevarat acel ceva.

 

Nu trebuie sa ne fie teama de un eventual esec care sa ne opreasca din drum. Credinta in Dumnezeu este un factor foarte important in aceasta ecuatie. Odata ce ne-am incredintat planurile in mana Lui, increderea ca El ne va duce acolo unde trebuie sa ajungem si va fi un imens avantaj pentru noi. Dumnezeu Isi doreste sa ocupe fiecare domeniu al vietii noastre, si nu doar zilele de Duminica, iar binecuvantarea Lui peste planurile noastre nu poate insemna decat mult bine.

 

Cu cat te vei teme mai mult si mai mult de esec, cu atat mai mult te vei indrepta spre el. Vei gresi fara doar sau poate si este posibil sa te indrepti cu greu din greseli, dar nu ai voie sa renunti. Chiar si dupa ce ti s-au inchis 1000 de usi, sa nu iti fie frica sa o deschizi pe a 1001-a. Daca tu crezi ca sansele de reusita de data asta sunt de 0,1%, atunci nu renunta!

 

Daca Il ai pe Dumnezeu ca si stapan peste planurile tale, peste viata ta, iar daca dorinta ta este aceea de a-L asculta si de a-I dedica totul, poti sa fii sigur ca planurile tale vor reusi la un moment dat pentru ca El Isi doreste sa ne ajute. Dar pana acolo, nu ai voie sa te opresti sau sa deznadazduiesti, chiar daca lucrurile nu se intampla in momentul in care vrei tu!

 

Dumnezeu va sti intotdeauna mai bine decat tine cate usi ai de deschis pana sa ajungi unde iti propui, iar pana acolo drumul se va dovedi a fi incredibil de aventuros si plin de binecuvantari, chiar daca poate nu iti vei da seama pe moment.



Avem de unde sa invatam sa iubim

Nu este in natura umana sa traim in ura, ci in dragoste. Si chestia asta nu o spun eu, ci Sofocle… acum multa vreme. Pare atat de simplu… dar totusi de multe ori gasim acest lucru foarte complicat, iar uneori chiar imposibil.

 

Suntem oameni. Am trait si vom trai atat dezamagiri, cat si bucurii. Uneori vom cadea si alteori vom fi sus. Totusi, daca tinem tot timpul atintita privirea catre Hristos, vom putea sa mergem linistiti chiar si pe cele mai tulburi ape, pentru ca El ne va ajuta sa trecem peste orice incercare, oricat de dificila ar fi.

 

Iubirea pe care ne-o poarta Dumnezeu este fara margini:  „Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (Ioan, 3, 16) si ar trebui sa fie un model pe care si noi sa il urmam.

 

De la Iisus invatam sa iubim. Lui nu I-a pasat ca unul este mai slab si ca unul este mai gras, nu I-a pasat ca unul este mai bogat si altul mai sarac. Ne-a vrut pe toti in Cer, alaturi de Tatal, si ne-a lasat Calea pe care trebuie sa mergem ca sa ajungem acolo („Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu ajunge la Tatal decat prin Mine” (Ioan, 14, 6)).

 

Ne-a iubit atat de mult, incat a murit pentru pacatele noastre, chiar daca stia ca nu toti vom accepta jertfa pe care a adus-o. Nu a asteptat nimic in schimbul vietii Sale, ci a facut totul pentru ca ne iubeste. Ne-a iubit atat de mult pe TOTI incat a suportat din dragoste tot ce a indurat, chiar daca nu a fost vinovat de niciun rau. Nu ne-a judecat pe niciunul.

 

Ne-a invatat ca pacatul este cel care ne tine departe de Dumnezeu si ne-a aratat El Insusi cum sa rezistam ispitelor. A facut totul pentru noi, pentru a ne deschide drumul si a ne invata cum sa traim.

 

Avem de unde invata sa iubim si vom avea intotdeuna. Iubirea Mantuitorului pentru noi ne este la indemana, pentru ca faptele si cuvintele Lui au ramas scrise in Biblie, iar accesul la ea nu mai este astazi o problema. Ceea ce ne ramane noua de facut este sa vrem sa Il cunoastem…. Iar lucrul acesta nu Il ajuta pe El, pentru ca deja are totul, ci pe noi.



Cand critica e constructiva?

La un moment dat vom da socoteala pentru fiecare cuvant nefolositor pe care l-am rostit. De aceea ar trebui sa dam mai multa atentie lucrurilor pe care le spunem… Si tristul adevar este ca de multe ori nu facem acest lucru.

 

Cred ca fiecare dintre noi are cel putin o amintire veche in care cineva rosteste anumite cuvinte, care chiar daca pentru acel cineva nu au insemnat mare lucru, pe noi ne-au durut si ne-au afectat grav mai tarziu, pe care nu le-am uitat nici pana in ziua de azi. Mai rau este cand acele cuvinte  ne impiedica sa facem anumite lucruri in viata noastra, sa crestem intr-un fel sau altul sau ne impiedica sa ne atingem scopurile.

