Rochii singure, dar noi din dantele vechi

high fashion portrait of elegant woman in black and white hat and dress. Studio shot

high fashion portrait of elegant woman in black and white hat and dress. Studio shot

Poate că nu e atât de rău să fii singură. Cristina Butuc așa zice…. Voi sunteți de acord?

 

Liniștea și calmul nu sunt cele mai înspăimântătoare lucruri. Ajungi în punctul în care te bucuri că tumultul interior a dispărut, că ești împlinită și fericită. Acel moment în care să multumești pentru ce ai și să speri, chiar să crezi că poți avea mai mult. Te uiți în jurul tău și vezi că ai doar oameni care te iubesc. Ai realizat că poate cel mai important moment a fost acela când i-ai lăsat pe restul să plece. Acum te bucuri de oameni și de apanajele vietii. Simți în sfârșit că viața e mai mult de un sictirit de oraș, de oameni negri și răi sau de drame rizibile . Că biletele pe care le-ai compostat până acum nu sunt bilete doar dus, ci și întors.

 

Realizezi că există steaua ta, dar în jur sunt infinit de multe alte stele, care se vor stinge la un moment dat. Dar nu odată cu tine. În sfârșit vezi că trebuie să lupți ca să poți străluci pe cer și să poți să mai apari încă o noapte lângă restul. Ai lăsat într-un final perdele trecutului în pace , tocmai ai rupt-o pe ultima și i-ai făcut ei rochie de mireasă din ea. Să se bucure ea de ce ai lăsat tu în urmă. I-ai lăsat ei dantela îmbâcsită în lacrimi și tutun. Ai furat totuși o bucățică de material ca să poți să o adaugi croiului rochiei tale noi. Ca un petic de culoare veche pe materialul prospăt cumpărat de la magazinul numit Viitor.

 

Vei ajunge și tu să predai despre dantele și perdele sau, dacă alegi tu, despre stele și tutun. Despre ce dorești, pentru că tu alegi fericirea, dreptatea, angoasa, oamenii, lecțiile și drumul. Tu alegi totul! Contează doar timpul, sincronul și motivele pe care îți întemeiezi acțiunile. Vei cunoaște că relația cauză-efect nu e o simplă sintagmă și că dorințele nu sunt simple cuvinte aruncate în univers. Vei învăța că se întorc în forma și fondul rostit. Și nu în ultimul rând, că a materializa orice ține doar de capacitatea și ambiția ta. Că tu poți fi oricine, dar nu oricine poate să fie „tu”.

 

Așa am făcut și eu . M-am străduit să învăț că nu mi-e frică de singurătate. Să ajung într-un final chiar să mă bucur de ea. Ador să mă învârt singură, nebunește pe străzi vii într-un oraș nesigur. Îmi place nesiguranța. Nu mi-e frică nici să mă întorc acasă într-un apartament gol. Nici măcar să mă pun în pat singură nu îmi este. Dar mi-e frică de moarte, să nu mai duc dorul nimănui sau să iubesc . Așa văd eu singurătatea: niciun dor , nicio sclipire. Da, după mulți ani, sunt în sfârșit singură. Așa cum mi-am dorit. La început am controlat-o. Am dus-o mândră pentru că știam că cu toate că eram sigură, nu eram singură : te aveam pe tine. Plecat prea departe, dar pe tine. Simțeam încă fiorul extatic cu tine și cu alții. Era rău, dar bine. Era bine, dar prea rău.

 

Așa, am renunțat. Așa am plecat și eu departe de mine. Am închis ușile cu lacătul nepăsării . Așa mi-am înfrânt cea mai mare temere. Nu mai depind de dor, de dispreț, de plăcere și de iubire. Am ales să pun în valiză tot și să mă părăsesc. Așa am reușit să regăsesc fericirea și nu extazul .

 

Iar după ani de căutare în mormanul de rochii noi din dantele vechi, de stele și oameni, m-am regăsit în marele final, pe mine.

Share on Facebook333Tweet about this on Twitter
Ce vreau? Pe tine... Pe el... Cred ca imi fac bagajele si gata! De azi incep sa ma iubesc pe mine!
Dragostea tine pana in Decembrie … Sa ne indragostim de inceputuri corect?

Comments

comments



Comments are closed.