Category Archives: De la voi

Dragostea tine pana in Decembrie … Sa ne indragostim de inceputuri corect?

172

 

Un articol de la voi, trecut de noi pe ”hârtie”!

 

El îți formează o lume în care te salvează în numele iubirii voastre. Ea, fără greșeală, răspunde la întrebările nepuse și simțiți că totul complotează pentru voi , vă știți de-o viață, deși v-ați cunoscut abia de câteva zile, vă completați reciproc. El este atent la detalii, așteaptă momentul în care Ea să-și exprime dorințe și visuri neîmplinite pentru ca El să aibă o listă ca un iceberg… la suprafață doar lucruri mărunte … și ghici ce? atuurile lui sunt îndeajuns pentru cel putin două vieți, iar sinceritatea ei ar sparge albul imaculat al zăpezii , iar fericirea voastra este oglinda în care apropiatii își oglindesc invidia și neputința. Ba el e prea slab pentru ea, ba ea este prea nesinceră cu el, iar voi auziți, dar nu vă clintiți deloc și respingeti modul barbar în care apropiații înțeleg că trebuie să intre în sufletele voastre… Ați fi perechea perfectă, modul prin care iubirea își arată frumusețea, definiția dragostei la prima vedere, însă e doar începutul… și doar luna Mai…

 

Apoi vine Iunie în care lumea voastră e comună, împărțiți deja același pat, același timp, aceleași visuri, planuri cât pentru 3 concedii de vis. Vă prezentați apropiaților și încep primele discuții contradictorii, însă nimic grav, totul de înțeles, fiecare lasă generos și renunță la orgoliu și principii rapid în numele iubirii.

 

Iulie, August nici nu se simt, obișnuința își face prezența, surprize, petale de trandafirii și băi în miresme, cadouri și fericire, dragoste și ură ,certuri și vinovății, trecuturi neîncheiate. Viața ar putea spune că apar lacrimile inopinante și ce avea el în plus, acum este egal, iar ce avea ea în minus, acum este pe plus. Primele gelozii, prima ceartă pentru foștii, primul uitat în glumă printre sms-urile ei, primul semn de întrebare dacă basmele au fost mereu ceva imaginar….primul sărut în lacrimi și îmbrățișări din compasiune..

 

Octombrie, Noiembrie, toamnă, tristețe, glumele controlate sunt la ordinea zilei , ea pare din ce în ce mai incertă. Viața vă pune la grea încercare, el cu multe minusuri , ea nu prea sinceră, luptele cu apropiații sunt acum între voi, întrebările lor sunt acum ale voastre, visele sunt puține, ba chiar neclare… altă poveste , basmul vostru e mai mult un scurt metraj de comedie. El prea gelos să-i înțeleagă frumusețea, ea prea libertină să-i înțeleagă dorințele lui, se târăsc în mocirlă cu cuvinte urâte, iar cel ce are sentimente reale își pierde demnitatea în numele iubirii. Ea independentă, El total dependent de dragostea lor, Ea indiferentă, El total captivat de ce simte în suflet, Ea caută respiro, El caută să o sufoce..

 

Decembrie, iarnă în sufletul ei, iarna în mintea lui, simt amândoi … e un miros insistent de despărțire. El îl acoperă cu un fum gros de țigară însă … încearcă ultimile cărți. Le joacă dezordonat, disperat să rămână în basmul din Mai, dar nu mai e vară…. iar ei, de fapt, nu au fost nicidiodată ca-n Mai… El nu mai este misterios, s-a grăbit să ofere prea mult pentru ceea ce putea oferi… Ea, ca un făcut, cel mai aproape de sinceritate își recunoaște neputința de a-l iubi… Totul începe în Mai și se termină în Decembrie cu un bilet de avion luat într-o noapte în care alcoolul îți mai rămâne alinare… și pozele pierdute….

 

Într-o lume necunoscută, cu o limbă necunoscută, în care doi oameni sunt atrași de o forță numită dorință, își acordă toate secundele din zi, încearcă acum opusul iubirii, să împace amintirile care inevitabil i-au legat ….