 

Exact la fel se intampla si cu cuvintele pe care le rostim noi. Ele pot taia, pot durea si pot lasa urme celor carora le sunt adresate. Daca noi am fost afectati negativ de anumite vorbe, de ce am crede ca ale noastre nu ar putea sa afecteze la randul lor? Aici vorbim de acel lucru pe care oamenii il numesc „critica”.

 

Inainte sa criticam ceva sau pe cineva, ar trebui sa studiem motivatia din spatele acelei critici. De ce vrem sa deschidem gura intr-o anumita circumstanta? Pentru ca ne dorim ca persoana aceea sa se indrepte (in cazul in care vedem ca se autodistruge), pentru ca ne dorim ca persoana aceea sa se ridice si sa evolueze in ceea ce face sau pentru ca pur si simplu avem o alta parere si consideram ca e musai sa o dam sau pentru ca vedem ca acea persoana a reusit mai multe decat noi si suntem ori invidiosi, ori dorim sa o oprim, pentru ca pentru noi e prea greu?

 

Oricat de dur au sunat ultimele cuvinte, adevarul este ca de multe ori motivatia din spatele criticii este una gresita. De multe ori oferim pareri care nu sunt utile nimanui si care sunt chiar gresite. De multe ori deschidem gura doar pentru a dobori, nu pentru a ridica… Iar lucrul acesta este dureros si nu ne face cinste.

 

Dar suntem oameni… si gasim justificari pentru cuvintele noastre, precum „libertatea la opinie”, „libertatea de exprimare”, „dreptul la replica”, „critica contructiva” si altele…. Pentru ca ne place sa dam cuvintelor alt sens care sa ne justifice subtil rautatea… Iar asta e atat de gresit din partea noastra.

 

Critica nu este constructiva atunci cand vine dintr-o inima care nu doreste binele celor din jur. Critica poate lasa urme in viata cuiva si poate sa ii puna piedici enorme. Critica poate dobori pe cineva. Critica poate face mult rau atunci cand motivatia din spatele ei nu are nimic de-a face cu dragostea fata de aproape.

 

Fiecare cuvant pe care il rostim este mai puternic decat ne inchipuim si poate ajuta sau poate darama. Fiecare cuvant nefolositor ne face vinovati daca va produce daune. Pentru fiecare cuvant pe care il rostim suntem responsabili.

 

Oare daca am vedea care sunt consecintele cuvintelor noastre, ne-am mai grabi atata sa criticam? Daca orice altceva, in afara de dragoste, sta in spatele criticii noastre, o mai putem numi constructiva oare?



Fa-ti curaj si raspunde la intrebarile pe care le tot ocolesti!

Poate ca din cand in cand ar trebui sa ne luam o pauza de la aceasta viata pe care noi o consideram „normala” si sa aruncam o privire la ceea ce am devenit. Sa ne uitam la sufletul nostru si sa vedem ce avem acolo. Si vorbesc despre o privire obiectiva, dura, dar dreapta. Vorbesc despre valorile morale care se afla acolo… inca. Vorbesc despre telurile si idealurile pe care ne dorim sa le atingem.

 

Haideti sa ne uitam la oamenii din jurul nostru, la relatiile pe care le-am legat si sa ne intrebam unde vor duce. Si sa primim raspunsul cu curaj. Sa nu ne fie teama sa facem schimbari care ne-ar putea duce la mai bine daca acum mergem spre mai rau. Sa nu ne fie teama de un raspuns negativ, care mai tarizu se poate dovedi cel mai bun lucru pe care l-am facut.

 

Intrebarile sunt bune. Dumnezeu ne invata sa cautam raspunsuri. Chiar daca nu sunt pe placul nostru si s-ar putea sa ne scoata din zona de confort, efortul va merita cu siguranta, pentru ca numai adevarul ne poate ridica.

 

Daca aruncam o privire obiectiva la ceea ce suntem in momentul de fata, ne va placea ceea ce vom vedea? Suntem okay cu ceea ce am facut pana acum? A trebuit sa facem compromisuri? Care este relatia noastra cu Dumnezeu? El reprezinta pentru noi un aliat sau un dusman? Spre ce ne indreptam?

Daca suntem perfect constienti ca nu mergem spre El, ci spre rau, de ce continuam? Doar pentru ca am pornit asa?

 

Daca am crede ca nu exista sanse pentru noi si ca nu avem de ales, am crede o minciuna mare cat casa. Intotdeauna exista iertare pentru noi la Dumnezeu si tot ceea ce trebuie sa facem este sa ne intoarcem sinceri la El. Daca raspunsurile pe care ni le dam la intrebarile despre noi nu ne fac cinste, este timpul sa schimbam ceva, chiar daca pe moment se va dovedi dificil si vom gasi 100 de piedici in drum….Si daca ne este frica sa incercam, ar trebui sa stim ca indiferent cat de multe lucruri sau oameni ne-ar sta impotriva, nu ar trebui sa ne temem sa Il alegem pe Dumnezeu, pentru ca „mai multi sunt cei cu noi decat cei cu ei” (2 Romani, 6, 16).