Sunt la metrou…

143

Hello! Revenim la capitolul „DE LA VOI„ cu un articol de la Claudia. Nouă ne-a plăcut enorm!

Sunt la metrou…

Aici mi-ai scris prima dată….aici ți-am scris prima dată, tremurând de fericire….
Aici…am simțit primul stol de fluturi…. Aici am simțit inima cum bate ca nebuna…să iasă din piept..

Aici ți-am zâmbit prima dată…virtual… Aici te-am cunoscut cu adevărat…

Aici…
Aici m-am simțit ca un copil inocent… Gata de joacă…

Gata pentru orice asalt sentimental…

Eu…

Un copil…

Un suflet mereu pregătit să iubească…

Tu…

Un copil…
Un chip dintre mii de chipuri…
Un zâmbet pe care am învățat să îl caut obsesiv…ca pe un drog…
Știi? Ai un zâmbet atât de frumos, atât de dulce…încât te priveam pe ascuns…doar ca să îți surprind zâmbetul…
Iar ochii ăia ai tăi…

Știi că ochii tăi străluceau a promisiune… ?
Dar nu îmi păsa ce îmi promiteau… Căci aveam încredere în tine…

Pentru mine…era suficient să te uiți în ochii mei


Oare tu ai știut ce putere aveau ochii tăi asupra mea…?!?
Nu cred că știai…
Dar îmi e așa de dor…

Păcat…

Nu cred că ai înțeles ce era în sufletul meu…

La ce ar fi contat…
Nu știu…
Poate…
Dar…dacă ai ști de câte ori mi-am blestemat destinul…

Dacă ai ști de câte ori mă întrebam disperată de ce în viața mea era un “el”… când eu te voiam atât de mult pe tine?!?

Știu ca nu ai să mă crezi… dar tot ce îmi doream era să te iau de mâna și să fugim… Oriunde…dar să fim împreună…
Atât îmi erai de drag…
Păcat…

Păcat că n-am avut curaj… Sau poate nu mi-ai dat curaj…poate n-ai luptat suficient….

Îmi doream să fiu mai mult decât o poveste de …toamnă…
Și am simțit că sunt “mai mult”….sau poate mi-am imaginat… pentru că mi-am dorit din tot sufletul să fiu “mai mult”…
Dar nu am fost…
Pentru că ai renunțat prea repede…la tot…
La ce am fi putut fi noi…la toate visele… speranțele… iluziile…
S-au dus… s-au făcut scrum…

Unde oare sunt acum visele cu noi doi?!?

Știu… Nu au fost niciodată decât niște vise…niște discuții…dust in the wind!

Dar degetele mele te-au atins… Și, ai fost real!

Iar buzele mele le-au căutat pe ale tale…

Și ai avut dreptate… Era cald la tine în suflet…

Iar pentru o scurtă perioadă am fost fericită…

Și am clipit… Apoi totul a dispărut ca prin vis lăsând în urmă doar gândul că ar fi putut fi… Și nu a fost!

Poate în altă viață…

… Știu că încă de la început relația noastră părea imposibilă…știu…pentru că în viața mea era ” el”…
Și poate dacă ai fi avut încredere și răbdare…

Dar n-ai avut!

Și…atunci…spune-mi, cum puteam să renunț la el…pentru tine…când la prima furtună tu ai căutat “barca de salvare”?

Cum puteam lupta pentru ceva ce nu știam dacă există cu adevărat…

Vai de voi, fluturi netrebnici!

M-ați aruncat în brațele unei iluzii…

Vai tu, inimă nebună…ce-o fi fost în mintea ta?

Și-acum…

Au murit fluturii…și inima mea e tristă…

Dar eu sunt tot aici…

Aici…

La metrou…

Unde a început și s-a sfârșit tot…

Punct!

Atâta dramă… Vai, vai…ce necaz…

Ea îl iubește…el a uitat-o…

Bla, bla, bla! Bullshit tipic masculin de agățat naivele!

Că…așa facem noi femeile, ne îndrăgostim de primul tip drăguț care ne face complimente și ne zâmbește dulce și apoi îl ridicăm la rang de semizeu…

Păi bine măi băiete, da’ de ce vrăjeai cu fata care…avea un “el”… ?!?

Nu te-a dus mintea să cauți una fără atașamente?

Și după ce e biata fată îndrăgostită…cu planuri să-l lase pe ” el”… Tu fugi cu alta?

Păi așa se cade dom’le?!?

Așa?!

Share on Facebook175Tweet about this on Twitter
Vin alb, păcate vechi...
Știm noi că iubirea e pentru totdeauna? Știm ce e aia iubire?

Comments

comments



Comments are closed.