 

Fotografia a fost realizată de Adrian Petrișor.



Rochii singure, dar noi din dantele vechi

high fashion portrait of elegant woman in black and white hat and dress. Studio shot

high fashion portrait of elegant woman in black and white hat and dress. Studio shot

Poate că nu e atât de rău să fii singură. Cristina Butuc așa zice…. Voi sunteți de acord?

 

Liniștea și calmul nu sunt cele mai înspăimântătoare lucruri. Ajungi în punctul în care te bucuri că tumultul interior a dispărut, că ești împlinită și fericită. Acel moment în care să multumești pentru ce ai și să speri, chiar să crezi că poți avea mai mult. Te uiți în jurul tău și vezi că ai doar oameni care te iubesc. Ai realizat că poate cel mai important moment a fost acela când i-ai lăsat pe restul să plece. Acum te bucuri de oameni și de apanajele vietii. Simți în sfârșit că viața e mai mult de un sictirit de oraș, de oameni negri și răi sau de drame rizibile . Că biletele pe care le-ai compostat până acum nu sunt bilete doar dus, ci și întors.

 

Realizezi că există steaua ta, dar în jur sunt infinit de multe alte stele, care se vor stinge la un moment dat. Dar nu odată cu tine. În sfârșit vezi că trebuie să lupți ca să poți străluci pe cer și să poți să mai apari încă o noapte lângă restul. Ai lăsat într-un final perdele trecutului în pace , tocmai ai rupt-o pe ultima și i-ai făcut ei rochie de mireasă din ea. Să se bucure ea de ce ai lăsat tu în urmă. I-ai lăsat ei dantela îmbâcsită în lacrimi și tutun. Ai furat totuși o bucățică de material ca să poți să o adaugi croiului rochiei tale noi. Ca un petic de culoare veche pe materialul prospăt cumpărat de la magazinul numit Viitor.

 

Vei ajunge și tu să predai despre dantele și perdele sau, dacă alegi tu, despre stele și tutun. Despre ce dorești, pentru că tu alegi fericirea, dreptatea, angoasa, oamenii, lecțiile și drumul. Tu alegi totul! Contează doar timpul, sincronul și motivele pe care îți întemeiezi acțiunile. Vei cunoaște că relația cauză-efect nu e o simplă sintagmă și că dorințele nu sunt simple cuvinte aruncate în univers. Vei învăța că se întorc în forma și fondul rostit. Și nu în ultimul rând, că a materializa orice ține doar de capacitatea și ambiția ta. Că tu poți fi oricine, dar nu oricine poate să fie „tu”.

 

Așa am făcut și eu . M-am străduit să învăț că nu mi-e frică de singurătate. Să ajung într-un final chiar să mă bucur de ea. Ador să mă învârt singură, nebunește pe străzi vii într-un oraș nesigur. Îmi place nesiguranța. Nu mi-e frică nici să mă întorc acasă într-un apartament gol. Nici măcar să mă pun în pat singură nu îmi este. Dar mi-e frică de moarte, să nu mai duc dorul nimănui sau să iubesc . Așa văd eu singurătatea: niciun dor , nicio sclipire. Da, după mulți ani, sunt în sfârșit singură. Așa cum mi-am dorit. La început am controlat-o. Am dus-o mândră pentru că știam că cu toate că eram sigură, nu eram singură : te aveam pe tine. Plecat prea departe, dar pe tine. Simțeam încă fiorul extatic cu tine și cu alții. Era rău, dar bine. Era bine, dar prea rău.

 

Așa, am renunțat. Așa am plecat și eu departe de mine. Am închis ușile cu lacătul nepăsării . Așa mi-am înfrânt cea mai mare temere. Nu mai depind de dor, de dispreț, de plăcere și de iubire. Am ales să pun în valiză tot și să mă părăsesc. Așa am reușit să regăsesc fericirea și nu extazul .

 

Iar după ani de căutare în mormanul de rochii noi din dantele vechi, de stele și oameni, m-am regăsit în marele final, pe mine.